3 sfaturi de asociere a mâncării cu băutura potrivită

Publicat pe 13 Mai 2022
Există foarte multe metode de a pune în valoare un anumit fel de mâncare, dar unul dintre cele mai la îndemâna va fi să îl asociezi cu băutura potrivită, fie ea alcoolică sau nonalcoolică. Desigur, vei lua în calcul și gusturile personale, fiind imposibil să te convingă cineva să bei bere la grătar, dacă tu vrei să bei vin.

Totuși, putem să-ți oferim câteva criterii după care să te ghidezi și care pot face procesul de asociere a mâncării și băuturii mult mai ușor. Tu mai trebuie doar să faci rost de mâncare și băuturi alcoolice.

În funcție de momentul zilei

Cel mai probabil dimineața și seara nu vei mânca ceva foarte greu. Ei bine, poți respecta același principiu și când vine vorba despre asocierea cu băutura. Așadar, la primele ore ale dimineții, atunci când preferi mai degrabă un croissant sau o gustare din fructe, mizează cu încredere pe o cafea sau pe limonade din fructe proaspete. Categoric, nu te sfătuim să-ți începi ziua cu băuturi alcoolice.

Pe de altă parte, la prânz sau seara va fi perfect acceptabil să începi să bei. Respectă doar principiul de mai sus. Dacă vei consuma mâncăruri grele, alege și băuturi care să fie pe măsura lor. Cu cât un preparat este mai gras, cu atât poți alege o băutură cu un volum mai mare de alcool.

În funcție de mâncarea propriu-zisă

Desigur, aici nu vom trece în revistă toate felurile de mâncare posibile, dar putem să-ți facem câteva recomandări generale. Așadar, iată ce fel de băutură poți asocia cu:

  • Gustările sau aperitivele se vor potrivi de minune cu tăriile, fie cele tradiționale, de la noi, adică țuica sau palinca, fie cele de import, de exemplu un whiskey single malt, vodka sau cognacul. Dacă vreau ceva mai răcoritor, ai putea opta chiar și pentru un cocktail cu gin!
  • Ciorbele, supele și borșurile îți recomandăm să nu le combini cu băuturile alcoolice, deoarece tăria acestora poate să le influențeze gustul și nu într-un mod plăcut. Dacă trebuie să bei ceva, te poți rezuma pur și simplu la apă;
  • Salatele vor fi asociate de cele mai multe ori cu vinuri ușoare, albe, rose sau chiar spumante. Legumele nu au capacitatea de a absorbi alcoolul, spre deosebire de carne;
  • Preparatele la grătar se vor potrivi de minune cu berea, dar și cu vinul puternic alcoolizat. Dacă ai pus carne roșie pe grătar, atunci și vinul trebuie să aibă aceeași culoare!
  • Preparatele din pește sau crustaceele se vor potrivi perfect cu vinul alb, de preferat sec și ceva mai tare. Dacă peștele este gras, vinul alb ales va fi cu atât mai acid.
  • Deserturile se vor combina de minune cu băuturile dulci, de exemplu cocktailuri aromate, ciocolată caldă sau chiar vinuri dulci.

În funcție de felul în care a fost preparată mâncarea

Îți mai vindem un ultim pont. Încearcă pe cât posibil să bei aceeași băutură precum cea care a fost folosită pentru prepararea mâncării. Astfel, dacă ai folosit vin sau bere pentru a prepara un fel de mâncare, ai grijă să servești exact băutura respectivă.

Urmează toate sfaturile de mai sus și în rest ai liber la experimente!

Domenii: Lifestyle

Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!