5 beneficii oferite de o vilă de lux construită la standarde occidentale

Publicat pe 13 Noiembrie 2023
Achiziționarea unei vile de lux construită la standarde occidentale a devenit o dorință tot mai răspândită printre cumpărătorii de locuințe din România. Deși implică o investiție mai ridicată comparativ cu alte tipuri de locuințe, o vilă de lux oferă o serie de beneficii excepționale. Aceste proprietăți nu se rezumă doar la aspectul lor estetic sau la dimensiune, ci înseamnă calitate, confort și un stil de viață exclusivist.

Ca răspuns la dorințele și cerințele actuale ale cumpărătorilor de locuințe, complexul rezidențial Bonton Luxury Villas din Pipera integrează caracteristici precum atenția la detalii, designul premium, materiale de cea mai înaltă calitate și facilități de top.

Dacă te afli în căutarea unei locuințe în nordul capitalei, iată 5 beneficii pe care ți le poate oferi o vilă de lux în cadrul proiectului nostru.

Construcție rezistentă, eficientă energetic

Construcția unei vile de lux conform standardelor occidentale înseamnă o atenție meticuloasă acordată fiecărui detaliu. De la fundație până la acoperiș, vilele ansamblului Bonton Luxury Villas sunt construite cu cele mai calitative materiale și tehnici moderne, oferind o structură solidă și durabilă. Sistemul constructiv este alcătuit din pereți structurali din beton armat termoizolați cu un strat de 15 cm de polistiren expandat, ceea ce asigură o foarte bună rezistență și eficiență termică.

Suprafețe generoase pentru confort maxim

Vilele de dimensiuni generoase, inteligent compartimentate, cu camere spațioase și luminoase, oferă o experiență de locuire la cel mai înalt nivel de confort.

În complexul Bonton Luxury Villas din Pipera, vei descoperi unele dintre cele mai spațioase locuințe disponibile pe piață, ideale pentru familii numeroase. Aceste vile cu două etaje au suprafețe între 293 și 327 de metri pătrați utili, oferind până la 7 camere, (include zona de living şi dining), 4 băi și 6 dressing-uri individuale. În plus, vilele dispun de 2-3 terase și grădini la parter.

Finisaje rafinate și dotări de ultimă generație

Proprietățile de lux sunt concepute pentru a oferi un echilibru perfect între confortul modern și designul rafinat. Stilul minimalist al vilelor pune în valoare exteriorul clădirii. În interior, finisajele premium sunt cele care fac diferența. De la parchet triplustratificat, la pardoseli și placări ceramice în băi și bucătării, fiecare detaliu este ales cu grijă pentru a crea o ambianță plină de stil. Dotările de ultimă generație, cum ar fi încălzirea prin pardoseală, sistemul de aer condițional și, opțional, liftul interior, îți oferă tot confortul de care ai nevoie.

Facilități pentru un stil de viață exclusivist

Proiectele rezidențiale de lux sunt sinonime cu facilitățile, care sunt concepute pentru a oferi un stil de viață exclusivist. În ansamblul Bonton Luxury Villas, vei avea acces la un club privat, dotat cu piscină și o sală de sport. Fie că vrei să îți menții forma fizică în sala de sport sau să te răsfeți cu o zi de relaxare la piscină, ai aceste opțiuni la îndemână, fără a părăsi ansamblul.

De asemenea, terasele generoase și grădinile vilelor permit proprietarilor să se bucure de spații deschise și verzi chiar în intimitatea locuinței. Aceste spații exterioare sunt ideale pentru a petrece momente prețioase alături de familie și prieteni sau pentru a găzdui evenimente speciale într-un cadru privat.

Locație de excepție

Proprietățile de lux sunt întotdeauna amplasate în locații de excepție ale orașului, atent selectate. Proiectul Bonton Luxury Villas se bucură de o locație ideală, la doar 200 de metri de Școala Americană și în proximitatea altor școli internaționale, astfel încât copiii tăi să aibă acces la de cea mai bună educație. În plus, complexul se învecinează cu Pădurea Băneasa, la doar 300 de metri, oferind o oază de natură la câțiva pași de casa ta.

În același timp, zona de nord a capitalei este cunoscută pentru numeroasele sale facilități urbane. Aici poți găsi cele mai populare restaurante și cluburi, centre de shopping, muzee și centre de business recent înființate. Astfel, vei avea la îndemână o gamă variată de opțiuni pentru petrecerea timpului liber și pentru nevoile cotidiene, fără să parcurgi distanțe mari.

Domenii: Imobiliare

SC Pi 2 PR SRL

Agenție de PR și marketing premiată la nivel internațional, cu o experiență vastă în numeroase domenii de comunicare și marketing. Oferim consultanță companiilor și organizațiilor pe teme care țin...

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!