Care sunt cele mai importante informații pe care trebuie să le ştii despre certificatele energetice?

Publicat pe 27 Februarie 2020
Certificatele energetice sunt documente pe care persoanele care doresc să vândă ori să închirieze imobile trebuie să le obţină înainte de încheierea contractelor aferente. De asemenea, acestea sunt necesare la recepția finală a clădirilor noi.

Certificatele de performanță energetică (certificatele energetice) au devenit obligatorii în România încă din iulie 2013 pentru imobilele sau părțile de imobile/apartamentele care se vând, se închiriază sau la recepția unui imobil nou.

Ele au fost introduse la noi pentru a respecta o cerință a Uniunii Europene.

Înainte de a încerca să obţină aceste documente cerute de lege, solicitanții (dezvoltatorii,  persoanele fizice etc.) se recomandă să fie cât mai bine informaţi, astfel încât întreg procesul de obținere a lor să fie cât mai simplu și rapid.

Ce este un certificat energetic

Așa cum le spune și numele, certificatele de performanță energetică ne arată cât de performante sau nu sunt clădirile din punctul de vedere al consumului de energie pe metrul pătrat în decursul unui an.

Imobilele sunt încadrate într-una din cele 7 clase energetice (unde în clasa A sunt cuprinse construcțiile cele mai eficiente energetic, iar în clasa G cele mai ineficiente energetic).

Mulţi oameni tind să facă o confuzie între certificatele energetice şi auditul energetic, însă ele nu sunt același lucru (auditul este un studiu mult mai complex decât certificatul).

Doar auditorii energetici atestați cu grad profesional I pot realiza un astfel de studiu (auditul energetic).

Pregătirea dosarelor cu actele clădirii sau părții de clădire / apartamentului

Primul pas pe care trebuie să îl facă persoanele fizice sau juridice care au nevoie de certificate energetice este acela de a pregăti dosarele cu copii după câteva dintre actele clădirii sau apartamentului, pe care ulterior trebuie le înmâneze auditorilor energetici atestaţi de către  Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Din aceste acte, auditorii extrag o parte dintre informațiile de care au nevoie.

Auditorii energetici atestați

Informații suplimentare față de cele din documentația imobilului auditorii obțin studiind la fața locului clădirea în cauză.

Singurii care au dreptul legal să emită certificate energetice sunt auditorii energetici.

Valabilitatea certificatului de performanță energetică

În ceea ce priveşte certificatele energetice, o dată obţinute, ele sunt valabile timp de 10 ani, cu menţiunea că se poate solicita și mai repede alt act.

Astfel, cine își modernizează construcția are șansa obținerii unei clase energetice mai bune pentru clădirea sa solicitând un alt astfel de act după renovare.

În cât timp se eliberează certificatele energetice?

Fiecare specialist poate solicita prețul dorit pentru eliberarea certificatului energetic și poate elibera actul mai rapid sau într-un termen mai lung.

În București și județul Ilfov, specialiștii atestați din cadrul Enermed Impex SRL emit un astfel de act în maxim 24 de ore de la primirea actelor construcției și vizitarea imobilului.


ENERMED IMPEX S.R.L.

Auditorii energetici atestați ai Enermed Impex SRL București emit în maxim 24 ore în București și Ilfov certificat energetic pentru clădiri, audit energetic și oferă servicii de termografie...

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!