150 de burse de studiu în 3 ani -Educație financiară în România cu Loredana Iancu

Publicat pe 22 Iunie 2023
România, la 12 ani de la integrarea în Uniunea Europeană, se evidențiază ca fiind statul european aflat la coada UE în ceea ce privește bancarizarea, intermedierea financiară și nivelul educației financiare.

Piața asigurărilor generale rămâne dominată de asigurările auto, astfel încât acestea reprezintă aproximativ 77% din totalul primelor brute subscrise. Asigurările de sănătate au continuat să înregistreze o dinamică pozitivă în primele 9 luni ale anului 2022, cu un volum al subscrierilor de peste 509 milioane lei, în creștere cu aproximativ 33% față de aceeași perioadă a anului 2021.

Deși în România nu se preda educație financiară, nu suntem obișnuiți cu asigurări și pensii private, noi suntem generația care va începe aceasta tradiție, a spus Loredana.

Misiunea de a face educația financiară este motivul pentru care Loredana se trezește în fiecare dimineață și călătorește sute de km.

Pentru Loredana educarea oamenilor cu privire la planificarea financiară este principalul scop, iar eforturile ei sunt concentrate pe evidențierea avantajelor pe care românii le pot obține dacă aleg să-și planifice din timp viitorul. Deoarece în România nu există această tradiție, românii nu au trăit din asigurări sau pensii private, iar copiii nu folosesc burse private pentru a pleca la studii.

De multe ori, Loredana, se întâlnește cu oameni care nu sunt la curent cu beneficiile pe care le pot obține prin intermediul unei asigurări sau cu persoane pentru care planificarea financiară din timp i-ar fi putut salva.

Poate performa un Consultant Financiar în România?

Loredana Iancu Agentul VIP al anului 2021-2022, calificată la Presidential Circle - cea mai înaltă distincție în asigurări și a câștigat Rookie of the Year – cel mai bun agent, în an de debut.

Loredana Iancu este un om ambițios și un bun profesionist, ghidat atât în cariera profesională cât și în viață, de iubirea și dorința de a ajuta cât mai mulți oameni.

Reușind să obțină tot ceea ce își propune, Loredana, a fost numită doi ani consecutiv, Agentul VIP al anului, în 2021 și 2022.

Cursuri de formare? Loredana a zis “da” tuturor oportunităților de formare personală, participând la numeroase cursuri, în special la Million Dollar Round Table (MDRT), BLIS în Liban și la toate cursurile pe care compania în care ea activează în prezent le-a pus la dispoziție.

Ce stă la baza expertizei profesionale a Loredanei?

Loredana Iancu a activat 15 ani ca director financiar pentru o companie, în care era responsabilă de coordonarea tuturor proiectelor - plecând de la achiziții, producție de ziar, centru de consultanță financiară pe partea de fonduri europene, la importuri, partea financiară, bancară și multe altele, având în același timp, în subordine, 300 de angajați.

Deși avea admirația celor din jur pentru cariera pe care și-a construit-o, poziția de director financiar și-a pierdut valoarea pentru Loredana odată cu realizarea faptului că nu putea oferi ajutor atâtor oameni cât și-ar fi dorit.

Banii pot asigura viitorul copiilor!

Astfel a ales un nou drum, unul care să îi aducă satisfacția că va putea sprijini mulți oameni care au nevoie.

„Pot să ajut, am cunoașterea financiară, iar instrumentul ideal sunt asigurările, pentru că îmbina cunoașterea mea cu nevoile oamenilor de a fi protejați în eventualitatea unui eveniment nefericit”.

Un plus de motivație pentru schimbarea domeniului de activitate, a venit și din conștientizarea ajutorului pe care bursa de studii pentru fiica sa l-a oferit. Astfel Loredana și-a dat seama cât de importantă este planificarea financiară din timp și a realizat ă numărul de oameni care nu sunt conștienți sau pregătiți pentru viitorul lor și al copiilor lor, este foarte mare.

„Din momentul în care am încasat banii, mi-am dat seama ce ajutor enorm am avut și mi-am dat seama că ceilalți oameni sunt puși în situații neplăcute, de a nu-și putea duce copiii la facultăți sau de a nu reuși să deschidă un business sau au ajuns la vârsta pensionării și nu sunt mulțumiți de pensia pe care o iau.” a spus Loredana.

De atunci, Loredana și-a dedicat timpul răspândirii beneficiilor planificării financiare și importanța formării unui plan din timp, pentru că cel mai bun moment să începi o astfel de planificare, este atunci când nu ai nevoie. „Sapă-ți fântâna cât nu-ți este sete” fiind citatul preferat al Loredanei.

Burse de studiu - șansa la educație pentru copii românilor:

Copiii ocupă un loc special în sufletul Loredanei, iar ori de câte ori are ocazia, nu ezită să le fie alături. De asemenea, este un susținător al burselor de studiu în România, astfel oferă ajutor părinților care doresc să netezească drumul copiilor lor prin intermediul burselor.

În cadrul fiecărei discuții cu părinții, Loredana este interesată de motivul pentru care aceștia aleg să pună bani deoparte pentru copiii lor, deoarece este important ca fiecare părinte să își aducă aminte ce a simțit sau ce l-a motivat să își dorească asigurarea viitorului copilului său.

„Tatăl unei fetițe de 2 luni mi-a spus: nu îmi doresc ca fețita mea să treacă prin ce am trecut eu!”

Părinții își doresc sa ușureze viața pentru copiii lor și, cu siguranță o sumă de bani este, întotdeauna un ajutor.

Având în vedere ca o jucarie costa cât alocația, Loredana îi încurajează pe părinți să investească alocația copiilor, ca apoi prin randament și dobânda acumulată, suma depusă să se dubleze.

Iar în momentul în care copiii ajung la maturitate au libertatea de a face ce vor ei cu banii strânși, fie pot fi direcționați către studii, fie pot fi folosiți pentru deschiderea unei afaceri, fie pentru a călătorii.

„Important este că tu ca părinte îl poți ghida, iar în cazul în care are nevoie, banii să nu fie o problemă, pentru că de bani este nevoie indiferent de ce își va dori el.”

De asemenea, un lucru foarte important este faptul că banii primiți prin intermediul bursei de studiu sunt neimpozabili, astfel banii rămân neatinși în contul beneficiarului.

Loredana ajuns la performanța de a avea, din totalul de 300 de asigurări realizate în 3 ani, un număr de 150 de burse de studiu, încheiate.

Previziunile Loredanei spun că, în curând sistemele de economisire vor ocupa un loc cât mai sus în ierarhia de priorități a românilor.

Loredana este de părere că trebuie să lăsăm banii să lucreze pentru noi, pentru că pregătindu-se din timp putem face față oricărei oportunitate fie educațională sau nu pentru copii, fără a ne îndatori la bănci și achita sume uriașe pe dobânzi.


Elite Business Women SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!