5 sfaturi pentru a folosi silicatul de litieră

Publicat pe 19 Ianuarie 2023
Schimbatul litierei este una dintre părțile mai puțin plăcute ale îngrijirii pisicii. Uneori, chiar dacă aceasta este curățată regulat, poate fi dificil să eviți complet mirosurile neplăcute.

Schimbatul litierei este una dintre părțile mai puțin plăcute ale îngrijirii pisicii. Uneori, chiar dacă aceasta este curățată regulat, poate fi dificil să eviți complet mirosurile neplăcute. Însă, lucrurile devin ceva mai ușoare dacă optezi pentru un așternut igienic pentru pisici diferit de nisipul obișnuit. Este vorba despre silicat.

Silicatul este un tip de așternut inovator, deoarece acesta absoarbe cu rapiditate lichidele și umezeala, reușind să acopere mirosurile neplăcute în mod eficient. Acesta este compus din cristale predominant de culoare albă, printre care sunt deseori incluse și câteva de altă culoare.

Pentru a beneficia la maximum de avantajele silicatului, trebuie să îl folosești corespunzător. Află câteva trucuri care vor transforma experiența ta cu acest tip de așternut igienic într-un adevărat succes.

1. Utilizează o cantitate potrivită în litieră

Pentru ca silicatul să poată absorbi cât mai bine tot lichidul, este important să adaugi o cantitate ceva mai mare în litieră. Mai precis, stratul ar trebui să aibă minimum 4-5 centimetri. Mulți stăpâni de pisici tind să economisească silicatul și să adauge mai puțin, deoarece acesta are un preț ușor mai ridicat comparativ cu nisipul obișnuit. Dacă vei adăuga prea puțin, riști să nu obții aceleași proprietăți de absorbție.

Ceea ce poți face este să achiziționezi cantități mai mari de silicat, pentru a beneficia de prețuri mai avantajoase. De exemplu, poți opta pentru pachet economic nisip pisici MIAU MIAU silicat maxi 2x15L sau pachet economic nisip pisici MIAU MIAU fresh silicat 4x8L.

2. Amestecă des granulele

Deși silicatul poate fi folosit pentru o perioadă mai lungă decât nisipul pentru pisici, este important ca acesta să fie amestecat periodic. Astfel, previi acumularea lichidului doar spre fundul litierei și scurgerea acestuia când devine prea mult. De asemenea, amestecarea silicatului îi îmbunătățește și capacitățile de absorbție.

3. Curăță periodic silicatul

În ciuda faptului că acesta maschează mirosul mai eficient și poate fi folosit mai mult timp, silicatul va trebui curățat zilnic. Granulele colorate te vor ajuta să afli când este momentul să îl înlocuiești. Pe măsură ce lichidul este absorbit, silicatul va căpăta o culoare galbenă. Odată ce granulele colorate încep să se observe cu greu, înseamnă că este momentul să schimbi așternutul.

4. Înlocuiește treptat silicatul cu așternutul vechi

Pisicilor nu le plac foarte mult schimbările, iar acest lucru se aplică și când vine vorba de litieră. Pentru a-i oferi acesteia timp să se obișnuiască cu noul așternut, adaugă o cantitate mică de silicat peste cel vechi și crește această cantitate treptat. Putem compara acest proces cu modul în care îi oferi pisicii un nou tip de hrană.

5. Ai grijă ca pisica să nu mănânce silicatul

Este posibil ca unele pisicuțe curioase să fie atât de atrase de silicat încât să înceapă să consume granulele. Acestea pot fi foarte periculoase, așa că este important să o supraveghezi în primele zile în care folosește noua litieră. Dacă observi un astfel de comportament, ia imediat legătura cu un veterinar și află ce poți face în această situație.

Silicatul este o alegere grozavă pentru litiera pisicii, fiind un așternut curat, care acoperă mirosurile și poate fi utilizat pentru o perioadă mai îndelungată. Poți testa această variantă pentru a vedea dacă este pe placul felinei și, dacă observi că totul este în regulă, poți achiziționa cantități mai mari la prețuri mai avantajoase.

Domenii: Lifestyle

Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!