9 pași pentru organizarea unei petreceri de nuntă cu peste 100 de invitați

Publicat pe 31 Ianuarie 2022
Organizarea unei nunți poate fi o adevărată provocare, mai ales atunci când plănuiești un eveniment mare, cu peste 100 de invitați. Însă, dacă vei face totul pas cu pas, vei reuși să acorzi atenție fiecărui detaliu, iar nunta ta va fi un eveniment de neuitat pentru toți cei dragi. Iată cei nouă pași cu adevărat importanți.

Alege data nunții

În ultima perioadă, unele cupluri au ales o dată diferită pentru cununia civilă, față de cea religioasă. În ciuda acestei „mode“, mulți organizatori de evenimente cred că ar fi indicat ca ambele evenimente să aibă loc în aceeași zi. Pentru acest lucru, totuși, trebuie să ții cont de faptul că trebuie să depui o serie de documente, înainte cu 14 zile de ziua aleasă pentru marele DA. De asemenea, stabilirea datei este esențială și pentru închirierea restaurantului, fiindcă în anumite perioade ale anului poate fi destul de dificil să găsești un restaurant liber în weekend.

Împarte sarcinile

Chiar dacă vrei să organizezi totul pe cont propriu, s-ar putea să ai nevoie de ajutor, pentru că o astfel de perioadă poate fi extrem de aglomerată. Tocmai, de aceea, îți recomandăm să împarți sarcinile cu partenerul tău, cu părinții, dar și cu viitorii socri. De asemenea, poți apela și la ajutorul prietenilor care deja s-au căsătorit și știu cum decurg anumiți pași în ceea ce privește organizarea unei nunți. Astfel, vei salva timp prețios și te vei asigura că acorzi atenția necesară fiecărui detaliu.

Stabilește lista cu invitați

Înainte de a rezerva restaurantul pentru nuntă, ar fi ideal să pregătești o listă cu invitații, pentru a ști exact care este numărul de persoane care va veni la eveniment. Poți începe prin a face o listă provizorie de invitați, iar, apoi, poți comanda online invitatii pentru nunta ta, pentru a le trimite celor dragi. Ar fi ideal să îi rogi pe invitați să confirme participarea la eveniment în decurs de o lună, pentru a ști ce fel de local să închiriezi, mai ales dacă este vorba despre o nuntă mai mare, cu peste 100 de persoane.

Alege restaurantul

După ce ai făcut o listă provizorie cu invitații, poți să începi să cauți câteva localuri, care să se potrivească atât cu tematica nunții, cât și cu bugetul stabilit. Dacă vei avea peste 100 de oaspeți, poți căuta un salon pentru nunți sau chiar și un restaurant cu grădină, dacă alegi să îți organizezi petrecerea în aer liber. De asemenea, poți rezerva în plus câteva mese, pentru că există posibilitatea ca la nuntă să vină și persoane care nu au răspuns oficial la invitație.

Alege rochia de mireasă

Cu siguranță, orice femeie visează la momentul în care va îmbrăca rochia de mireasă, așa că acest detaliu este unul important în ceea ce privește organizarea unei nunți. Rochia ar trebui aleasă cu mai multe luni înainte de eveniment și ar fi ideal ca modelul ales să fie unul cât mai confortabil. Este necesar ca mireasa să se simtă bine în rochia pe care o va purta la nuntă, astfel încât să fie în centrul atenției și să transmită tot timpul o energie pozitivă.

Caută o biserică

Pe lângă alegerea restaurantului, trebuie să ții cont și de alegerea bisericii unde urmează să aibă loc cununia religioasă. Este important să vorbești din timp cu preotul lăcașului de cult unde dorești să aibă loc cununia religioasă, astfel încât să te asiguri că data aleasă pentru nuntă este disponibilă. De multe ori, poate fi dificil să găsești loc pentru cununia religioasă la anumite biserici, pentru că locurile sunt limitate și rezervate din timp.

Alege o formație

Muzica poate fi un aspect esențial pentru atmosfera unei petreceri, mai ales când vine vorba despre o nuntă. Tocmai, de aceea, trebuie să te asiguri că ai ales formația potrivită și că membrii săi vor include în playlistul lor și piesele tale favorite. Iar dacă îți dorești la nunta ta un anumit solist, trebuie să discuți cu mult timp înainte, pentru a te asigura că acesta are programul liber în ziua în care ai stabilit petrecerea.

Închiriază serviciile unui fotograf

Dacă ai depus un efort considerabil pentru a organiza tot evenimentul, ar fi ideal să optezi pentru serviciile unui fotograf profesionist, care să surprindă cele mai frumoase cadre de la nuntă. Aceste fotografii ar trebui să fie cele mai frumoase amintiri, așa că ar fi bine să apelezi la un profesionist, care să poată transmite emoție prin cadrele sale.

Caută decorațiuni

Un alt aspect important este alegerea decorațiunilor potrivite. Atunci când organizezi o nuntă, este esențial ca întregul decor să pară desprins dintr-o poveste. De aceea, aranjamentele florale, candelabrele și lumânările nu ar trebui să lipsească de pe lista decorațiunilor. De asemenea, poți opta și pentru felinare, sfeșnice, ghirlande luminoase, baloane, pene, mărgele și multe alte accesorii pentru a decora mesele invitaților. Și nu uita de celebrele mărturii de nuntă sau pungi de nuntă, pe care le poți oferi în dar invitaților.

Așadar, dacă plănuiești să organizezi o nuntă cu peste 100 de invitați, aceștia ar fi pașii pe care ar trebui să îi urmezi astfel încât să te bucuri de un eveniment de neuitat alături de cei dragi.

Domenii: Lifestyle

Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!