4 responsabilități ale departamentului de resurse umane

Publicat pe 29 Iulie 2021
Dat fiind faptul că oamenii sunt cea mai de preț resursă a unei companii și practic singurul component care poate utiliza alte resurse și poate crea valoare, unul dintre cele mai importante departamente dintr-o companie este cel de resurse umane. Să nu investești în buna funcționare a acestui departament înseamnă să nu investești în oamenii care-ți susțin afacerea. Știm cu toții ce consecințe tragice poate avea acest fapt.

În rândurile următoare vom detalia cele mai importante atribuții ale departamentului de resurse umane, pentru a te ajuta să-ți dai seama dacă afacerea ta merge în direcția potrivită.

Care este rolului departamentului HR?

Pe scurt, departamentul de resurse umane îndeplinește activități care ajută la buna funcționare a unei companii. Pe lângă recrutarea de noi angajați, acest departament este însărcinat și cu respectarea drepturilor și obligațiilor din Codul Muncii sau gestionarea salariilor și beneficiilor. Iată cum ajută departamentul HR o companie să evolueze și să gestioneze diverse provocări și conflicte:

Recrutare inteligentă

Prin recrutare inteligentă ne referim la procesul grație căruia în firmă ajung exclusiv persoanele potrivite pentru poziția care este necesar să fie ocupată. Un specialist de resurse umane trebuie să facă mai mult decât să ocupe un loc în organigramă, acesta trebuie să se asigure că persoana care urmează să fie angajată este competentă, potrivită pentru rol, loială și, nu în ultimul rând, potrivită pentru cultura organizațională și satisfăcută de oferta salarială. Evident, toate aceste condiții trebuie îndeplinite cât mai repede.

Etapele prin care sunt recrutați angajații includ: postarea jobului pe site-uri de recrutare, selecția candidaților, interviurile preliminare, selecția finală cu ajutorul managerilor.

Gestionarea salarizării și a beneficiilor extrasalariale

Deoarece mai toate ofertele de muncă sună la fel, diferența trebuie făcută de companie la momentul interviului sau pe perioada angajării prin diverse stimulente. Mai exact ne referim la un salariu atractiv și beneficii pe măsura implicării angajaților.

Va fi de datoria specialiștilor din departamentul de resurse umane să întocmească o grilă de salarizare și să propună și evalueze constant diversele practici salariale competitive. Practic, fiecare angajat nemulțumit care-și dă demisia sau este recrutat de altă companie reprezintă un obiectiv eșuat pentru departamentul de HR. Ceea ce ne aduce la punctul următor.

Retenția angajaților

Printre diferitele strategii de retenție a angajaților putem enumera beneficiile extrasalariale, dar și diverse oportunități de creștere profesională sau personală care să convingă angajații că firma investește în dezvoltarea lor. Ne referim la organizarea sau investiția în diverse programe de training, cursuri sau alte evenimente unice puse la dispoziția angajaților de către companie.

Pe lângă toate acestea, este de datoria departamentului de resurse umane să sfătuiască managementul în vederea stabilirii diverselor procese care să crească nivelul de satisfacție al angajaților. Acest proces nu va fi unul ușor, piața locurilor de muncă fiind suficient de competitivă.

Asigurarea unui mediu de lucru plăcut și sigur

Indiferent de salariu sau de beneficii, adevărul este că un angajat va părăsi relativ rapid un loc de muncă toxic și care-l stresează în fiecare zi. Tocmai de aceea, departamentul de HR are și îndatorirea de a asigura un mediu de lucru sigur pentru angajați și, chiar mai important, trebuie să asigure un mediul de lucru în care angajatul să se simtă în largul său.

Astfel, comunicarea între angajat și angajator va fi mediată de acest departament, care se va asigura în același timp că va măsura constant satisfacția la locul de muncă, metodele de rezolvare a conflictelor, dar și gradul de implicare al angajaților. Cu cât problemele sunt depistate mai repede, cu atât soluția va fi una mai eficientă.

Desigur, toate acestea sunt doar o mică parte a totalității responsabilităților care cad în sarcina departamentului de resurse umane. Dacă deja pare prea mult, te vei bucura să descoperi că există destule servicii de outsourcing HR pe piață.

Domenii: HR

Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!