Catalysts Software devine Cloudflight

Publicat pe 28 Ianuarie 2020
Catalysts, unul dintre cei mai buni dezvoltatori de servicii software din Europa precum și fondatorul și operatorul celui mai mare concurs de programare destinat în principal studenților și elevilor - „Catalysts Coding Contest” - anunță rebrandingul din 14 februarie 2020.

Catalysts, unul dintre cei mai buni dezvoltatori de servicii software din Europa precum și fondatorul și operatorul celui mai mare concurs de programare destinat în principal studenților și elevilor - „Catalysts Coding Contest” - anunță rebrandingul din 14 februarie 2020.

În vara anului 2019, compania austriacă specializată în soluții software, Catalysts, formează o companie comună cu compania germană de consultanță IT, Crisp Research. Sub numele Cloudflight, doi experți de top din domeniul IT își unesc forțele, formând un partener puternic de soluții digitale pentru companii mijlocii și mari.

Catalysts GmbH, cu sediul în Linz (Austria), este unul dintre cei mai de succes și populari angajatori pentru dezvoltatorii de software foarte bine pregătiți în domeniu. Cu o echipă experimentată de analiști, Crisp Research din Kassel (Germania), evaluează tehnologiile și tendințele pieței actuale și viitoare și sprijină companiile în transformarea digitală a proceselor IT și de afaceri. Acțiunea strategică a urmărit în primul rând consolidarea expertizei prin sinergia competențelor specialiștilor din cele două companii, abordând astfel un model de business end-to-end, iar în al doilea rând, extinderea pe noi piețe geografice. Astfel, ca urmare a fuziunii, peste 400 de dezvoltatori, arhitecți cloud și consultanți IT vor lucra în diverse locații oferind soluții IoT, big data sau business intelligence.

Printre clienții Cloudflight se numără branduri și organizații internaționale precum: Adidas, Bayer, Bosch, EON, Agenția Spațială Europeană (ESA), Siemens, VW și Hyperloop Transportation Technologies. Abordarea Cloudflight se bazează pe oferta de servicii complete (design - build- operate), pe care o consideră un factor de succes important pentru proiectele digitale orientate spre viitor:

Suntem pentru clienții noștri un furnizor puternic de servicii complete și îi însoțim în călătoria lor de inovare digitală, de la a descoperi soluții digitale care ușurează munca oamenilor până la a dezvolta soluții software inteligente și adaptate business-ului”, afirmă Thomas Stoek, CEO al Cloudflight.

Cloudflight înglobează specialiști cu diverse calificări și expertize, distribuiți în echipe multidisciplinare și scalabile. Acest lucru permite o flexibilitate ridicată și viteză în dezvoltarea de soluții inovatoare pentru clienți.

Compania este renumită și prin concursul de programare „Catalysts Coding Contest”, ajuns deja la a 33-a ediție și care reunește peste 4000 de participanți la fiecare din cele două ediții pe an, din întreaga lume. Concursul este cu atât mai special, cu cât reprezintă o etapă importantă în procesul de recrutare al angajaților companiei. Următoarea ediție va avea loc în data de 03 aprilie, iar cei interesați pot afla informații suplimentare și se pot înscrie aici: https://register.codingcontest.org/

Domenii: IT

CATALYSTS SOFTWARE ROMANIA SRL

Catalysts devine Cloudflight, fiind un furnizor puternic de servicii complete in domeniul digital, care ajută  clienții să proiecteze, să construiască și să opereze platforme și aplicații...

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!