Stratulat Albulescu obtine o decizie remarcabila si castiga procesul impotriva primarului General al Capitalei

Publicat pe 21 Decembrie 2023
Practica actualului Primar de a stopa dezvoltarea imobiliara in Bucuresti prin refuzul de a pune documentatii de urbanism pe ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului Bucuresti sau prin atacarea actelor administrative normative existente (PUZ-uri) si individuale (autorizatii de construire) este o chestiune de notoritate.

Stratulat Albulescu a reprezentat cu succes unul dintre cei mai mari dezvoltatori rezidentiali din Romania, in obtinerea unei hotarari notabile emise de catre Curtea de Apel Bucuresti.

Curtea a pronuntat o hotarare judecatoreasca definitiva prin care a admis cererea noastra formulata impotriva Primarului Municipiului Bucurestiului si l-a obligat sa introduca pe ordinea de zi a urmatoarei sedinte a Consiliului General al Municipiului Bucuresti aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) propus de clientul nostru, care activeaza pe piata imobiliara.

Rezultatul este unul excelent si hotararea judecatoreasca are un impact semnificativ, avand in vedere faptul ca de mai bine de trei ani, Consiliul General al Municipiului Bucuresti nu a votat/aprobat niciun PUZ indiferent de locatia si specificul acestuia, fara a oferi o justificare concreta beneficiarilor. In plus, solutia definitive a fost pronuntata intr-un context in care hotararile de admitere cu acest obiect lipsesc cu desavarsire.

In prezent, exista peste 100 de proiecte PUZ in asteptare pentru obtinerea aprobarii. Proiectele de dezvoltare imobiliara sunt blocate si nu avem o imagine clara asupra momentului in care lucrurile vor merge mai departe si PUZ-urile vor fi votate. Practic, in alte cauze, Primarul a reusit prin diferite exceptii si tertipuri procedurale sau de fond (exceptii de nelegalitate, revocarea referatului de aprobare emis de Primarul anterior), sa convinga instantele de judecata ca procedura administrativa nu ar fi completa sau ca PUZ-ul este nelegal si deci proiectul de PUZ nu poate fi pus pe ordinea de zi a Consiliui General al Municipiului Bucuresti.

Echipa Stratulat Albulescu a fost coordonata de Adriana Dobre (Partner) si a inclus si pe Mihai Iorga (Senior Associate).

Pentru mai multe informatii cu privire la aceasta stire sau la serviciile oferite de firma de avocatura Stratulat Albulescu, va rugam sa o contactati pe Delia Bijnea (Head of Marketing and Communications), pe adresa de e-mail: DBijnea@saa.ro sau pe Sarah Rifai (Marketing Assistant), pe adresa de e-mail SRifai@saa.ro. 

Domenii: Afaceri, Imobiliare

STRATULAT ALBULESCU SPARL

Stratulat Albulescu este o firma de avocatura romaneasca, ce ofera servicii juridice complete si solutii strategice inovatoare atat clientilor nationali, cat si celor internationali din fiecare...

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!