35 echipe iau startul în finala Maratonului pentru Educație Antreprenorială

Publicat pe 12 Iunie 2023
Luni, 12 iunie, la ora 10:00, sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara va fi gazda primei competiții naționale a Maratonului pentru Educație Antreprenorială, care va premia cele mai bune idei de afaceri prezentate de cele 35 de echipe ale elevilor de liceu calificate în finală.

Peste 300 de elevi de liceu din 11 județe ale țării și din municipiul București se vor confrunta în competiția care va desemna cel mai bun plan de afaceri.

 Maratonul pentru Educație Antreprenorială este un proiect inițiat de Asociația Națională a Antreprenorilor (ANAA), împreună cu Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) și în parteneriat cu Inspectoratele Școlare Județene și Primăria Municipiului București, Proedus și autoritățile locale și care, pe traseul derulării sale, a antrenat energiile creative a peste 5.000 de elevi de liceu.

 „Nu întâmplător Maratonul pentru Educație Antreprenorială a debutat la începutul acestui an la Brăila cu un succes remarcabil atât în rândul liceenilor, cât și în cel al antreprenorilor. Orașul în care se stabilea prețul mondial al grâului la începutul secolului trecut are o tradiție antreprenorială care s-a transmis tinerelor generații. Entuziasmul liceenilor, interesul antreprenorilor și colaborarea profesorilor a impulsionat proiectul, care s-a extins la nivel național. Maratonul de Educație Antreprenorială care s-a desfășurat Brăila a devenit astfel un proiect pilot care a arătat că inițiați în alfabetul antreprenorial elevii au idei inovatoare și o deschidere față de lumea afacerilor”, afirmă Cristina Chiriac, președinta CONAF.

 În cele 12 ediții, peste 5.000 de elevi de liceu au participat la orele de educaţie antreprenorială organizate în cadrul Maratonului pentru Educaţie Antreprenorială în Argeș, Bacău, Brăila, Bihor, Brașov, municipiul București, Buzău, Constanța, Galați, Neamț, Timiș și Tulcea.

 Evenimentele au fost moderate de Nicholas CAȚIANIS, actor, regizor și trainer pentru Adolescenți, Valentin FLOREA, actor, Dan GHEORGHE realizator de emisiuni la Radioteleviziunea Transilvania Brașov, Emisiunea Azi În Brașov și RDS, Adrian MĂNIUȚIU, Antreprenor - EM360 Group, Dimitrii BOGOMAZ, actor, regizor și trainer dezvoltare personală și Călin IEPURE fondator Baniimuncesc.Ro, Ceo Bizz.Club.

 Ne-au fost alături în calitate de jurați CRISTINA CHIRIAC, Fondatoare Flori de Ie, Președinte CONAF, Doctor în economie și autor, CRISTIAN TEPENEU, Director BT, Loredana APREUTESEI, International Alexander Group, Ilian NISTOR, Regional Sales Manager, Soho, Vodafone Business, Tatian DIACONU CEO NHOOD România, Nicoleta MUNTEANU, Fondator Kids in Business, Vicepreședinte CONAF, Livia STAN, Director of Public Affairs and EU Funds E.ON, Bogdan RĂDULESCU, Co-Fondator și Chief Business Officer Untold Universe, Gabriel CIORDAȘ, Fondator Creatopy, Dragos ANASTASIU, Președinte Rethink România, Ionel POPA, Director Sucursala Tulcea Banca Transilvania, Corneliu BODEA, Vicepreședinte CONAF, CEO ADREM, Mirela BUCOVICEAN, Fondator Molecule F, Molecule PR și Business Institute for Creative Industries, Adrian MĂNIUȚIU, Antreprenor - EM360 Group, Daniela CIREAȘĂ, Fondator Netspace, Președinte ASCPD, Alexandru HOLICOV, Fondator ADSERVIO, Hildegard Helene BRANDL, Vicepreședinte CONAF și Arhitect, Norris MĂGEANU, Preşedintele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, George ENE, Director Banca Transilvania Galați, Adrian GEORGESCU,  Small Medium Business Team Leader Vodafone Business, Ana Maria STANCU, CEO Bucharest ROBOTS, Anca SEREA, BIOAS, Cristina IONIȚĂ, Director Banca Transilvania Sucursala Constanta, Cristian CHINA BIRTA, KOOPERATIVA 2.0, Loredana APREUTESEI, General Manager International Alexander, Felix PĂTRĂŞCANU, Președinte Fondator Fan Courier și fondator al proiectului SuperTeach, Alina GAMAUF, HR, CSR & Corporate Affairs, Membru în Comitetul Executiv Carrefour România, Dan MANOLESCU, Preşedinte Camera Consultanţilor Fiscali, Cătălin MANOLACHE, National Sales Director MLE, Vodafone Business, Dragoș PETRESCU, Antreprenor, Investitor și Secretar general al Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor, toți fiind antreprenori cu notorietate, vectori ai mediului de business la nivel național.

