Asseco SEE a fost desemnată Best Co-Sell Partner al companiei Microsoft în România

Publicat pe 8 Noiembrie 2018
Asseco SEE România a fost desemnată “Best Co-Sell Partner” de către Microsoft, în cadrul evenimentului “Microsoft Partner Kickoff”, organizat anual de către Microsoft România pentru recunoașterea performanțelor partenerilor de top, dar și pentru prezentarea direcțiilor prioritare de business.

Distincția „Best Co-Sell Partner”, a fost acordată companiei Asseco SEE România atât pentru performanța obținută pe parcursul anului fiscal Microsoft 2018 (iulie 2017 – iunie 2018), cât și pentru modul în care se derulează parteneriatul consolidat în permanență prin alinierea continuă cu direcțiile strategice Microsoft, dar și cu nevoile pieței aflate într-o continuă transformare.

“Suntem onorați că în ultimii 10 ani compania Asseco a fost premiată an de an de către Microsoft pentru rezultatele înregistrate, ceea ce înseamnă constanță, dar și capacitatea de schimbare și adaptare în raport cu cerințele pieței și nevoile clienților" a declarat Daniela Scarlat, Microsoft Sales Lead, Asseco SEE România.

“Modelul de business al Microsoft este centrat pe colaborarea cu partenerii care promovează și adaugă valoare produselor și serviciilor Microsoft prin dezvoltarea competențelor tehnice necesare, prin interacțiune constantă cu clienții locali și mai ales prin ințelegerea provocărilor acestora. Doar acționând mereu împreună putem înțelege mai bine și răspunde coerent și personalizat cerințelor și nevoilor de business ale clienților din România. Asseco s-a diferențiat ca un partener de top al Microsoft atât prin profesionalism și inovație, cât și prin modul consultativ în care abordează clienții. Eforturile și reușitele Asseco au contribuit într-o măsură importantă la succesul subsidiarei locale în anul fiscal recent încheiat”, a declarat Alina Orban – Director Divizie Clienți Medii, Corporate și Parteneri în cadrul Microsoft România.

Asseco SEE este unul dintre cei mai importanți și stabili parteneri Microsoft din România. Compania deține în România statutul de Microsoft Cloud Solution Provider și Licensing Solutions Partner, cu următoarele competențe, la nivel local:

• Gold Cloud Platform

• Gold Cloud Productivity

• Gold Data Center

• Gold Data Platform

• Silver Dynamics CRM

• Silver EMS

• Silver Communications

• Silver Messaging

Aceste competențe, auditate an de an de către Microsoft, reprezintă pentru clienții Asseco SEE, o garanție suplimentară asupra calității serviciilor de implementare și adopție a tehnologiilor Microsoft.

Despre Asseco SEE

Asseco SEE (România) este una dintre cele mai mari companii integratoare și furnizoare de sisteme, soluții și servicii IT din țară și dezvoltatoare de aplicații software dedicate domeniului bancar. Asseco South Eastern Europe din care face parte, este cunoscut de asemenea ca unul dintre cele mai mari grupuri de companii IT din zona de producție și implementare a propriilor soluții și servicii software în regiunea de sud-est a Europei (Serbia, Croaţia, România, Macedonia, Muntenegru, Slovenia, Bulgaria, Republica Moldova, Kosovo, Albania, Bosnia-Herțegovina) și Turcia. Mai mult de 10 bănci din cele 15 cele mai mari din această parte a Europei sunt deja clienți ai Asseco SEE. Cu sediul în Polonia, Asseco SEE este deținută de Grupul Internațional Asseco cu operațiuni în Europa, Statele Unite ale Americii dar și Israel, Japonia și Canada. Companiile Grupului Asseco sunt listate la Bursa de Valori din Varșovia, Tel Aviv Stock Exchange, precum și NASDAQ Global Markets. www.asseco.com/see

Domenii: IT

SC INTELIPR SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!