Advanced Thinking Switzerland revine în piaţa evenimentelor de business cu masterclass-uri în premieră în România

Publicat pe 29 Februarie 2024
Advanced Thinking Switzerland revine în piaţa evenimentelor de business şi aduce în premieră în România masterclass-uri susţinute la conferinţe de top din Miami, Sydney, Houston, Toronto, Calgary, Londra şi Amsterdam. Compania de consultanţă română-elveţiană, cu peste 18 ani de experienţă în domeniul leadership-ului şi managementului, lansează calendarul pentru anul 2024, care include şase masterclass-uri şi o conferinţă. Alături de Advanced Thinking Switzerland GmbH şi Advanced Thinking SRL în calitate de organizatori sunt Camera de Comert Elveţia – România şi Opex Week Business World Transformation Summit, evenimentul unu in lume pe profil.

Evenimentele sunt dedicate oricărei persoane aflate în căutarea excelenței strategice şi operaţionale, atât din mediul de business - indiferent de obiectul de activitate, privat sau de stat, antreprenori, manageri, experţi pe orice subiect, cât şi din mediul academic, indiferent de nivel.

Metodologia ATOM (Advanced Thinking Organizational Management) a fost dezvoltată continuu – începând din 2002. În toţi aceşti ani, abordarea holistică şi integrată a managementului organizaţional şi rezultatele dovedite la nivel internaţional, au condus la validarea echipei Advanced Thinking pe toate continentele, inclusiv drept keynote speakeri în cadrul celor mai mari evenimente open de profil din lume.

“Sperăm ca această invitaţie la dialog să aducă şi în lumea afacerilor din Romania aceeaşi valoare pe care o aduce constant la nivel internaţional din 2006. Vom vorbi despre Organizaţia secolului XXI, de la proiectarea strategică a modelului de business şi a structurii organizatorice până la dezvoltarea strategiei şi implementarea acesteia”, a declarat Cristian Matei, fondator Advanced Thinking.

Selecţia subiectelor din ATOM pentru seria limitată de Evenimente pentru anul 2024 e concepută să capteze esența expertizei globale a companiei Advanced Thinking, fiecare subiect fiind o manifestare a inovației continue. Opex Week Business World Transformation Summit se va alătura în calitate de Organizator, pentru prima oară în România, garantând nivelul de calitate propus prin acest calendar.

Primele două evenimente sunt cu adevărat de excepţie:

Pe 18 aprilie: Masterclass-ul A - Driving Successful Strategic Transformation susţinut de echipa Advanced Thinking la ultimele trei editii ale OPEX Week Business World Transformation Summit din Miami, unde a fost prezentarea cea mai apreciată de public, astfel find invitaţi si la editiile din 2025 si 2026. Este un eveniment în premieră în România, organizat în colaborare cu OPEX Week Business Transformation World Summit.

Pe 13 iunie: Masterclass-ul care prezintă studiul de caz pentru cel mai bun Proiect de Transformare Organizaţională din lume în 2019 - Apa Nova Bucureşti – Veolia, obţinut la OPEX Week Business World Transformation Summit din Orlando. Astfel, Apa Nova Bucureşti - Veolia este una dintre cele 25 de Companii la nivel Global care au câştigat “Oscarul” în materie de business.

Alături de organizatori, în cadrul evenimentelor vor fi prezenţi următorii parteneri: Lidas, Bomaco, ABC Control, Advanced Thinking Recruitment, Necula Attorneys, Advanced Technology Europe.

Pentru detalii legate de participarea la evenimente şi detalii logistice, cei interesaţi pot afla mai multe pe website-ul organizatorului: evenimente.advanced-thinking.com

Despre Advanced Thinking:

Advanced Thinking este o companie cu peste 18 ani de experienţă în consultanţă în domeniul leadership-ului şi managementului, bazată pe metodologia ATOM - Advanced Thinking Organizational Management, validată şi premiată la nivel global.

Aceasta este rezultatul frământărilor şi provocărilor a peste 12.000 de manageri şi experţi din cele 170+ Proiecte strategice şi operaţionale pe toate continentele, de la nivel local şi regional până la nivel global şi al celor 165+ Conferinţe internaţionale pe subiect.

Domenii: Afaceri

ADVANCED THINKING SRL

Advanced Thinking este o companie cu peste 18 ani de experienţă în consultanţă în domeniul leadership-ului şi managementului, bazată pe metodologia ATOM - Advanced Thinking Organizational...

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!