6 modalități prin care asiguri securitatea unei locuințe

Publicat pe 26 Mai 2022
O locuință are rolul de a ne oferi un loc în care să ne simțim protejați, delimitând astfel spațiul personal și intimitatea fiecăruia dintre noi. Dincolo de a fi protejați de ziduri și garduri sunt necesare și alte îmbunătățiri în scopul asigurării siguranței, iar despre aceste detalii discutăm în cele ce urmează.

Alege o ușă rezistentă

Ușa este principala zonă de acces într-o locuință iar dincolo de aspect, ar trebui acordată importanța cuvenită și elementelor de siguranță. De aceea, pe lângă siguranța materialului din care este realizată ușa, asigură-te că aceasta se închide bine și înlocuiește butucul de ușă în condițiile în care casa ta a fost atacată, dacă ți-ai pierdut cheile sau dacă te muți într-o casă ce a mai fost locuită.

Este important să înlocuiești butucul în oricare dintre aceste situații din considerente de siguranță, pentru că nu poți ști niciodată cine poate să folosească vechile chei pentru a încerca să pătrundă în casa ta. În același timp, butucul necesită schimbare și în momentul în care acesta se defectează, indiferent de cauze.

Asigură zona ferestrelor

Ferestrele sunt întotdeauna vizate de răufăcători, atunci când vor să pătrundă într-o locuință. Cu cât aceasta este mai aproape de parter, cu atât cresc riscurile ca cineva să pătrundă în casă, așa că este indicat să iei măsurile de precauție care se impun, la nivelul ferestrelor.

Va fi nevoie să cumperi tâmplărie calitativă, rezistentă, cum ar fi tâmplăria pentru geamuri termopan. Pentru a alege în mod corect poate fi nevoie să te sfătuiești cu specialiștii în domeniu, pentru că există destul de multe modele, cu mai multe foi de geam și cu rame foarte rezistente, care pot face față intruziunilor de orice tip.

Asigură perimetrul proprietății cu un gard rezistent

Gardul este elementul care delimitează spațial proprietatea și implicit spațiul construit, așa că este nevoie de alegerea corectă a tipului acestuia. Pot fi alese gardurile din lemn, tablă, beton, fier forjat sau piatră naturală, având în vedere și regimul de înălțime al acestora.

Montează un videointerfon

Videointerfonul este cea mai bună metodă de a vedea în timp real cine înceacă să intre în casa ta, în curtea ta sau în blocul în care locuiești, pentru că va fi necesar să acorzi tu accesul pe proprietate.

Ca și în cazul interfoanelor uzuale, acestea sunt acționate din exterior pentru solicitarea accesului și din interior pentru a facilita accesul. Interfața video și componenta audio te vor ajuta să fii în siguranță, deoarece îți permit să percepi cât mai bine mediul exterior și activitatea care se petrece în fața ușii tale.

Iluminează spațiile exterioare

Una dintre cele mai bune soluții pentru protecția locuințelor este montarea unor elemente de iluminat exterioare, cu ajutorul cărora să ai o mai bună vizibilitate la nivelul intrării.

Dacă în cazul caselor se pot folosi elemente de iluminat de tipul proiectoarelor led, pentru apartament pot fi folosite corpurile de iluminat pe bază de senzori de mișcare. Acestea se vor aprinde atunci când o persoană se mișcă în apropierea lor, ajutându-te astfel să vezi cu ușurință cine sau ce se află pe proprietatea ta.

Sisteme de alarmă

Sistemele de alarmă sunt o soluție perfectă atât pentru locuințe, cât și pentru spații comerciale sau sedii de birouri. O dată setată alarma cu un cod, sistemul se va considera că este armat. Orice intruziune, fără a cunoaște codul de acces va declanșa alarma, iar în cele mai multe dintre cazuri ea este conectată la un dispecerat de preluare a sesizărilor în ceea ce privește intruziunile.

Fiecare dintre aceste soluții sunt perfecte pentru a-ți proteja locuința, asigurând astfel siguranța și protecția persoanelor din interior. Alege așadar cel mai bun sistem de protecție pentru tine și pentru casa ta și bucură-te de o locuință sigură în care să nu locuiești cu teamă.

Domenii: Lifestyle

Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!