5 sfaturi pentru a crește nivelul de comoditate al casei tale

Publicat pe 7 Februarie 2020
Locuința ta ar trebui transformată într-un adevărat templu în care te poți recrea după fiecare zi agitată. Mai micuț sau mai spațios, apartamentul în care stai poate fi cel mai iubit loc de pe pământ dacă îți pui la încercare imaginația și un buget limitat.

Ne-am gândit să îți venim în ajutor în acest sens, așa că îți prezentăm în continuare cele mai bune cinci idei pe care le poți aplica simplu și care îți vor da impresia că te afli într-un hotel de cinci stele, nicidecum chiar la tine acasă. Iată ce trebuie să știi!

Începe cu dormitorul

Dacă este să faci un calcul simplu, dormitorul este încăperea în care îți petreci cea mai mare parte a timpului atunci când ești acasă. Cel puțin opt ore de somn pe noapte reprezintă nici mai mult, nici mai puțin de O TREIME din viața ta petrecută în această cameră, așa că merită toată atenția ta atunci când o amenajezi. Dacă nu ai bani pentru o renovare totală, câteva articole vor transforma pe loc dormitorul în cea mai primitoare încăpere din casa ta. Comandă o lenjerie de pat de pe SomProduct.ro în culorile tale preferate și rezervă-ți o parte din buget și pentru accesorii. Un tablou cu un peisaj în nuanțe pastel sau o instalație multicoloră așezată deasupra patului vor da o notă aparte dormitorului. Nu uita să așezi pe jos câteva covorașe plușate pe care tălpile tale să le iubescă de la primul contact și cumpără un set de draperii care să te ajute să poți dormi până târziu în weekend. Îți vei mulțumi mai târziu!

Folosește pernuțe colorate peste tot

Pe canapeaua din sufragerie, pe patul matrimonial sau chiar așezate direct pe podea, pernuțele colorate îți vor da imediat o senzație de comoditate ieșită din comun. Poți cumpăra unele noi sau poți investi doar în fețele de pernă, transformând câteva dintre pernele de pat vechi în unele care vor juca rolul de accesorii perfecte. Cu paiete, cu desene sau cu imprimeuri florale, acestea se vor asorta de minune cu starea de bine.

Investește în iluminatul de interior

Renunță la ideea clasică de lustră sau aplice pentru tavan atunci când vine vorba de lumina artificială din casa ta. Sursele de lumină ambientală, care pot fi veiozele sau spoturile cu becuri mai puțin puternice, îți vor oferi o senzație extrem de plăcută și primitoare. Le poți coordona dintr-o telecomandă sau poți opta pentru varianta întrerupătoarelor de perete. Noi îți recomandăm să le folosești pe cele care îți permit reglarea intensității, ca să te poți juca în voie cu lumina caldă a becurilor.

Umple pereții

Desigur, o cameră văruită în alb e mai ușor de întreținut decât una în care accesoriile se întrec în frumusețe, însă merită să renunți la nuanțele plictisitoare și seci și la pereții goi. Alege un tapet modern și nu uita de tablouri, rame foto și plante agățătoare, dacă vrei să creezi impresia unui spațiu intim. Tot cu ajutorul spoturilor de lumină vei putea face din colțul tău preferat o oază de liniște.

Alege mobilerul cu grijă

Chiar dacă prețul lor este ceva mai piperat decât cel al produselor obișnuite, saltelele și topperele ortopedice își vor arăta adevărata valoare după doar o săptămână de utilizare. Te vei trezi de la o zi la alta mai fresh, fără dureri de spate ori de articulații și vei putea începe fiecare dimineață complet odihnit. Alege o saltea de pat cu două fețe, dedicate sezonului rece, respectiv sezonului cald, pentru o senzație excelentă pe timpul nopții și pentru o utilizare îndelungată. Dacă bugetul îți permite, orientează-te către cele antialergenice, pentru a fi sigur că fiecare oră de somn se traduce prin sănătate curată.

Tu cum ți-ai organizat locuința, ca să te simți confortabil?

Domenii: Lifestyle

Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →