Laboratorul Kids‘ Lab – locul unde chimia devine spectaculoasa

Publicat pe 13 Aprilie 2016
De la infiintarea BASF Kids’ Lab in Romania, in 2014, peste 1500 de elevi au vizitat laboratorul aflat in incinta Facultatii de Chimie Aplicata si Stiinta Materialelor. Acolo, elevii cu varste intre 6 si 12 ani sunt implicati intr-o serie de experimente spectaculoase, pentru a descoperi lumea din jur prin intermediul chimiei. Anul acesta, la Gala CSR Awards Romania 2016, proiectul a primit recunoastere la nivel national pentru aportul adus in domeniul educatiei.

Laboratorul permite derularea in echipa a unor activitati sub indrumarea unui profesor si a studentilor din cadrul facultatii. Pot fi efectuate mai multe experimente, insa cele care se desfasoara in prezent au in centru apa si folosirea ei intr-o maniera responsabila. Astfel, intr-unul dintre acestea, elevii invata cum apa reziduala este purificata in statiile de epurare. Alt experiment le arata cum anumite materiale (polimeri) pot stoca o cantitate de apa de cateva ori mai mare decat greutatea lor. Copiii sunt ajutati astfel sa inteleaga cum pot fi reduse pierderile de apa in diverse domenii. In plus, aceste activitati vin si in ajutorul invatatorilor si profesorilor, care au astfel ocazia sa exemplifice notiunile predate la scoala.

“Motivul pentru care am ales sa oferim acces copiilor la un astfel de laborator este simplu: traim intr-o perioada in care chimia este prezenta in aproape toate domeniile vietii, insa rareori avem acces in culise, acolo unde se desfasoara experimente si unde sunt create moleculele care au permis progresul spectaculos din ultimele decenii. Pentru copii, aceasta este o ocazie de a descoperi lumea din jur intr-un mod nou, interactiv si, de a le stimula interesul fata de acest domeniu. In fond deciziile privind cariera sunt luate adesea pe baza unor evenimente la care am asistat de timpuriu”, explica Diana Ursachi - Public Relations and Communication Manager la BASF.

Daca inainte de inceperea activitatilor copiii nu par foarte interesati de fizica sau chimie, la finalul orei de laborator aproape toti vor sa devina cercetatori! Mai mult, orele de laborator ne arata ca disciplina si rigoarea necesare in lucrul cu substante chimice pot fi respectate cu usurinta chiar si de catre elevii foarte energici, atat timp cat regulile sunt explicate pe intelesul lor, iar elevii iau parte direct la experimente in loc sa fie simpli observatori.

Fiind incurajati sa isi dezvolte atat curiozitatea cat si manualitatea, elevii retin informatiile mult mai usor atunci cand sunt implicati activ, pe principiul "Spune-mi si o sa uit. Arata-mi si s-ar putea sa imi amintesc. Implica-ma si voi intelege." Din acest motiv, multi dintre elevii care participa la experimente vor sa revina.

Accesul in laborator este gratuit, in baza unei rezervari prealabile, iar vizitatorii primesc instructaj si echipament de protectie din partea celor care ii asista in aceasta activitate. Proiectul se bucura de Sprijinul Societatii de Chimie din Romania. Pentru mai multe informatii accesati pagina Kids‘ Lab.

Despre BASF 

La BASF, noi cream chimie pentru un viitor durabil. Imbinam succesul profesional, cu protectia mediului si responsabilitatea sociala. Cei aproximativ 112,000 de angajati ai Grupului BASF contribuie la succesul clientilor nostri in aproape toate domeniile si in majoritatea tarilor de pe Glob. Din portofoliul nostru fac parte cinci segmente: Produsele chimice; Produsele de imbunatatire a performantei, Materialele si solutiile functionale, Solutiile in domeniul agriculturii, precum si Petrol si gaze. In 2015 cifra de afaceri a BASF a fost de 70 milliarde EUR. Actiunile BASF sunt cotate la bursele din Frankfurt (BAS), Londra (BFA) si Zurich (AN). Informatii suplimentare despre BASF sunt disponibile pe internet la adresa www.basf.com.

Domenii: Educatie

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!