De ce doi copii la fel de inteligenți obțin rezultate complet diferite la școală

Doi copii de aceeași vârstă învață pentru același test. Amândoi sunt curioși, petrec timp făcând teme și beneficiază de sprijinul părinților. Cu toate acestea, unul obține constant rezultate foarte bune, în timp ce celălalt pare să depună un efort considerabil pentru note medii. Profesorii observă că „ar putea mai mult”, iar părinții ajung, inevitabil, să își pună aceeași întrebare: unde se pierde tot efortul?

În practica mea întâlnesc frecvent această situație, de cele mai multe ori la părinți obișnuiți să ia decizii pe bază de informație, nu de intuiție. Vin după ce au testat deja mai multe soluții - meditații, schimbarea profesorilor, exerciții suplimentare, aplicații educaționale sau programe de dezvoltare. Unele funcționează temporar, altele nu produc schimbările așteptate, iar timpul și resursele investite nu se reflectă în rezultate. Conversația ajunge aproape întotdeauna în același punct: „Nu mai înțelegem de ce îi este atât de greu, deși știm că poate.”

Este exact tipul de întrebare care schimbă perspectiva. În loc să ne concentrăm exclusiv asupra rezultatelor școlare, începem să analizăm procesul care le produce. Performanța observabilă este doar produsul final al unui mecanism cognitiv mult mai complex, care include atenția, organizarea informațiilor, planificarea, formularea strategiilor, autocontrolul și capacitatea de a transfera ceea ce a fost învățat într-o situație nouă. Fără să înțelegem acest mecanism, orice intervenție rămâne o încercare bazată pe presupuneri.

Ce a schimbat cercetarea din ultimii treizeci de ani

Dacă în trecut inteligența era privită ca o caracteristică relativ stabilă, astăzi există dovezi consistente că multe dintre procesele cognitive implicate în învățare pot fi dezvoltate prin experiențe educaționale adecvate și prin intervenții structurate. Unul dintre conceptele centrale este neuroplasticitatea , capacitatea creierului de a-și modifica structura și funcționarea ca răspuns la experiență, învățare și interacțiunea cu mediul. Cercetările coordonate de Michael Merzenich, și ulterior studiile imagistice realizate de Bogdan Draganski, au arătat că antrenamentul cognitiv și experiențele repetate pot determina schimbări măsurabile în structura și funcționarea creierului.

Pentru un părinte obișnuit să evalueze opțiuni pe baza dovezilor, această concluzie mută întrebarea de la „Cât de inteligent este copilul meu?” la una mult mai utilă din punct de vedere decizional: „Cum învață copilul meu și ce anume poate fi optimizat?”

Aceeași idee este susținută de cercetările privind funcțiile executive, coordonate de profesoara Adele Diamond, una dintre cele mai cunoscute cercetătoare din acest domeniu. Funcțiile executive reprezintă ansamblul proceselor cognitive care permit planificarea, controlul atenției, inhibarea răspunsurilor impulsive, flexibilitatea în gândire și adaptarea strategiilor atunci când situația o cere. Ele influențează direct performanța școlară, indiferent de nivelul general al inteligenței, și, din experiența mea, sunt exact zona în care intervențiile generice (mai multe ore de meditații, mai multe exerciții) au cel mai slab randament, pentru că nu țintesc cauza reală.

Am întâlnit această situație de nenumărate ori în sesiunile de dezvoltare cognitivă pe care le susțin online. Un copil poate înțelege perfect o lecție, dar nu reușește să își organizeze informațiile înaintea unui test. Un altul identifică rapid soluția unei probleme, însă răspunde impulsiv, fără să verifice dacă a analizat toate datele disponibile. În ambele cazuri, rezultatul la evaluarea clasică arată identic, un răspuns greșit, deși mecanismul din spate este complet diferit și cere o intervenție diferită. A trata cele două situații la fel înseamnă, de fapt, a aloca resurse greșit.

Modificabilitatea cognitivă: o teorie formulată cu decenii înaintea neuroștiinței moderne

În anii ’60 și ’70, când majoritatea teoriilor psihologice considerau inteligența o caracteristică relativ stabilă, psihologul israelian Reuven Feuerstein a formulat o idee care avea să schimbe modul în care mulți specialiști privesc învățarea: performanța unei persoane nu reflectă întotdeauna potențialul său de dezvoltare.

