Cât costă să îți deschizi propria firmă?

Publicat pe 21 August 2019
Există numeroase motive pentru care o persoană se gândește să își deschidă o firmă, iar printre acestea se numără dorința de a construi ceva al tău, de a nu mai depinde de un șef sau de a lucra pentru propriul tău vis. Motivele se pot înșirui până foarte departe, dar nu este ceea ce ne interesează în acest moment.

În clipa în care te hotărăști că vrei să deschizi o firmă, trebuie neapărat să ai în minte un singur lucru: cât mă costă să fac asta și ce presupune? De aceea, am alcătuit o listă cu toate costurile pe care le vei suporta în momentul în care te hotărăști că e timpul să îți deschizi propria firmă.

Deschiderea unui cont bancar

Pentru a putea înființa o firmă ai nevoie de un cont bancar pentru aceasta. Se deschide foarte ușor la orice bancă dorești.

Ai nevoie de un capital social

Principalul lucru de care ai nevoie pentru deschiderea unui firme este capitalul social. Acesta reprezintă o sumă de bani care se depune în contul bancar al firmei deschis anterior. Pentru o firma de tipul SRL este vorba de un capital de 200 de lei ce trebuie depuși obligatoriu, nu este ceva opțional.

Taxa Monitor Oficial

Pentru a se putea publica rezoluția de înființare a firmei este nevoie de plata unei taxe de 30 de lei la Monitorul Oficial.

Specimenul de semnătură

Este vorba despre un document care se face la notar, iar costurile sale pot varia în funcție de biroul notarial.

Alte taxe suplimentare

În această categorie intră diversele declarații pe care trebuie să le dai în fața notarului și modul în care acesta le taxează. Fiecare cabinet de notariat are tarifele sale și ai putea cere mai multe informații despre acestea înainte de toate.

Este important de reținut că există și firme specializate care se ocupă cu înființarea firmelor pentru clienți. Pentru acestea este nevoie de plata unui onorariu, pe lângă taxele pe care trebuie să le achitați la înființarea firmei, dar sunteți scutiți de drumurile la instituțiile publice și la notar. Costurile pentru astfel de firmă încep de la 400 de lei, în funcție de tipul de firmă care se înființează.

Pentru înființarea unei firme nu este nevoie de o sumă foarte mare de bani, dar acest lucru nu înseamnă că dispuneți de suma respectivă. De asemenea, există si credite cu buletinul si online aici.

Costurile de înființare ale unei firme depind și de numărul de asociați, iar cele medii se încadrează între:

- Firme cu un singur asociat – 990 lei

- Firme cu 2 sau 3asociați – peste 1000 lei

- Autorizație de activitate – 313 lei

- Înregistrarea punctului de lucru – 469 lei

- Înmatricularea la Registrul Comerțului – 120 lei

- Obținerea unui CUI – 10 lei

- Certificat de constatator – 30 lei

- Publicarea legală a actelor la Monitorul Oficial – 31 lei

- Taxa judiciară de timbru – 39 lei

Pe lângă numeroasele drumuri pe care trebuie să le faci, partea financiară nu este de ignorat. Trebuie să te asiguri că ai la tine tot ce trebuie și să plătești cele necesare ca firma ta să funcționeze corect.

Domenii: Afaceri

Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!