Ce poți face de Paște în Bulgaria

Publicat pe 16 Aprilie 2019
Stațiunile bulgărești de la Marea Neagră sunt printre preferatele turiștilor români atunci când vine vorba de vacanță. Cele mai frumoase locuri din țara vecină au devenit destinații de top pentru toți cei care apreciază serviciile de calitate și prețurile mici.

Indiferent de perioada din an în care călătorești, Bulgaria este cea mai accesibilă locație pentru distracție și relaxare. Nici minivacanța de Paște nu face notă discordantă în acest caz. Din acest motiv, dacă te gândești să petreci sărbătorile într-o zonă deosebită, dar mai aproape de casă, consultă câteva oferte Paște 2019 în Bulgaria

Există o mulțime de atracții și obiective turistice la Sud de Dunăre, motiv pentru care în cele ce urmează îți oferim câteva idei pentru perioada pascală.

Minivacanță în Balcik, locul de suflet al reginei Maria

Aflat la 60 de kilometri de țara noastră, orașul Balcik este unul dintre atracțiile turistice importante ale vecinilor de la Sud. Până în anul 1940, acesta a aparținut României, iar peisajele sale fascinante au determinat-o pe Regina Maria să ridice acolo o reședință de vară, străjuită de o grădină luxuriantă.

Astăzi, la Balcik se poate vizita castelul reginei și grădina botanică, care se întind pe suprafata unui întreg deal. Orășelul de la malul mării este o destinație potrivită pentru familiile cu copii sau pentru cei care doresc să-și organizeze o scurtă vacanță. 

Întreaga așezare urbană încântă turiștii cu clădiri albe și influențe mediteraneene, străzi pietruite și un golf care oferă o priveliște superbă asupra Mării Negre.

Sejur în Veliko Târnovo, orașul favorit al țărilor

Fosta capitală a Bulgariei, orașul Veliko Târnovo este un loc absolut încântător pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale. Acesta este situat la 180 de kilometri de București și principala sa atracție este o cetate, veche de peste 5.000 de ani. 

Veliko Târnovo este considerat cel mai pitoresc oraș din Bulgaria și locul cu cel mai glorios trecut istoric. Mai este denumit și Orașul Țărilor deoarece între anii 1185-1396 a fost capitala celui de-al doilea Imperiu Bulgar. Pentru că în perioada menționată a cunoscut o amplă dezvoltare culturală, economică și politică, orașul fascinează astăzi prin arhitectura unică, în stil balcanic. 

Veliko Târnovo este așezat pe terasele unui imens deal de calcar, are case tradiționale construite în stilul Renașterii Naționale, străzi înguste pavate cu piatră și o mulțime de terase, cafenele sau magazine pline cu suveniruri. La doar cinci kilometri distanță se află și satul Arbanasi, o bijuterie arhitectonică aflată în patrimoniul UNESCO.

Vacanță în Munții Rila din Bulgaria

Cei care își doresc să petreacă Paștele la munte pot alege un sejur în partea de Sud-Vest a Bulgariei. Munții Rila și lacurile glaciare din acest parc național sunt de o frumusețe incontestabilă. 

O mulțime de turiști vin aici anual, mai ales iarna, la ski în stațiunile Bansko și Borovets. Chiar dacă reprezintă un adevărat paradis al sporturilor de iarnă, stațiunile montane bulgărești sunt în topul preferințelor turiștilor, pe tot parcursul anului. 

Un obiectiv deosebit este și Mânăstirea Rila situată în inima munților, în apropierea celui mai înalt vârf al Balcanilor, respectiv Musala. Această locație ortodoxă protejată de UNESCO are cinci domuri, trei altare și două capele laterale.

Datorită apropierii de România, Mănăstirea Rila este foarte vizitată de români, în perioada Sărbătorilor Pascale. Întregul peisaj alpin este deosebit, iar zona oferă posibilități foarte bune pentru organizarea celor mai reușite excursii.

Perperikon, orașul trac din legendele lui Dionisos

Pe un deal stâncos considerat loc sacru în trecut, în partea estică a munților Rodopi, se înalță falnic orașul trac Perperikion. Acesta este ideal pentru cei care vor să petreacă o minivacanță frumoasă, descoperind legenda sanctuarului lui Dionisos. 

Priveliștile sunt încântătoare, iar complexul care include un perete de cetate, un castel și suburbii rezidențiale, îți oferă senzația de întoarcere în timp. La Perperikon se poate ajunge dinspre Sofia, trecând prin Asenovgrad sau Haskovo.

 Bulgaria este celebră pentru frumusețea locurilor și ospitalitatea localnicilor. Aceasta rămâne întotdeauna o opțiune sigură atunci când îți dorești să iei cele mai bune decizii în ceea ce privește vacanțele tale. 

Domenii: Turism

Accent Adserving Agency SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!