Pornind din experiența sa de lucru cu copii și adolescenți proveniți din medii culturale foarte diferite, Feuerstein a observat că mulți dintre cei evaluați ca având un nivel intelectual scăzut reușeau să facă progrese semnificative atunci când beneficiau de o intervenție educațională structurată. Concluzia sa a fost că evaluările tradiționale măsurau ceea ce persoana putea face independent într-un anumit moment, dar spuneau foarte puțin despre capacitatea acesteia de a învăța atunci când primea sprijinul adecvat. Această observație a devenit fundamentul teoriei Modificabilității Cognitive Structurale, una dintre cele mai cunoscute contribuții ale sale în psihologia educațională.

Ideea centrală este simplă, dar are implicații directe pentru orice decizie educațională: nu există doar diferențe între ceea ce un copil știe, ci și între modul în care ajunge să învețe. Două rezultate identice, două note de 10, de exemplu, pot ascunde două procese cognitive complet diferite. Unul construit pe o strategie transferabilă, celălalt pe aplicarea mecanică a unei formule memorate, care se prăbușește imediat ce enunțul problemei se schimbă.

De ce evaluările clasice nu oferă informația de care ai nevoie pentru a decide

Majoritatea testelor școlare și o mare parte dintre evaluările psihologice urmăresc rezultatul final: elevul răspunde corect sau greșit. Rareori este analizat modul în care a ajuns la acel răspuns. Este o abordare utilă atunci când vrei să măsori nivelul actual de cunoștințe, dar oferă informații limitate despre capacitatea copilului de a învăța, de a-și modifica strategiile sau de a beneficia de feedback, exact datele de care ai nevoie ca să decizi corect ce intervenție merită resursele familiei.

Pornind de la această limitare, Feuerstein a dezvoltat Learning Propensity Assessment Device (LPAD), un sistem de evaluare dinamică în care elementul central nu este testarea în sine, ci medierea. În loc să răspundă doar la întrebarea „Care este răspunsul corect?“, evaluarea urmărește: cum abordează copilul o situație nouă, ce strategie folosește, ce se schimbă după mediere și dacă poate transfera ceea ce a învățat către o sarcină diferită. Modelul de lucru este testare - mediere - retestare, iar diferența esențială față de un test clasic este etapa de mediere, în care evaluatorul intervine deliberat pentru a observa cum răspunde copilul la sprijin structurat.

Rezultatul nu este un scor, ci un profil cognitiv construit pe cele trei etape ale găndirii descrise de Feuerstein, input, elaborare, output, care indică exact unde apare blocajul: la recepționarea informației, la procesarea ei sau la modul în care este exprimată soluția. Este diferența dintre a ști că un copil „are dificultăți la matematică” și a ști precis ce anume din procesul lui de gândire trebuie susținut.

Decizia informată versus încercarea repetată

În ultimii ani, tot mai mulți părinți au început să caute explicații bazate pe cercetare și soluții personalizate, în locul recomandărilor generale. Este o schimbare firească pentru oricine este obișnuit să nu aloce resurse precum timp, bani, energie, fără să înțeleagă mai întâi problema pe care o rezolvă. Fiecare copil are un profil cognitiv propriu, iar identificarea acestuia este ceea ce transformă o serie de încercări costisitoare într-o intervenție țintită.

Acesta este motivul pentru care am creat Centrul online pentru Evaluarea Potențialului de Învățare, dedicat evaluării dinamice a modului în care copiii învață. Evaluările sunt realizate individual, online, pentru copii cu vârsta de peste 9 ani, și urmăresc identificarea resurselor cognitive, a dificultăților specifice și a strategiilor care pot susține dezvoltarea fiecărui copil.

Această evaluare devine cu atât mai valoroasă în anii de dinaintea unor examene decisive, clasa a VIII-a sau a XII-a , atunci când fiecare strategie de învățare contează, iar timpul pentru a o găsi prin încercări repetate nu mai este de partea copilului.

Ce program este cel mai bun? este o întrebare pe care majoritatea părinților o pun prea devreme. Din experiența mea, întrebarea care produce cu adevărat rezultate este alta: Care este programul potrivit pentru modul în care învață exact copilul tău? Răspunsul nu începe cu o metodă nouă de predare sau cu încă o oră de pregătire. Începe cu o evaluare care îți spune, cu precizie, cu ce anume lucrezi.

Laura Ion

Mediator Acreditat Internațional Feuerstein

Tel: 0735835776

Email: [email protected]

Website: www.lauraion.com