Abonamentele medicale, deductibile şi pentru angajator

Publicat pe 27 Iulie 2017
​Un angajator care oferă abonamente medicale angajaţilor săi va fi scutit de plata impozitului, în limita a 400 de euro pe an pentru fiecare abonament. Parlamentul României a adoptat Legea nr. 177/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, prin care se introduce deductibilitatea pentru abonamentele de servicii medicale oferite de angajator pentru angajaţii proprii.

Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private - PALMED salută adoptarea acestei legi, în contextul în care, în luna ianuarie a acestui an, abonamentele medicale au devenit deductibile, în aceleaşi condiţii, dacă erau suportate de angajaţi.

​La acel moment – ianuarie 2017 – am salutat iniţiativa şi am precizat că avem convingerea că modificarea va fi optimizată pentru a cuprinde, în final, şi precizarea referitoare la angajator. Iată că acest lucru se întâmplă acum. Această măsură reprezintă o unificare și o transparentizare a legislației, menită să ofere șanse egale tuturor companiilor active în această piață – furnizorilor de servicii medicale private, dar și firmelor de asigurare, care intermediază accesul la servicii de sănătate, consideră Cristian Hotoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private - PALMED.

​Beneficiarul direct este pacientul, care are acces nerestricționat la servicii de medicină primară, prevenție și educație medicală, dar și la o rețea extinsă de clinici private. Abonamentele sunt o sursă importantă de finanțare a dezvoltării sistemului privat de sănătate la nivelul întregii țări, ceea ce înseamnă că decizia facilitează accesul pacienților la un sistem de sănătate complementar celui public. Mai mult, angajatorii vor fi încurajați să ofere angajaților un beneficiu cu impact direct asupra sănătății lor, ceea ce va duce la sporirea eficienței și a productivităţii.

​Actualele modificări reprezintă și o recunoaștere a contribuției aduse de furnizorii medicali privați la dezvoltarea sistemului de sănătate din România, ca parteneri ai sistemului de stat. Furnizorii privaţi susțin extinderea și modernizarea infrastructurii medicale, reinvestind anual profitul obținut, ceea ce înseamnă sume de bani venite și din abonamentele medicale. Tocmai de aceea, acestea reprezintă atât o investiție în sănătatea angajaților din România, cât și o investiție în sănătatea sistemului medical local. Rolul asumat de companiile medicale private nu face altceva decât să detensioneze presiunea exercitată pe sistemul public, completează Cristian Hotoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private - PALMED.

​În prezent, spitalele din sistemul public asigură tratarea celor mai multe afecțiuni, chiar și a celor de o complexitate mică și medie, care ar putea fi gestionate în regim ambulator, în cadrul policlinicilor. Deductibilitatea fiscală este strâns legată de extinderea accesului la servicii medicale private, ceea ce înseamnă că pacienții pot efectua în privat o serie de servicii medicale incluse necondiționat în abonament, diagnosticul și tratamentul afecțiunilor de o complexitate mică și medie. Tot în sistemul privat, au acces necondiționat la servicii de prevenție și informare medicală continuă.

​Un raport GfK pe tema serviciilor medicale publice și private din România, citat de Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private - PALMED şi în ianuarie 2017, arată că piaţa de servicii medicale private are un potențial semnificativ de creștere, în condiţiile în care majoritatea românilor (93%) sunt asigurați doar ai sistemului de sănătate de stat şi doar un procent foarte mic are fie un abonament la o clinică privată, plătit integral sau parțial de compania pentru care lucrează (2%), fie o asigurare privată de sănătate (2%). În plus, aproape 4% dintre români nu dețin niciun fel de asigurare.

 

Domenii: Economie

PR RED SPOT SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!