MOL Romania finanteaza cu 661.000 lei un numar de 48 proiecte de mediu

Publicat pe 13 Aprilie 2016
MIERCUREA CIUC, 13 aprilie 2016 - MOL Romania si Fundatia pentru Parteneriat au selectat un numar de 48 de proiecte de mediu propuse de asociatii si organizatii, pe care le vor finanta cu 661.000 de lei, in cadrul celei de-a 11-a editii a Programului Spatii Verzi.

In cadrul componentei Spatii Verzi Urbane a programului, au fost inscrise 85 de cereri de finantare din care au fost selectate 25 de proiecte ce urmeaza sa fie implementate in 17 judete ale tarii. Organizatiile castigatoare vor reamenaja curti de scoli, de universitati, de gradinite, parcuri publice, curti ale centrelor de copii.   

Activitatile incluse in aceste proiecte presupun plantarea a peste 2.238 de arbori si arbusti si in jur de 7.000 flori, pe o suprafata de 97.452 mp de spatiu urban. Aceste terenuri vor deveni spatii de desfasurare a unor activitati care vor avea ca scop constientizarea importantei problematicii de mediu, in special in randurile elevilor.

In cadrul celei de-a doua componente a Programului Spatii Verzi, Arii Naturale Protejate, au fost inscrise 66 de proiecte, dintre care 23 au fost selectate pentru finantare. Castigatorii au obtinut fonduri pentru tabere Junior Ranger, amenajare de poteci tematice, organizare de evenimente precum „Ziua Rezervatiei”, „Ziua Biodiversitatii”, expozitii si activitati extrascolare de educatie ecologica. Proiectele din componenta Arii Naturale Protejate se vor derula in 14 judete din tara. 

In cele zece editii anterioare ale programului Spatii Verzi, desfasurate in perioada 2006-2015, MOL Romania si Fundatia pentru Parteneriat au finantat 424 de proiecte cu 4,83 milioane lei. In total, peste 170.000 de participanti s-au implicat in cadrul acestor proiecte care au „inverzit” o suprafata de circa 430.000 de metri patrati.  

De asemenea, Spatii Verzi a sprijinit 169 de proiecte de popularizare a importantei ariilor protejate, prin activitati variate: crearea sau amenajarea unor centre de vizitare a ariilor protejate, organizarea taberelor Junior Ranger – in care copiii au primit lectii despre protectia si conservarea patrimoniului natural, infiintarea de poteci tematice in scop educational. 

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie multinationala integrata si independenta, cu sediul central in Budapesta, Ungaria. Are operatiuni in peste 40 de tari si aproximativ 27.000 de angajati in intreaga lume. Grupul are peste 75 de ani de experienta in explorarea si productia de hidrocarburi, cu operatiuni de productie in 8 tari si activitati de explorare in 13 tari. Grupul controleaza patru rafinarii si doua unitati petrochimice la nivelul managementului integrat al lantului de aprovizionare, in Ungaria, Slovacia si Croatia. Compania are, de asemenea, o retea de aproximativ 2.000 de benzinarii in Europa Centrala si de Sud-Est, in 12 tari, din care peste 200 in Romania. 

Despre Fundatia pentru Parteneriat 

Fundatia pentru Parteneriat sprijina imbunatatirea mediului si dezvoltarea comunitatilor din Romania, contribuind astfel la formarea unei societati durabile. Fundatia dezvolta si implementeaza o gama larga de programe si instrumente, care includ finantarile, asistenta tehnica, instruirea precum si programe operationale specifice avand ca scop sprijinirea initiativelor de dezvoltare durabila si de sprijinire a comunitatilor. Astfel, prin intermediul programelor de finantare derulate de fundatie, in ultimii 16 ani au fost sprijinite cu peste 45 de milioane de lei aproape 1.100 de proiecte de protejare a mediului si de dezvoltare comunitara derulate de ONG-uri.

Domenii: Auto

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!