Ce jucării Montessori sunt potrivite pentru copiii de 2 ani? 4 exemple

Publicat pe 6 Iulie 2022
Orice jucărie educativă, confecționată din materiale naturale și care îl ajută pe copil să descopere mai multe despre lumea din jurul său poate fi considerată jucărie Montessori. La baza acestui sistem educațional stă independența, originalitatea spre care sunt încurajați copiii și dezvoltarea talentelor acestora.

În contrast cu un concept clasic de educație, conceptul Montessori pornește de la felul în care copiii interacționează cu jucăriile și ceilalți oameni, într-un mediu complex, în care fiecare poate învăța lecții importante din orice activitate.

La vârsta de doi ani, cel mic devine conștient de felul în care se diferențiază de oamenii din jur și își dezvoltă capacitățile de înțelegere. Iată ce jucării Montessori sunt potrivite pentru această vârstă:

1. Jucării care îi învață activități practice

Odată cu înaintarea în vârstă, copilul tău are nevoie de stimulare intelectuală și activitate fizică, iar învățarea unor activități precum gătitul, curățatul bucătăriei sau al camerei îl va ajuta să înțeleagă mai ușor care sunt treburile de zi cu zi ale oamenilor.

Optează pentru jucării Montessori de la Educlass care conțin seturi din lemn cu diverse alimente, mâncăruri și obiecte de uz casnic. În acest fel îl poți învăța pe cel mic, într-un mod interactiv, despre felurile de mâncare preferate și despre ceea ce înseamnă să aibă grijă de ordinea și curățenia din spațiul său. De asemenea, te va putea imita cu ajutorul jucăriilor, odată ce observa cu ce te ocupi prin casă într-o zi obișnuită.

2. Seturi cu ajutorul cărora învață despre culori și forme

De la această vârstă copilul tău intră deja în contact cu materiale de desen, jocuri care implică recunoașterea culorilor și combinare acestora, așa că îi poți cumpăra cât mai multe jucării prin care să-l înveți mai multe despre aceste aspecte.

De exemplu, jocurile de sortare îi ajută pe cei mici să își dezvolte îndemânarea și să recunoască locurile în care trebuie să introducă anumite forme, devenind astfel conștienți de câteva noțiuni educative de bază. Astfel de activități îi vor pregăti pe aceștia pentru momentul în care vor fi înscriși la grădiniță.

3. Jocuri de îndemânare

Dezvoltarea senzorială și abilitățile motorii se dezvoltă cât mai devreme, pentru ca cel mic să se bucure de un proces de creștere echilibrat. Jucăriile de îndemânare Montessori îi oferă posibilitatea să învețe și să-și pună în aplicare aceste abilități chiar și în timpul petrecut la joacă.

Cu aceste jucării poți să-ți înveți copilul cum funcționează anumite mecanisme. Dacă este vorba de componente pe care trebuie să le introducă pe un șnur, va putea să-și concentreze atenția pe rezultatul pe care îl observă la final și care este procesul urmărit.

4. Jocuri care îi încurajează să se concentreze

Puzzle-urile în stil Montessori se bazează în cea mai mare parte pe materiale și texturi și culori atractive pentru copii. De aceea sunt potrivite pentru a-l obișnui pe cel mic cu efortul pe care îl va depune când se concentrează. De asemenea, un puzzle este oportunitatea potrivită de a-l învăța pe copil să nu se frustreze atunci când lucrurile nu ies așa cum și-ar dori.

Este important să petreci timp alături de copilul tău până se obișnuiește cu jucăriile mai complexe, pentru că se poate enerva cu ușurință dacă nu înțelege instrucțiunile și cum ar trebui să arate rezultatul final.

Domenii: Lifestyle

Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!