Învățământul privat din România s-a dezvoltat semnificativ în ultimii ani, pe fondul subfinanțării sistemului educațional de stat. În prezent, aproximativ 7% dintre elevii din învățământul primar sunt înscriși în instituții private. Mark Twain International School (MTIS), prima școală privată cu un curriculum dual fondată în România acum 30 de ani, a devenit un reper al educației private, oferind un mediu de învățare modern centrat pe elev și programa preuniversitară completă International Baccalaureate integrată cu cea națională.
Fondatoarea MTIS, Anca Macovei Vlăsceanu, un lider în antreprenoriatul educațional, a fost distinsă cu premiul „Arhitecta Educației Viitorului” la Gala Women in Economy 2025 pentru contribuția sa la dezvoltarea educației private din România și implementarea standardelor internaționale în sistemul național de învățământ.
Evenimentul, desfășurat la Ateneul Român, a fost organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin din România (CONAF) și a premiat zece femei care au redefinit excelența în diverse industrii prin inovație și performanță.
La acceptarea premiului, Anca Macovei Vlăsceanu a declarat: „Obținerea premiului `Arhitecta Educației Viitorului` mă înnobilează desigur, însă, poate mai răspicat, mă responsabilizează din nou și îmi reînnoiește dăruirea în această misiune aleasă ca dascăl, antreprenor și lider în EDUCAȚIE. Deși nominală, această distincție este o recunoaștere a muncii și rezultatelor obținute în ultimii 30 de ani de către Comunitatea Mark Twain International School (elevi, părinți, profesori), atât în România, cât și la nivel global, în calitate de International Baccalaureate World School. Alături de mine, în meritul acestei distincții, se află și Dan Macovei Vlăsceanu, partenerul de viață și business, copiii noștri, Ioana și Petre, echipa de leadership din cadrul MTIS, precum și, de curând, partenerii din cadrul Morphosis Capital cu care avem planuri ambițioase pentru următorii ani”.
Planurile de dezvoltare instituțională urmărite de familia Macovei Vlăsceanu si Morphosis Capital se vor axa în perioada următoare pe două direcții strategice:
1. Dezvoltarea Romania Education Alliance (REA) – prima rețea educațională de acest tip din România care urmărește parteneriate strategice și de dezvoltare cu alte școli private de succes din București, Ilfov și orașe-cheie precum Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Sibiu, Constanța, Timișoara și Bacău.
2. Expansiunea organică a rețelei MTIS în cadrul REA prin deschiderea unor campusuri noi, moderne și ultradotate, care vor păstra valorile, principiile și bunele practici ale școlii. Aceste campusuri vor fi dezvoltate în parteneriat cu mari investitori imobiliari din București, Ilfov și alte orașe universitare:
Între anii 1995 și 2025, peste 5.000 de elevi din România și din alte 60 de țări au făcut parte din comunitatea educațională a Mark Twain IS. În prezent, Mark Twain IS are circa 650 de elevi, înscriși în cele două divizii de studii preuniversitare: bilingvă română-engleză și internațională. Absolvenții Mark Twain IS au fost admiși, numeroși cu burse de merit, să își continue studiile în peste 150 de instituții renumite de învățământ superior din România și din peste 30 de țări de pe glob (UCLA, Stanford, Cambridge, London School of Economics, Berklee Boston, Guildhall School London, EH Lausanne, Babeș-Bolyai Cluj, printre altele).
Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →
Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către [email protected]. Mulțumim!