 În cadrul celor 12 ediții am avut și un panel vocational, speakerii find: Mihai LAMBRINO, Designer, Antreprenor, fondator Vinto restaurant și Vinto gastronomic shop, Ada LUPU HAUSVALTER, regizor, doctor în teatru, director al Teatrului Național din Timișoara, Birta ARNOLD, tobosar PHASER, Cristian STAN, Scriitor, Cristina DUMITRU, actriță, RENATE VLAD,  director operațiuni al grupului MoneyGold, Romanița DUMINICĂ, cântăreață, Constantin LĂCĂTUȘU, alpinist, geolog, primul român pe Everest, Adrian BOURCEANU, avocat, Președinte ATOP Neamț, Daniela SHAH, Vicepreședinte CONAF NEAMȚ, co-fondator ETURIA, Mihaela SURUGIU, artist plastic, Dr. Nicolae SÂRBU -conferențiar la Facultatea de Medicina din Galați, medic radiolog supraspecializat în imagistică musculoscheletală, Vasile DĂNILĂ, actor -Teatrul Dramatic Fani Tardini, Daniela STAMATE-FARKAȘ - multiplă campioana, națională, vicecampioană mondială, Emma De La ZU - Om de radio, realizator podcast, antreprenor, Natasha SHPAK, trainer business, antreprenor, make-up artist, Doru HUȚUȚUI, owner of AFFORD HIRE, Ion PICU, CEO Asociația Caravana Fericirii, Laura STROE, director centrul Teodor T Burada, Mihai TRĂISTARIU, Artist pop, Beatrice ENE -Managing Director & Head of Events Industry Link si Trainer Expert 123, Ana Maria MIRCEA - CEO Dacia Dining Mentor Academia Business Onetiu, Denis HANGANU, actor, Alessandra STOICESCU, jurnalist, Alexandru AGATINEI, CEO How to Web, Răzvan DOSEANU, Lector univ. dr. avocat, Claudiu KESERU - Owner Solay – fotbalist, Eugen POCIAN - chef și somelier, Owner restaurant Corsarul, Mihaela HOGAS, cea mai rapidă patinatoare de viteza din România, Dorian LUNGU, Fondator Luado Chocolate.

 Peste 500 de elevi, grupați în 110 echipe au participat la competiția de scriere de planuri de afaceri.

 În proiect au fost implicați sute de antreprenori din întreaga țară, peste 100 de profesori coordonatori și reprezentanți ai autorităților publice locale.

 Maratonul pentru Educație Antreprenorială se adresează în primul rând elevilor cu abilități antreprenoriale, profesorilor dar și antreprenorilor care au descoperit în adolescenții înscriși la concurs atât viitorii colaboratori cât și viitoarea concurenţă.

 La concurs au participat echipe de liceeni formate din patru până la șase membri iar primele trei echipe din fiecare județ s-au calificat la etapa națională. Astfel, 35 de echipe de elevi de liceu au fost selectate pentru a participa la competiția finală, dintr-un grup de 110 de echipe.

 Echipele câștigătoare vor primi trofee și premii astfel: premiul I - 10.000 lei, premiul II - 5.000 lei, premiul III - 2.5000 lei, diplome și vouchere,

 Marea finală din 12 iunie de la Teatrul Nottara va fi moderată de Nicholas Cațianis. Evenimentul va fi deschis de Cristina CHIRIAC, președinte CONAF și Fondator Flori de Ie, iar speakerii evenimentului vor fi: NICUȘOR DAN, primarul Municipiului București, Natalia INTOTERO, Președintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, Ligia DECA(TBC), ministrul Educației, Valentin Sorin COSTREIE, Consilier de Stat în Cancelaria Primului Ministru, Marilen PIRTEA, rector Universitatea de Vest din Timișoara.

 Juriul etapei naționale este format din: Alexandru MOISE, Director Industrii Creative, Banca Transilvania, Nicoleta MUNTEANU, fondator Kids in Business, Fondator Euroinsol și Vicepreședinte CONAF, Amalia NĂSTASE, Președinte Fundația pentru Copii Ronald Mcdonald și Vicepreședinte CONAF, Dragos ANASTASIU, Președinte Rethink România, Camelia ȘUCU, CEO ClassIn, Alexandru ION, Solutions Development Director, Vodafone Business, Adrian MĂNIUȚIU, Fondator EM360, Bogdan MICU, CEO Alpin Holding Corporation, Cristian CHINA BIRTA, Kooperativa 2.0, Loredana APREUTESE, General Manager Internațional Alexander, Anca SEREA, Co-fondator BioAS.

 În cadrul panelului vocațional ne vor fi alături: Ana Maria BRÂNZĂ, Consilier la Comitelul Sportiv și Olimpic Român, Bogdan MICU, CEO Alpin Holding Corporation și Virgil STĂNESCU, fost căpitan al Echipei Naționale de Baschet, Marius MOGA, artist și compozitor muzical.

 În contextul proiectului, competiția de planuri de afaceri își propune să stimuleze antreprenoriatul în rândul tinerilor. Participanții au fost provocați să conceapă un nou produs sau serviciu viabil și apoi să pregătească un plan de afaceri care să fie prezentat potențialilor investitori.

 „Maratonul pentru Educație Antreprenorială este un antrenament pentru viitorul elevilor, deoarece scrierea unui plan de afaceri presupune un joc de echipă complex și interesant. Presupune colaborare, gândire creativă, identificarea oportunităților de afaceri, dezvoltarea unui model de afaceri, dar și o evaluare  lucidă a abilităților celor implicați în domeniul ales. Un plan de afaceri presupune și extinderea interesului către piață, impune nevoia unor evaluări ale șanselor unei idei de afaceri de a deveni profitabilă. În plus, elevii dezvoltă abilități de comunicare și organizare, deoarece trebuie să-și prezinte idea unui panel de profesioniști în afaceri. Nu în ultimul rând, desemnarea unui lider care va susține proiectul în fața juriului este un exercițiu de încredere și colaborare, esențial în afaceri”, spune Cristina Chiriac, președinta CONAF.

 Scopul principal al competiției este de a oferi elevilor o înțelegere aprofundată cu privire la pregătirea și prezentarea unui plan de afaceri pentru a facilita crearea de noi companii. În plus, invitând elevii să experimenteze ideea unei afaceri, există șansa să-și aleagă atent profesia care să le pună în valoare abilitățile și aspirațiile. 

Detaliile privind organizarea concursului sunt prezentate în materialul publicat pe siteul CONAF ~ https://conaf.ro/.

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!