Decizia nr. 415/2025 aduce clarificări importante pentru angajatorii ce apelează la muncă prestată în zilele de repaus săptămânal.
Munca prestată în zilele de repaus săptămânal – regula și excepția
Codul muncii stabilește dreptul salariaților la un repaus săptămânal de 48 de ore consecutive, acordat, de regulă, în zilele de sâmbătă și duminică.
Un angajator poate, totuși, să le solicite salariaților prestarea activității în zilele de repaus săptămânal, cu respectarea art. 137 alin. (2) și alin. (3) din Codul muncii.
Acest angajator trebuie: (a) să respecte dreptul salariatului la repaus săptămânal prin acordarea, în aceeași săptămână în care salariatul prestează munca de weekend, celor 48 de ore de repaus; și (b) să compenseze munca prestată în aceste circumstanțe printr-un spor la salariul de bază, stabilit prin contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, după caz.
Art. 137 alin. (2) și (3) reprezintă regula în materia prestării și compensării muncii în zilele de repaus săptămânal. Codul muncii prevede, însă, o situație de excepție, și anume art. 137 alin. (4) și alin. (5).
Situația de excepție presupune prestarea de către salariat a unei munci continue, fără acordarea repausului în fiecare săptămână de lucru, ci cumulat, la finalul perioadei de muncă continuă. Această perioadă poate avea o durată maximă de 14 zile.
Prevederile legale impun: (i) autorizarea prealabilă a demersului de către inspectoratul teritorial de muncă; (ii) obținerea acordului sindicatului sau al reprezentanților salariaților, după caz; și (iii) acordarea unei compensații ce constă în dublul sporului pentru munca suplimentară, respectiv 150%.
Prin Decizia nr. 415/2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat caracterul excepțional al prevederilor art. 137 alin. (4) și (5). Astfel că, un salariat este îndreptățit la compensația în valoare de 150% numai când aceste circumstanțe specifice sunt îndeplinite.
Compensarea muncii în zilele de repaus săptămânal și a orelor suplimentare – când și cum se cumulează
Munca suplimentară reprezintă activitatea de muncă prestată de către salariați în afara programului normal de lucru. Ca regulă, aceasta este compensată prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea sa. Dacă acest lucru nu este posibil, munca va fi remunerată, în următoarea lună, cu un spor în valoare de cel puțin 75%, conform art. 123 alin. (2) din Codul muncii.
Același timp de lucru poate reprezenta simultan ore suplimentare, cât și ore prestate în zilele de repaus săptămânal, iar salariații trebuie compensați în mod corespunzător. În practică, au existat diferite interpretări ale normelor legale în materie, considerându-se că este incidentă compensația de 150%, prevăzută de art. 137 alin. (5), în mod automat, la prestarea orelor suplimentare în zilele de weekend. Însăși conceptul de suprapunere a muncii suplimentare cu cea din zilele de repaus săptămânal a generat aplicări eronate ale legii.
Pentru a clarifica subiectul cumulului ilustrăm, în continuare, două posibile scenarii, ambele bazate pe ipoteza de lucru care privește un salariat cu un program de lucru de 8 ore/zi, 40 de ore/săptămână, de luni până vineri. Prin contractul de muncă, părțile au stabilit un spor pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal în valoare de 10% din salariul de bază și un spor de 75% din salariul de bază pentru munca suplimentară.
Plecând de la ipoteza de lucru menționată, să presupunem că angajatorul îi solicită salariatului să își presteze activitatea sâmbătă și duminică, urmând să îi acorde zilele de luni și marți, din aceeași săptămână, drept zile libere.
Salariatul lucrează, așadar, cinci zile, de miercuri până duminică, reprezentând un număr total de 40 de ore în săptămâna respectivă. El prestează doar muncă în zilele de repaus săptămânal, nu și muncă suplimentară, întrucât durata normală a timpului de muncă de 40 de ore/săptămână este respectată. De asemenea, condițiile de la art. 137 alin. (4), respectiv autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și acordul sindicatului/reprezentanților salariaților, nu sunt îndeplinite pentru a atrage o compensație egală cu dublul sporului pentru munca suplimentară, respectiv 150%.
Așadar, în acest scenariu, salariatul are dreptul la: (a) cele două zile libere compensatorii, luni și marți; și (b) o remunerație de 110% (salariul de bază + sporul de 10% prevăzut în contractul de muncă) pentru zilele de sâmbătă și duminică lucrate.
Să presupunem, pentru acest scenariu, faptul că angajatorul îi solicită salariatului să lucreze, în zilele de sâmbătă și duminică, câte 4 ore/zi, în plus față de programul său de muncă obișnuit (luni-vineri).
Salariatul lucrează, așadar, 48 de ore în această săptămână, depășind durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână. Un astfel de scenariu conduce și la încălcarea dreptului la repaus săptămânal. Mai mult, nici în acest scenariu condițiile de la art. 137 alin. (4), respectiv autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și acordul sindicatului/reprezentanților salariaților, nu sunt îndeplinite pentru a atrage o compensație egală cu dublul sporului pentru munca suplimentară, respectiv 150%.
În acest scenariu, angajatorul: (a) va fi obligat să îi plătească salariatului o remunerație de 185% pentru activitatea din zilele de sâmbătă și duminică (salariul de bază + sporul de 10% pentru munca prestată în zilele de sâmbătă și duminică + sporul de 75% pentru munca suplimentară, în cazul în care compensarea acesteia prin ore libere plătite nu este posibilă); și (b) riscă să fie sancționat pentru pentru încălcarea normelor obligatorii privind timpul de repaus săptămânal, deoarece salariatul nu a beneficat de cele 48 de ore libere consecutive în aceeași săptămână.
În lumina Deciziei 415/2025, același spor contractual de 10% pentru munca în zilele de repaus săptămânal este incident în ambele situații. Conform raționamentului Înaltei Curți de Casație și Justiție, compensația legală de 150%, prevăzută de art. 137 alin. (5), și sporul pentru munca suplimentară sunt drepturi distincte unul de celălalt. Art. 137 alin. (5) nu urmărește despăgubirea salariatului pentru depășirea programului său obișnuit de lucru, ci pentru pierderea repausului săptămânal standard, în condițiile stricte ale art. 137 alin. (4).
În concluzie, scenariile prezentate mai sus reprezintă modalitatea în care salariații ce prestează activitate în zilele de repaus săptămânal ar trebui compensați, fără a se afla în ipoteza de lucru a art. 137 alin. (4). Angajatorul va fi ținut să plătească sporul stabilit prin contract pentru munca din zilele de repaus săptămânal, și nu compensația de 150%, care devine aplicabilă când condițiile de la art. 137 alin. (4), respectiv prestarea unei activități continue, autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și acordul sindicatului/reprezentanților salariaților, sunt îndeplinite.
Decizia nr. 415/2025 este obligatorie și produce efecte din data de 5 februarie 2026.
Autori articol:
Stratulat Albulescu este o firma de avocatura romaneasca, ce ofera servicii juridice complete si solutii strategice inovatoare atat clientilor nationali, cat si celor internationali din fiecare...
Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →
Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către [email protected]. Mulțumim!