Cel mai mare motor de căutare, Favi, a intrat pe piața românească

Publicat pe 4 Aprilie 2018
Favi adună laolaltă peste 750 de magazine de mobilă și decorațiuni interioare și le aduce e-shop-urilor și magazinelor fizice listate vânzări de peste 100 milioane de euro pe an. Este, prin urmare, cel mai mare motor de căutare de acest fel de pe piețele cehă și slovacă.

La Favi vei găsi nu numai magazine mari, precum KIKA, Tchibo, Bonami, 4home, dar și unele mai mici, specializate, care au astfel ocazia să capete vizibilitate. 

În România, Favi își găsește din ce în ce mai mulți colaboratori, care au ocazia să-și sporească veniturile. Colaboratorii se întâlnesc cu consumatorii și creează pentru aceștia cel mai mare și mai accesibil catalog de mobilă și decorațiuni interioare. 

Beneficii pentru consumatori și pentru magazinele partenere

Grație Favi.ro, nu mai este nevoie să accesezi magazin cu magazin online, nici să bați la pas magazinele fizice. Pentru o selecție simplă și rapidă, nu trebuie decât să specifici genul de mobilă dorit, prețul pe care ți-l permiți, și apoi poți filtra stilul și culoarea preferate, precum și alte detalii. Produsele au descrieri și poze pe pagină, iar când te decizi, faci click pe căsuța „Spre magazin” și ajungi pe pagina e-shop-lui, unde poți cumpăra bunurile fie direct online, fie vizitând magazinul fizic. 

Ce beneficii au magazinele? Site-ul Favi are zilnic zeci de mii de vizitatori, deci au șansa să fie văzuți, să vândă și să facă rost de mai mulți clienți. Înregistrarea și administrarea unui magazin online pe Favi e cât se poate de simplă și nu implică costuri mari pentru comercianți. Ei plătesc doar click-urile primite de propriul e-shop de la Favi. 

Cum a apărut Favi?

Favi a apărut din nevoia fondatorilor înșiși, care, cu câțiva ani în urmă, au vrut să-și amenajeze propriile locuințe. Ei au descoperit că se pierde o grămadă de timp pentru cumpărarea mobilei, fiindcă trebuia să bați magazinele și să pierzi timpul pe internet căutând site cu site. „Am simțit nevoia unui loc unde să alegi confortabil mobilă și decorațiuni de la toți vânzătorii aflați într-un singur loc – spune Jan Zajíc, unul dintre fondatorii Favi.cz. Știam că în Statele Unite există popularul site Houzz.com și ne-am dorit să folosim un concept similar și în Cehia, și apoi în alte țări europene.” 

Favi a devenit punctul de pornire pentru oricine caută mobilă.

De ce este Favi popular printre consumatori?

Chiar dacă pe Favi sunt mii de produse, căutarea este foarte ușoară. Cu ajutorul unor filtre inteligente, consumatorii găsesc exact ce le trebuie. Utilizatorii apreciază mai ales posibilitatea de a seta un anumit nivel de preț pentru produsul dorit, culoarea preferată sau stilul potrivit propriei locuințe. De pildă, pot alege stilul retro, scandinav, minimalist, provensal etc. Și cum consumatorilor le plac discount-urile, ei au la dispoziție și secțiuni de promoții și reduceri de prețuri. 

Cu Favi, consumatorii economisesc timp și bani. 

Din Cehia și Slovacia în România

Favi operează în Cehia din anul 2015, site-ul primind zilnic 150.000 de vizitatori. Anul trecut, Favi s-a extins în Slovacia, unde are în acest moment circa 50.000 de vizitatori zilnic.

Tot astfel se dorește acum o creștere rapidă și în România. 

Mai multe informații despre FAVI pot fi găsite pe site-ul www.favi.ro.

Persoană de contact: simona.luncasu@favi.ro

Domenii: Lifestyle

Adserving iAgency.ro SRL

iAgency este o agentie interactiva, specializata în servicii de SEO, Web Design si Social Media. Misiunea agentiei este de a oferi servicii creative de marketing online care sa aduca rezultate...

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!