5 metode eficiente de a scăpa de insecte în agricultură

Publicat pe 28 Aprilie 2023
Încă din primele faze de vegetație, plantele de cultură sunt expuse riscului reprezentat de insectele dăunătoare. Din acest motiv, una dintre preocupările de căpătâi ale fermierilor trebuie să fie prevenirea și combaterea atacurilor insectelor, iar în acest sens au la dispoziție mai multe metode.

Încă din primele faze de vegetație, plantele de cultură sunt expuse riscului reprezentat de insectele dăunătoare. Din acest motiv, una dintre preocupările de căpătâi ale fermierilor trebuie să fie prevenirea și combaterea atacurilor insectelor, iar în acest sens au la dispoziție mai multe metode.

În cele ce urmează, îți prezentăm 5 dintre cele mai eficiente astfel de metode, care pot fi puse în aplicare atât în grădină sau livadă, cât și în marile culturi.

Folosirea insecticidelor

Cea mai cunoscută și des utilizată metodă pentru a scăpa de insecte constă în aplicarea de tratamente cu insecticide. Acestea sunt substanțe chimice concentrate, care se diluează cu apă, obținându-se astfel soluții care se aplică prin stropire.

Există mai multe tipuri de insecticide, care se diferențiază în funcție de modul de acțiune, compoziția chimică sau acțiunea toxicologică, iar aceste substanțe sunt considerate a fi cele mai eficiente împotriva dăunătorilor.

Pentru a alege insecticidul potrivit, trebuie să știi exact care sunt categoriile de insecte specifice culturii tale și modul în care acestea acționează și provoacă pagube, iar o gamă variată de produse poți găsi aici.

Respectarea calendarului lucrărilor agricole

Lucrările agricole efectuate la timp au și rolul de a preveni apariția insectelor, sau cel puțin, de a diminua intensitatea atacurilor acestora asupra culturilor. Spre exemplu, prin lucrările de pregătire a solului, ouăle și larvele insectelor sunt îngropate adânc în pământ, acolo unde nu au condiții să se dezvolte.

De asemenea, prin îndepărtarea buruienilor, se elimină un mediu propice dezvoltării insectelor, astfel că prășitul și lucrările de erbicidare au un dublu beneficiu.

Combaterea pe cale naturală

Insectele au o seamă de inamici naturali care pot fi folosiți ca aliați de către fermieri, pentru a-și proteja culturile. Spre exemplu, anumite specii de paianjeni care sunt inofensivi pentru plante pot fi lăsate să se dezvolte în culturi, unde se vor hrăni cu insectele dăunătoare. În acest fel, se reduce numărul insectelor și totodată se previn atacurile viitoare, întrucât instinctul de conservare le îndeamnă să stea departe de zona de risc.

De asemenea, păsările pot ajuta la combaterea naturală a insectelor, dar și diferite specii de ciuperci și bacterii.

Rotația culturilor

Fiecare specie de plante are dăunătorii săi specifici, iar dacă o cultură este înființată mai mulți ani la rând pe aceeași suprafață, riscul reprezentat de insecte va crește de la an la an.

Explicația constă în faptul că ouăle și larvele dăunătorilor rămân în sol după recoltare, iar dacă în sezonul următor este cultivată aceeași specie de plante, se creează condiții propice dezvoltării unei noi generații de insecte, care va fi mai prolifică decât precedentele.

Rotația culturilor constă în schimbarea periodică a speciilor de plante cultivate pe un teren, astfel încât ouăle și larvele rămase din sezonul precedent să nu se mai poată dezvolta. Evident, trebuie să se apeleze la specii de plante cu dăunători diferiți, pentru ca această metodă să dea rezultatele scontate.

Igienizarea terenurilor

Resturile vegetale rămase după recoltare reprezintă și ele o sursă de infestare cu insecte a viitoarelor culturi, motiv pentru care trebuie îndepărtate fără întârziere de pe suprafețele agricole.

De asemenea, dacă apar atacuri în timpul perioadei de vegetație, părțile vegetale afectate trebuie îndepărtate fără întârziere, înainte ca atacul să se extindă și la plantele sănătoase.

Nu in ultimul rând, resturile vegetale contaminate trebuie să fie depozitate departe de suprafețele cultivate și distruse cât mai curând posibil.

Fiecare din aceste metode are beneficiile sale, iar sfatul nostru este să nu te bazezi doar pe una dintre ele, ci să le folosești pe toate, simultan sau alternativ. În acest mod, vei putea obține eficiență maximă în lupta împotriva insectelor, iar culturile tale vor fi pe deplin protejate.   

Domenii: Agricultura

Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!