Antreprenoriat social cu Dr. Vanessa Youness

Publicat pe 27 Septembrie 2019
În ciuda faptului că e o minionă de 32 de ani, Dr. Vanessa Youness este o femeie puternică, ce își canalizează energia în domeniul antreprenoriatului social. Cu o delicatețe și o blândețe ieșite din comun, fondatoarea Fondului de Investiții, a Fundației și a Clinicii cu același nume este genul de om care dacă își pune în minte să mute munții, cu siguranță va găsi o cale și o va face. La 22 de ani a fost diagnosticată cu scleroză multiplă, dar, cu ajutorul unui renumit medic apifitoterapeut a reușit să stopeze declinul bolii. Motiv pentru care și dorit să construiască o clinică unde să îi poată ajuta și pe alții să fie sănătoși. Și, pentru asta, a înființat un Fond de Investiții și o Fundație. Toate, pentru a-și ajuta semenii!

De ce antreprenoriat social?  

Datorită faptului că eu însămi am trecut la o vârstă fragedă printr-o experiență tulburătoare, care m-a marcat, am înțeles că sunt foarte mulți oameni care au nevoie de ajutor. Orice altă formă de antreprenoriat nu reprezintă un interes pentru mine. Singura mea motivație pentru toate proiectele pe care le fac este de a-i ajuta pe cei în nevoie. Pentru că atunci când suntem bolnavi sau nevoiași suntem fragili și avem nevoie de ajutor. 

 Sunteți fondatoarea Clinicii, a Fundației și a Clincii Youness. De ce le-ați creat? 

Mulți ani, pentru a-mi lua tratamentul prescris de profesorul Ștefan Stângaciu, mergeam la casa dânsului aflată într-un loc superb, la 30 de kilometri de București. Și, pentru că mă simțeam foarte bine acolo, apăruse gândul că ce frumos ar fi să existe astfel de locuri și pentru alți pacienți cu diagnostic similar sau pentru medici să învețe astfel de terapii alternative.  Și atunci, în timp ce eu urmam propriul tratament, a luat naștere visul de a crea un loc unde medicii să poată veni să înveţe o altfel de formă de tratament, alternativă, iar pacienţii să îşi găsească vindecarea absolută. Anii au trecut, însă gândul acela a rămas. Și pentru că am fost omul potrivit la locul potrivit, am reușit să construiesc această clinică, din motivaţia de a trata boala într-un alt mod, din diferite puncte de vedere şi diferite realităţi, care există totuşi, chiar dacă nu se văd. Proiectul s-a născut în urmă cu doi ani şi jumătate. Apoi, anul acesta am înfiinţat şi o fundaţie care se focusează pe cercetarea medicală în terapii alternative, dar și un Fond de Investiții. Acesta a luat naștere din dorința de a consolida și restaura frumusețea clădirilor care au stat martore la o istorie impresionantă a țării noastre. Iar pentru ca acest concept să aibă și un scop social, profitul din activitatea anuală este donat fundației Youness care militează pentru cercetare medicală și tratamente revoluționare naturale. 

Totul a plecat de la faptul că dumneavoastră ați experimentat o boală dificilă. Cum îi ajutați și pe alții să o înfrunte?  

Experiența prin care am trecut eu, faptul că am reușit să țin pe loc boala prin tratamentul apifitoterapic al prof. dr. Ștefan Stângaciu, mi-a dat curajul să construiesc o clinică unde să le pot oferi speranță și altor oameni cu scleroză multiplă sau cu alte boli grele. Împreună, cu ajutorul Fundației, am și scos o carte “Tratamentul pas cu pas al sclerozei multiple prin apifitoterapie”, prin care am vrut să arătăm că acest diagnostic groaznic poate fi învins și prin terapii naturale. 

De ce v-ați aplecat spre restaurarea de monumente istorice?  

Pentru că nu doar oamenii au nevoie de iubire și grijă, ci și clădirile.  

În afara oamenilor care au anumite boli grave cărora le oferiți accesul la o clinică cu tratamente apifitoterapice și natural, ați avut proiecte sociale și pentru bătrâni și pentru copii.  

Da, am avut multe proiecte pentru bătrâni și copii, pentru că ei au nevoie ce cel mai mare ajutor pentru că nu sunt autonomi. Cred cu tărie că o mână întinsă lor este o susținerea reală.  În toamna lui 2018 am fost parte din proiectul “Adoptă un bătrân” inițiat de primăria Răcari și am fost alături de bătrânii din Centrul Medico-Social Ghergani. I-am invitat la clinică unde au beneficiat de tratamente naturale, terapii personalizate, am luat cu toții un prânz vegetarian, au aflat mai multe despre beneficiile mierii de la profesorul Ștefan Stângaciu și i-am făcut să zâmbească preț de o zi! Un alt proiect pe care l-am derulat în primavara lui 2019 a fost acela prin care le-am oferit copiilor de la Grădinița cu program prelungit din Răcari un loc de joacă modern. Ne dorim ca prin toate acțiunile Fundației, Fondului de Investiții și ale Clinicii să înfrumusețăm viața cât mai multor copii și bătrâni. Iar prin cercetarea medicală ce o desfășurăm în Clinica Youness să ajutăm cât mai mulți oameni să găsească alinare în bolile grele pe care le au. 

 

 

Domenii: Antreprenoriat

Divers Raio SRL

PR & Personal Branding

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →