5 lucruri la care să nu faci rabat la calitate când îți amenajezi apartamentul

Publicat pe 22 Mai 2020
Amenajarea apartamentului implică consum de timp, energie și bineînțeles, de resurse financiare. Ți-ai pregătit un buget, însă de cele mai multe ori acesta se dovedește a nu fi suficient. De aici pornesc tot felul de compromisuri pe care le faci la alegerea finisajelor sau a pieselor de mobilier.

În acest articol îți recomandăm 5 lucruri la care să nu faci rabat la calitate, atunci când te afli în plin proces de amenajare.

1.   Ușile

 Ușile nu sunt asemeni unor piese de mobilier pe care le poți înlocui cu lejeritate în câțiva ani. Acestea reprezintă o investiție pe termen lung și este important să aloci suficient de multă atenție procesului de achiziție. Astfel, dacă alegi să cumperi uși de interior de cea mai bună calitate, te vei bucura de rezistența materialului, de o bună izolare termică și fonică, dar și de un aspect elegant.

 Un raport foarte bun calitate-preț îl vei găsi pentru ușile din MDF. Ține cont și de modelele cu decupaje din sticlă, care vor adăuga o notă de eleganță și un aspect aparte casei tale.

2.   Parchetul

Foarte mulți proprietari aleg parchetul ca pardoseală pentru locuința lor. În living, dormitor, sufragerie și chiar în bucătărie, parchetul este o opțiune tot mai des întâlnită. Astăzi, parchetul laminat este vedetă, dat fiind faptul că se întâlnesc pe piață foarte multe modele, este ușor de întreținut și are un preț avantajos. Recomandarea noastră este să alegi unul de calitate, pentru că nu este un finisaj care se înlocuiește cu ușurință. 

Mai precis spus, ține cont de grosimea parchetului laminat, care dacă este mai mare, înseamnă o rezistență mai bună la uzură. Îți recomandăm să alegi unul de cel puțin 8 mm.

3.   Canapeaua

 Momentele de relaxare sunt foarte importante pentru toți membrii familiei tale. Alege astfel ca în living să ai o canapea cât se poate de confortabilă. Fie că citești, te uiți la TV sau stai la taclale cu un musafir, îți vei mulțumi de fiecare dată pentru o canapea pentru care nu ai făcut rabat la calitate. 

 Testează canapeaua înainte de a o cumpăra. Vezi cum îți susține corpul, fie stând în șezut, fie culcat. Structura, tapițeria, pernele, toate acestea trebuie să îți ofere confort.

4.   Mobila de bucătărie

 Petrecem destul de mult timp în bucătărie, astfel că ar fi bine să pui accent pe confortul și funcționalitatea viitorului mobilier. Este important să ai suficient loc de depozitare, spațiu de mișcare, dar și să nu petreci mult timp pentru a-l întreține. Mobila de bucătărie are un grad mare de uzură, dat fiind folosirea frecventă, apa, detergenții, căldura. Prin urmare, materialele care o compun trebuie să reziste testului timpului.

De asemena, ai grijă și la alegerea chiuvetei, să fie potrivit de mare, să nu se păteze și să se curețe ușor.

5.   Biroul

 Datorită tehnologiei, a internetului, lucrăm foarte mult și de acasă. Dacă știi că și tu obișnuiești să îți iei work from home sau ai un business pe care îl coordonezi suficient de mult și din confortul casei tale, atunci un birou și un scaun care să îți ofere suportul perfect, sunt esențiale. În felul acesta nu te vei confrunta cu dureri de spate.

Ai grijă la înălțimea biroului care este recomandat să fie cuprinsă între 73 și 76 cm, ca să poată intra și scaunul cu tot cu brațe sub acesta, dar și tu să ai o poziție confortabilă. Scaunul este important să aibă posibilitatea de reglaj pentru înălțime, reglare a brațelor și nu numai.

Gestionează-ți bugetul cu foarte multă luare aminte. Gândește-te că investești pentru confortul propriei locuințe, în plus, nu vei fi nevoit să vezi semne de uzură la nici doi-trei ani de la achiziție. 


Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!