5 tipuri de unelte de care un muncitor în construcții are nevoie

Publicat pe 3 Iunie 2022
Pentru ca lucrările de construcții să fie realizate în mod corect este nevoie atât de experiență și de cunoștințe ample în domeniu, cât și de scule și utilaje potrivite. Uneltele potrivite servesc efectuării mai corecte a lucrărilor, dar și realizării acestora într-un timp mai scurt. Iată care sunt uneltele care nu trebuie să lipsească unui muncitor în construcții și cât de mult ajută acestea în procesul de lucru.

Unelte pentru beton și zidărie

Pentru realizarea lucrărilor în cazul construcțiilor din beton și zidărie sunt necesare unelte pentru construcții suficient de rezistente și de puternice. Bormașinile sau mașinile de tăiat beton, compresoarele sau sculele pneumatice sunt deosebit de utile pentru realizarea lucrărilor.

Uneltele pentru construcții au rolul de a ușura munca și de a scurta timpul alocat fiecărui proces, astfel încât realizarea în sine a construcțiilor să se desfășoare conform graficelor estimate.

Unelte de măsurat

În construcții, este nevoie de precizie, iar aceasta poate fi asigurată doar cu ajutorul instrumentelor potrivite pentru măsurat. În general, în construcții, sunt luate în considerare anumite limite și abateri, însă acestea presupun măsurarea corectă a suprafețelor.

Din acest motiv, rigla, metrul sau ruleta reprezintă instrumente absolut necesare, astfel că ele nu trebuie să lipsească din trusa unui muncitor în construcții.

Instrumentele de măsurat sunt utile atât pe șantier, cât și în cazul lucrărilor simple ce țin de etapele de pregătire a activității.

Așadar, trebuie incluse aici și instrumentele „neconvenționale”, dar atât de utile, cum ar fi firul cu plumb.

Scule și unelte de mână

Uneltele de mână reprezintă acea categorie de scule folosită pentru lucrări mici și medii de aplicare a diferite materiale. Spre exemplu mistria, canciocul sau șpaclul sunt unelte pe care orice muncitor se poate baza atunci când vine vorba despre aplicarea materialelor cimentoase. La rândul lor trafaletul, pensula, grătarul și pompa sunt elemente de bază pentru aplicarea vopselelor.

Scule electrice

Pentru realizarea lucrărilor care țin de instalațiile electrice ale construcțiilor, dar și pentru reparații și mentenanță, sculele electrice trebuie să fie nelipsite. Creionul de tensiune este cel mai important element pentru orice muncitor, deoarece poate ajuta la identificarea alimentării cu energie electrică a firelor sau elementelor electrice.

De asemenea, creionul electric poate fi folosit și ca șurubelniță, această unealtă devenind astfel una multifuncțională, deosebit de utilă atât la nivel de amenajări interioare, cât și în ceea ce privește construirea efectivă a clădirilor. Alături de banda de izolare și de alte ustensile electrice, creionul este de bază în activitatea oricărui meseriaș în construcții.

Truse și seturi

Trusele de scule sunt special create pentru a le oferi constructorilor o bază în ceea ce privește articolele necesare. Șurubelnițele, cheile, cheile dinamometrice, inbusurile, cleștii și ciocanele se pot regăsi în trusele de mână speciale pentru constructori.

Este cu mult mai util ca aceste scule să fie dispuse astfel, deoarece, spre deosebire de cumpărarea lor individuală, o trusă oferă orice ordin de mărime al produsului/caracteristică de care este nevoie pentru utilizare în anumite contexte.

O șurubelniță cruce este diferită de o șurubelniță lată, iar un clește este diferit de un patent. Pentru a le avea pe fiecare la îndemână, o trusă de scule este perfectă pentru a oferi muncitorilor elementele de lucru potrivite.

Muncitorii în construcții au nevoie de o mulțime de scule și dispozitive pentru munca lor. Sculele potrivite ușurează procesul de muncă și aduc eficiență în realizarea lucrărilor, lucru care se traduce prin economii destul de mari de timp și de bani.

Domenii: Lifestyle

Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!