De la primul ei business – un teren de paintball în Buzău – până la activitatea în cadrul Comisiei Europene, Raluca și-a construit un traseu neobișnuit, ghidat de pasiune, curiozitate și curajul de a începe din nou.
Astăzi, ea lansează ISARA Health Consulting, o companie specializată în servicii integrate de conformitate pentru dispozitive medicale, dedicată producătorilor, importatorilor, distribuitorilor și unitatilor sanitare, care vor să opereze transparent și sigur în piața europeană.
De la biochimie la reglementare europeană
Raluca este absolventă a Universității din București – Facultatea de Biologie, specializarea Biochimie, și deține un Master în Biologie și Biochimie Moleculară.
A continuat studiile la Politehnica București, unde a urmat un Master în Ingineria Materialelor, completându-și formarea cu certificări internaționale în domeniul reglementării medicale:
MDR Regulation – evaluare clinică și post market clinical follow-up
Certificări MDR & IVDR la IMQ Italia (organism notificat european)
Auditor Intern 13485:2016 – TÜV Rheinland România
Certificare ISO 9001 – Sisteme de management al calității
Prin aceste competențe, Raluca a devenit una dintre puținele specialiste din România capabile să ofere o perspectivă completă – de la știință la reglementare, de la laborator la strategie.
Experiență la nivel european
Raluca a fost membru, în cadrul Comisiei Europene, contribuind activ la grupul de lucru pentru Nomenclatorul Dispozitivelor Medicale – o poziție care reflectă atât expertiza sa tehnică, cât și înțelegerea profundă a cerințelor de conformitate la nivel european.
Această experiență i-a permis să observe direct provocările pieței medicale europene: lipsa de educație juridică și tehnică în rândul companiilor, complexitatea proceselor MDR/IVDR și nevoia acută de parteneri de încredere care să ghideze actorii din industrie.
De la fiică la viziune: cum a luat naștere ISARA
Numele ISARA combină inițialele celor mai importante două repere din viața Ralucăi — Isabel și Raluca.
Inspirația a venit din dorința de a construi un business care să lase o moștenire fiicei ei: un model de muncă onest, cu impact real și etică profesională.
„ISARA înseamnă siguranță, claritate și transparență.
Vreau ca firmele din domeniul medical să simtă că au un partener care le protejează, nu doar le verifică.”
Raluca Barbu, fondator ISARA Health Consulting
ISARA Health Consulting – partenerul care aduce ordine și performanță în industria medicală
Compania oferă servicii integrate de conformitate MDR/IVDR, de la audit operațional la consultanță strategică și management extern de reglementare pentru producători, importatori, distribuitori, clinici și spitale private.
Printre serviciile cheie:
verificarea documentației tehnice și pregătirea intrării pe piață,
investigarea și remedierea neconformităților
alinierea proceselor interne la standardele europene
formare și consiliere în implementarea sistemelor de management al calității.
ISARA se poziționează ca un partener de încredere pentru organizațiile care caută siguranță juridică, transparență și eficiență.
Interviu scurt cu Bianca Tudor, fondatoarea Elite Business Women Club
Bianca Tudor: Raluca, ai un profil rar – știință, reglementare și antreprenoriat. Cum se completează aceste lumi aparent diferite?
Raluca Barbu: Știința mi-a oferit rigoare, Comisia Europeană mi-a oferit claritate, iar antreprenoriatul mi-a adus libertate.
Toate se unesc într-o misiune comună: să creez un business care aduce valoare reală și siguranță într-un domeniu sensibil – cel medical.
Bianca Tudor: Ce sfat ai pentru femeile care vin din cariere tehnice și își doresc să facă tranziția spre antreprenoriat?
Raluca Barbu: Să nu se teamă să înceapă. Să folosească tot ce au învățat — disciplina, logica, atenția la detalii — și să adauge inimă.
Antreprenoriatul este tot știință, dar una a curajului.
Bianca Tudor: Ce înseamnă pentru tine PR-ul strategic, ca femeie lider într-un domeniu atât de tehnic?
Raluca Barbu: PR-ul nu e doar imagine, e educație. E modul prin care transformi o expertiză într-o poveste care inspiră încredere și schimbare.
Seria „Femeia Antreprenor” – Elite Business Women
Un proiect dedicat femeilor care transformă expertiza în impact, leadershipul în inspirație și valorile în reputație durabilă.
#FemeiaAntreprenor #EliteBusinessWomen #WallStreetRO #RalucaIsar #ISARAHealthConsulting #WomenInScience #LeadershipFeminin #PRStrategic #SuccesPrinValori #MedicalCompliance #MDR #IVDR
Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →
Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către [email protected]. Mulțumim!