7 beneficii ale înotului pentru copii și adolescenți

Publicat pe 20 Iulie 2021
Înotul reprezintă un sport pe care cei mici îl pot practica încă de la o vârstă fragedă, asigurând o mulțime de beneficii pentru sănătatea și dezvoltarea lor, atât la nivel mental, cât și la nivel fizic. Iată doar 7 dintre acestea, alături de alte informații importante pentru părinți, privind importanța înotului pentru copii și adolescenți.

Când poate începe un copil practicarea înotului?

Surprinzător sau nu, un bebeluș se naște cu instinctele specifice acestui sport deja dezvoltate, datorită prezenței sale în mediul acvatic uterin, în perioada lunilor de sarcină.

De aceea, adaptarea sa la cadrul asociat acestui sport este mai simplu de realizat, dacă părinții îl duc la înot cât mai curând după vârsta de 4 luni. Odată cu trecerea timpului, instinctele dezvoltate în uter se pierd treptat.

Din punct de vedere al dezvoltării psihomotorii la copii, capacitatea de coordonare brațe - picioare - respirație debutează în jurul vârstei de 4 ani și se desăvârșește cu aproximativ un an mai târziu.

Așadar, în cazul în care părinții amână decizia de a-și da copilul la înot, până când cel mic mai crește puțin, vârsta de 4-5 ani este ideală pentru a începe practicarea acestui sport.

Care sunt beneficiile înotului pentru copii și adolescenți?

Activitatea fizică regulată în mediul acvatic susține atât o dezvoltare fizică armonioasă, cât și o sănătate emoțională cât mai mai bună, ambele determinând un nivel de viață optim pentru copii și adolescenți.

1. Înotul stimulează dezvoltarea funcțiilor cognitive

Activitatea fizică specifică acestui sport îi determină pe aceștia să deprindă o cât mai bună coordonare a membrelor, precum și a respirației. Astfel, creierul formează în timp noi tipare neuronale, mult mai complexe.

Pe baza acestui prim beneficiu pe care îl asigură înotul, copiii și adolescenții vor căpăta abilități mult mai bune, privind cititul sau învățatul, comparativ cu alte persoane de vârsta lor, potrivit unui studiu realizat în Australia pe marginea acestui subiect.

2. Înotul permite formarea de noi cercuri sociale

Iată un sport ce permite îmbunătățirea abilităților de comunicare, în timpul orelor de antrenament, cu alți colegi de grupă și antrenorii de la bazin. În cazul copiilor de doar câțiva ani, înotul poate facilita interacțiunea pentru primă dată cu persoane din noi cercuri sociale, altele decât cele precum familia, colegii de clasă sau prietenii de la locul de joacă.

Dezvoltate cât mai din timp cu ajutorul unui sport precum înotul, abilitățile sociale le vor permite copiilor și adolescenților să își facă mult mai ușor prieteni noi, să aibă încredere în propriile lor abilități emoționale, în relațiile cu alte persoane, dar și să fie cât mai competitivi.

3. Înotul antrenează întreaga musculatură

Acesta este și motivul pentru care copiii și adolescenții, care practică înotul încă de la vârste fragede, dezvoltă o musculatură armonioasă pe întreaga suprafață a corpului.

Principalele grupe de mușchi pe care această activitate fizică le dezvoltă sunt: marele dorsal, tricepșii, mușchii pectorali, mușchii pectorali, muschii abdominali.

4. Înotul poate combate obezitatea infantilă

În cazul în care această problemă de sănătate nu este cauzată de factori patologici, obezitatea la copii și adolescenți poate avea legătură cu sedentarismul și dieta nesănătoasă.

Din fericire, integrarea înotului în rutina săptămânală, coroborată cu respectarea unui regim alimentar recomandat de nutriționist, poate reprezenta un factor important în abordarea problemelor ce țin de kilogramele în plus.

5. Înotul dezvoltă instinctul de supraviețuire

Această disciplină sportivă îi ajută pe copii și adolescenți să învețe cum își pot menține corpul la suprafața apei, prin mișcări specifice stilului de înot abordat.

Astfel, instinctul de supraviețuire poate fi automat activat, în cazul în care aceștia se vor afla în ape adânci, așa cum pot fi cele de la mare sau de la bazin. Iată cum acest beneficiu exemplifică perfect modul în care sportul ne pregătește de foarte multe ori pentru viață.

6. Înotul îmbunătățește considerabil somnul

Puseurile de creștere pot fi caracterizate și prin niveluri ridicate de agitație, irascibilitate și lipsa unui somn cât mai odihnitor. Cursurile de înot pot îmbunătăți considerabil calitatea somnului, pe care îl pot avea copiii aflați în etapele de dezvoltare.

Atunci când mici au un somn bun, părinții se pot odihni la rândul lor așa cum trebuie. Asadar, iată un exemplu de beneficiu al înotului ce poate determina o îmbunătățire a calității stilului de viață, atât la copii, cât șii la adulți.

7. Înotul stimulează sistemul de funcții motrice

Practicând înotul chiar de la cele mai mici vârste, copiii dezvoltă (pe baza experienței cu specificul mediului acvatic) un echilibru mult mai bun. Acest sport implică mișcare și, mult mai important decât atât, coordonarea membrelor.

În timpul turelor de bazin, întregul corp se află într-o continuă mișcare, iar perfecționarea funcțiilor motrice este pe deplin stimulată, în tot acest proces.

Descoperă gama de costume si echipamente de inot disponibile pe decathlon.ro, pentru a-i achiziționa celui mic echipamentului potrivit dedicat acestui sport. Pentru performanțe de top, practicarea unei discipline sportive implică și alegerea echipamentului ideal pentru atlet.

Înotul este un exemplu ideal, în acest sens, deoarece lista extinsă de costume și echipamente de înot disponibile pe decathlon.ro asigură copiilor și adolescenților un sprijin foarte bun pentru a-și depăși limitele în bazin.

Domenii: Lifestyle

Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!