Antreprenoare.ro lansează campania „Aleg să fiu vizibilă"

Publicat pe 13 Mai 2026
un ecosistem construit în jurul femeilor antreprenor din România

Asociația Antreprenoare.ro, comunitate cu peste 16.000 de membre, a lansat în martie 2026 campania „Aleg să fiu vizibilă", o inițiativă dedicată femeilor antreprenor care aleg să iasă din umbră și să fie prezente, cu numele și cu afacerea lor, în spațiul public.

Campania nu pornește dintr-o strategie de marketing. Pornește dintr-o observație pe care Carmen Mihalca, fondatoarea asociației, a făcut-o de-a lungul anilor petrecuți în această comunitate: există femei cu afaceri solide, cu expertiză reală și cu povești care merită auzite, care totuși rămân invizibile. Nu din lipsă de valoare, ci pentru că nu și-au dat voie să fie văzute.

„Dacă nu eu, atunci cine?" spune Carmen Mihalca. Din această întrebare s-a născut campania.

Ce s-a întâmplat concret în campania ”Aleg să fiu vizibilă”

În luna martie, Asociația Antreprenoare.ro a organizat întâlniri de networking în Cluj-Napoca, Timișoara și București. Parte din aceste întâlniri au inclus mini-sesiuni de fotografie de brand personal, susținute de șase fotografi profesioniști: Valentina Mihalache și Deni Sîrb în Cluj-Napoca, Anca Sultan și Laura Bancoș în Timișoara, Raluca Ioana Chipriade și Anca Rancea în București.

Femeile prezente au vorbit despre ele, despre afacerile lor și despre ce înseamnă pentru ele vizibilitatea, apoi au ales să se lase fotografiate. Au participat antreprenoare din domenii foarte diferite: fotografie, IT, cosmetice naturale, arhitectură, consiliere parentală, investiții, psihoterapie.

În luna aprilie, campania a continuat online cu 30 de micro-interviuri publicate pe canalele asociației, sub hashtag-ul #alegsafiuvizibila.

Ce spun antreprenoarele

Răspunsurile la întrebarea „Ce înseamnă pentru tine să alegi să fii vizibilă?" arată că vizibilitatea, în această comunitate, nu este tratată ca un instrument de marketing, ci ca o formă de responsabilitate.

Perțe Teodora, consilier parental, o descrie ca pe un act de responsabilitate față de oamenii pe care îi poate ajuta. Lucia Ardelean, copywriter narativ, vorbește despre autenticitate ca punte cea mai directă către oamenii care au nevoie de tine. Patricia Constandache, florista care a renunțat la cariera juridică, spune că a ales să nu se mai ascundă în spatele muncii ei.

Ce este diferit la Antreprenoare.ro?

Antreprenoare.ro nu este un grup de Facebook și nu este o platformă de conținut. A ajuns să fie o asociație care a crescut dintr-un context personal. Carmen Mihalca a fondat grupul de Facebook în 2018. Iar, apoi în 2019, în timpul unui tratament pentru cancer, a început să îi dea o formă, răspuns la întrebări despre sens și contribuție. A pornit cu un grup online, a continuat cu un portal lansat în martie 2020, chiar înainte de lockdown, și a ajuns astăzi la o comunitate de 16.000 de membre, o asociație cu o prezență fizică în mai multe orașe din țară.

Campania „Aleg să fiu vizibilă" nu are termen de expirare. Asociația anunță că sesiunile de fotografie de brand personal vor continua în noi orașe, iar toate participantele din prima rundă vor apărea pe prima pagină a antreprenoare.ro timp de un an.

Despre Asociația Antreprenoare.ro: comunitate fondată în 2019, cu peste 16.000 de membre, care susține femeile antreprenor din România prin resurse, întâlniri fizice și prezență online. Mai multe informații pe antreprenoare.ro.

Domenii: Afaceri

IXPR DEVELOPMENT & CONSULTING SRL

Am demarat acest proiect, conștientă fiind că un antreprenor care nu e bine cu el, nu evoluează nici profesional. Intr-un fel, Trans-Formare.ro e un travaliu personal proiectat să devină...

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către [email protected]. Mulțumim!