5 sfaturi care te vor ajuta să înveți mai ușor limba engleză

Publicat pe 28 Aprilie 2020
În zilele noastre, cunoașterea limbii engleze a devenit, fără doar și poate, un must. Observăm acest lucru doar dacă aruncăm un ochi pe anunțurile de angajare, de la firme mai mici sau mai mari: cunoașterea englezei la un nivel cel puțin mediu este unul dintre criteriile esențiale de selecție a candidatului potrivit.

Dincolo de avantajele profesionale, engleza aduce multe alte beneficii în viața fiecăruia dintre noi, inclusiv în sfera personală. Să ne gândim doar la facilitarea comunicării în țările străine în care călătorim, la înțelegerea informațiilor care ne interesează din publicațiile internaționale cu prestigiu, dar și la dezvoltarea pasiunilor - căci majoritatea tutorialelor de pe Internet sunt, evident, în engleză. 

 Acestea fiind spuse, descoperă în rândurile următoare cum poți învăța mai ușor limba engleză, astfel încât să te bucuri pe deplin de toate beneficiile sale!

 Fii realist și cunoaște-ți nivelul

 Iată primul și unul dintre cei mai importanți pași: cunoaște-ți și cântărește-ți foarte bine bagajul de cunoștințe acumulate până acum. Doar așa vei putea porni într-o călătorie care să-ți aducă bucurii și satisfacții, nu frustrări continue. Altfel spus, dacă ai mai cochetat cu limba engleză și ai câteva cunoștințe de bază, asta nu înseamnă că ești pregătit să te avânți în provocări mult prea complicate, pe care nu le poți duce momentan. Pornește fix de unde ai rămas și construiește, cu grijă, pe fundația pe care o ai în momentul acesta. Va fi nevoie să pui câteva cărămizi înainte de a-ți asuma misiuni lingvistice cu un grad mai mare de dificultate. Iar dacă abia acum faci cunoștință cu tainele limbii engleze, sfatul nostru este să începi școlărește, indiferent de vârstă. Există o mulțime de manuale la CLB care te-ar putea ajuta în acest sens. 

 Citește 

 Lectura rămâne un mijloc esențial de îmbogățire a vocabularului, dar și de înțelegere a modelului cultural britanic și, bineînțeles, de familiarizare cu aspectele fine ale limbii - aspecte pe care le vei înțelege doar după ce vei pune câteva cărămizi. Da, este crucial să-ți selectezi lecturile în funcție de nivelul lingvistic, căci, în cazul în care nu ai mai citit nicio carte în engleză până acum, s-ar putea să nu fie o idee prea inspirată să începi, de pildă, cu Pride and Prejudice. În articolul 5 cărți în engleză care te vor ajuta să-ți dezvolți vocabularul găsești recomandări în funcție de nivelul de cunoștințe.

 Îmbină utilul cu plăcutul

 Poți transforma cunoașterea limbii engleze într-o călătorie mai pe placul sufletului tău apelând la activități care te destind și care te ajută să-ți îmbogățești bagajul de cunoștințe deopotrivă. Filmele și muzica sunt binevenite oricând, indiferent de numărul cărămizilor despre care vorbeam mai sus. La început vei viziona filmele cu subtitrare și vei căuta versurile melodiilor, dar este perfect în regulă să fie așa. Exersând constant, va veni și acel moment în care vei stăpâni limba mai bine și vei simți că poți să vizionezi un film și fără subtitrare. Până atunci, însă, mai sunt câteva etape de parcurs, peste care nu trebuie să sari.

 Apelează la tehnologie

 Deși discuțiile despre efectele tehnologiei sunt controversate, un lucru este cert: aceasta oferă o multitudine de avantaje, la care nici nu ne gândeam acum câteva zeci de ani. În rândul acestor avantaje nu putem să nu includem accesul la resurse variate, care ne ajută, printre altele, și să învățăm (aproape) orice limbă străină. Cum engleza este o limbă de circulație internațională, resursele pe care ni le pune la dispoziție Internetul sunt bogate și diversificate. Videoclipuri de tipul tips & tricks, platforme online la care ai acces gratuit (așa cum este Duolingo), cursuri la prețuri care îți vor face cu ochiul sau chiar gratuite - iată doar câteva dintre metodele online eficiente prin care te poți familiariza cu engleza sau, în caz că ai deja ceva experiență, prin care îți poți îmbunătăți nivelul actual. 

 Exersează cu cineva

 Alături de un partener de studiu, călătoria lingvistică se poate transforma într-o experiență mult mai plăcută, utilă pentru amândoi. Iar cu cât vă adunați mai mulți „învățăcei”, cu atât lucrurile vor deveni și mai distractive - ați putea, de exemplu, să organizați un club săptămânal, în care fiecare să povestească lucrurile pe care le-a învățat între timp și în care, de ce nu, să rezolvați diverse task-uri distractive împreună. Totodată, exersând alături de cineva, ai șansa să descoperi noi perspective asupra lucrurilor cu care te confrunți: imaginează-ți că descoperi o problemă ce pare imposibilă, iar celălalt te ajută să o înțelegi și, în cele din urmă, să-i dai de capăt. La rândul tău, și tu ai ocazia să-l ajuți atunci când întâmpină dificultăți.

 Ține cont de sfaturile de mai sus zi de zi și, astfel, vei reuși să pui cărămizile de care ai nevoie și să transformi descifrarea tainelor limbii engleze într-o călătorie fascinantă și distractivă. 

Domenii: Educatie

Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!