5 sfaturi pentru a fi un părinte așa cum îți dorești

Publicat pe 27 Aprilie 2022
Majoritatea noilor părinți trec prin numeroase sentimente ambigue, de la extaz și fericire, la frică și eșec, la gânduri pozitive și la anxietate atunci când pășesc în noua etapă din viața lor. Îți dorești să fii un părinte bun, înțelegător și care să creeze o conexiune puternică alături de copil încă din primii ani din viața sa, însă nu știi cum să reușești acest lucru?

Consultă cele mai importante 5 sfaturi de parenting și cu siguranță vei primi răspunsul la întrebările tale, astfel încât să devii părintele-model pentru copil!

Citește cărți de parenting

Cu siguranță ai întâmpinat foarte multe situații pe care nu ai știut să le rezolvi imediat, așa că ai încercat diferite metode până când una dintre acestea a funcționat. Ei bine, noii părinți întâmpină adesea situații dificile pe care trebuie să le depășească.

Descoperă din topul cărților de parenting 2022 cele potrivite pentru nevoile tale și ale etapei prezente din viața ta pentru a reuși să creezi o relație cât mai strânsă alături de copil și să înțelegi fiecare capitol din viața sa, rezolvând deci și cele mai dificile și neașteptate situații. Printre autorii cu notorietate în domeniul parenting se află Gary Chapman, Clarence Shuler, Ross Campbell, Mirela Retegan, Adele Faber, Emily Oster și multe alte nume care te vor ajuta în rezolvarea tuturor problemelor!

Petrece timp alături de copil

Una dintre cele mai ușoare moduri în care poți deveni întocmai tipul de părinte bun și înțelegător este de a petrece timp cu copilul. Activitățile și jocurile pe care le realizați împreună sunt un mod de comunicare între voi, fiecare învățând comportamentul, atitudinea și gesturile celuilalt. Creează o conexiune puternică alături de copil încă din primii ani din viața sa, apoi îți va fi ușor să-l ajuți pe acesta să descopere lumea înconjurătoare, pe sine și să se dezvolte armonios.

Încurajează-l să învețe

Copilul trebuie să descopere lumea din jurul său pas cu pas, mai întâi acesta privește obiectele și fenomenele interesante pentru el, urmând ca apoi să le atingă, să le imite, să le înțeleagă și să creeze la rândul său noi acțiuni, fenomene și chiar obiecte: un desen, un animal din plastilină, un buchet de flori etc.

Lasă-l pe cel mic să exploreze lucruri noi, iar atunci când greșește oferă-i timp pentru a găsi soluții. Există numeroase joculețe și jucării interactive care pot oferi întocmai sprijinul de care are nevoie pentru a se dezvolta rapid, frumos și pentru a înțelege lumea ce-l înconjoară.

Învață de la alți părinți

Chiar dacă în cercul tău de prieteni ești prima persoană care se bucură de compania unui copil nu îți face griji! Vei descoperi foarte mulți părinți pregătiți să îți ofere sfaturi și să povestească întâmplările lor cu cei mici în platformele online de social media, dar și în parcuri și în alte locuri în care-ți face plăcere să te plimbi cu copilul. Creează noi conexiuni și ascultă sfaturile celorlalți părinți, însă selectează-le și aplică-le doar pe cele potrivite situației tale!

Fii un exemplu pentru copil

Formarea, dezvoltarea, primele cunoștințe și amintiri ale copilului, modul de interacțiune și sentimentele pe care le are față de anumiți oameni, animale sau fenomene sunt create în familie, iar părinții sunt într-adevăr primele persoane pe care le va imita.

Pentru a fi un părinte întocmai așa cum îți dorești, fii un exemplu pozitiv! Copilul tău se va uita și va învăța de la tine cum te comporți cu cei din jur, cu persoana iubită, cu părinții sau cu alte persoane, va observa cum te manifești în viața de zi cu zi, dacă ești organizat, dacă păstrezi curățenia, care sunt hobby-urile tale favorite, dacă citești etc, așa că este foarte important să îți corectezi și să ai grijă la acțiunile pe care cel mic nu vrei să le copieze.

Să fii părinte este o etapă nouă, palpitantă, plină de provocări, însă frumoasă, energică, entuziasmantă și deosebită totodată! Oferă-i copilului tău doar amintiri pline de iubire și ajută-l să se dezvolte armonios, să înțeleagă lumea din jurul său, să creeze legături cu ceilalți copii de vârsta sa și să fie o persoană bună și frumoasă la suflet!

Domenii: Lifestyle

Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!