5 motive pentru care mulți vloggeri eşuează

Publicat pe 17 Iulie 2020
Vloggerii de succes din întreaga lume sunt doar vârful unui aisberg. De la nivelul mării şi până în adâncuri este plin de încercări eşuate, care nu se văd.

Cei care au reuşit să ajungă şi să se menţină în vârf au respectat câteva reguli esenţiale. Iar din experienţa celor care au eşuat ai de învăţat la fel de multe lucruri.

Vor să se îmbogăţească de la primul clip

Raţiunea pentru care foarte mulţi pornesc un vlog este una financiară şi imediată. Cei mai mulţi văd câteva modele de succes şi consideră că banii pe care aceştia îi produc sunt uşor de făcut. Dacă ai impresia că munca unui vlogger constă doar în cele câteva minute pe care le postează zilnic, eşti sortit eşecului. Dacă eşti de părere că banii pe care-i obţin numele mari din canalele de vlogging au fost la fel de mulţi încă din prima zi, eşti din nou în eroare.

Nu acordă suficientă atenţie editării

Pentru a ajunge la un videoclip de 5 minute, cei mai mari vloggeri muncesc câteva ore bune. Ei poate au în spate mulţi ani de experienţă şi o echipă care-i ajută. Tu cum poţi compensa aceste lucruri, dacă eşti doar la început de drum? În primul rând, prin seriozitate şi determinare. Apoi, prin tehnică. Evident că nu vei putea concura cu cei din top, deoarece nu ai resursele necesare. Însă pentru nivelul la care te afli trebuie să investeşti în echipamente pentru vlogging de la f64, care să-ţi ofere un nivel calitativ decent al conţinutului livrat online. Camera de înregistrare video este accesibilă oricui, sunt telefoane inteligente care filmează incredibil de bine. Diferenţa o face procesul de editare. Pe măsură ce experimentezi, oamenii vor observa detaliile de fineţe şi le vor aprecia. Aşa cresc numărul de vizualizări şi urmăritorii.

Produc conţinut doar pentru ei şi prietenii lor

Dacă porneşti de la principiul că produci un clip care îţi place ţie şi va fi apreciat de familia şi prietenii tăi, care te cunosc, s-ar putea să nu ai prea mult succes. Atunci când pui bazele unui canal video, încearcă să te întrebi ce ar spune un străin când ar vedea primul videoclip, şi mai ales dacă în urma vizualizării ar decide să se aboneze. Este evident că nu vei reuşi să împaci gusturile tuturor, însă pe măsură ce îţi lărgeşti orizontul conţinutului oferit, vei câştiga mai mulţi adepţi.

Imită superstaruri

Există două tipuri de vlog de succes. Prima reţetă este a unor nume deja consacrate în diverse domenii de activitate, care fac vlog din pasiune şi au milioane de urmăritori interesaţi de diferite aspecte ale vieţii lor. Cea de-a doua este a unor personaje care s-au remarcat ca vloggeri, însă au pornit de la 0 şi au urcat treaptă cu treaptă până în vârf. Din păcate, dacă eşti la început de drum, nu te încadrezi în nici una dintre categoriile amintite. Aşadar, nu încerca să imiţi vlogurile celor care au reuşit. Dacă vrei să fii urmărit de alte persoane decât familia şi prietenii apropiaţi, fii natural şi încearcă să aduci ceva nou. Faptul că nu eşti o celebritate înseamnă că nimeni nu este preocupat de viaţa ta personală. Deocamdată.

Le lipseşte răbdarea

Petreci multe ore filmând, şi mai multe editând şi încarci conţinutul pe propriul canal, însă audienţa nu creşte. Acesta este momentul de cotitură. Cei care cedează eşuează, cei care au răbdare şi luptă în continuare, mai au o şansă. Nu este garantat că vei reuşi, dar succesul este rezervat celor care nu abandonează. Când eşti într-un astfel de impas, gândeşte-te că pe aceeaşi platformă sunt mii de vloggeri în situaţia ta.

Dacă crezi cu tărie că materialele video pe care le încarci sunt originale şi convingătoare, nu renunţa la ideea de a face vlogging. Răbdarea este elementul-cheie al oricărui debut. Pe măsură ce vei stăpâni mai bine arta editării, vei putea crea conţinut de calitate care să-ţi aducă vizualizări, urmăritori, faimă şi succes.

Domenii: Lifestyle

Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!