Celebrități și ponei la Karpatia Pony Show

Publicat pe 30 Mai 2023
Celebritățile îndrăgesc animalele de companie, dar în timp ce unii aleg câinii, pisicile sau hamsterii, alții preferă compania poneilor și duc această pasiune mai departe de cât ne-am putea aștepta.

De exemplu, Arnold Schwarzenegger trăieşte în casă cu doi prieteni pe care îi adoră: poneiul Whiskey și măgărușul Lulu. Îi hrăneşte şi îi scoate la plimbare zilnic. Poneiul Whiskey trăieşte în casa lui Arnold (în vârstă de 72 de ani), din California, SUA, de zece ani. Are voie să se plimbe peste tot prin casă: la parter şi etajul unu. Uneori, mai urcă scările şi la etajul doi, unde este camera stăpânului, dar este trimis înapoi! Actorul îl hrăneşte pe poneiul Whiskey cu morcovi, în fiecare dimineaţă chiar din mâna lui. Animalele mănâncă numai în bucătărie, dar când starul e plecat la filmări, au la dispoziţie toată casa. Pot să facă absolut tot ce vor!

Poneii sunt niște cai mai mici cu un temperament aparte și conformație specifică.Cuvântul ponei deriva din cuvântul franțuzesc "poulenet", ceea ce înseamnă un cal în miniatură! 

Predecesorii sau strămoșii poneilor au dezvoltat o statură mică, deoarece au trăit la marginea habitatului locuit de cai. Poneii au fost domesticiți de oameni cu rapiditate și au fost crescuți pentru a servi unor scopuri precise. De exemplu: pentru a căra marfă sau cărbune din mine, pentru a urca pe munte cu greutăți, iar mai târziu, în scopuri de agrement sau în concursuri de echitatie. 

în zilele noastre, poneii sunt folosiți în scopuri ecvestre. Unele rase, precum Hackney sunt utilizate pentru mini-atelaje, altele (de exemplu Connemara sau cele australiene) sunt folosite pentru echitație. Printre acestea se afla Connemara (rasa originară din Irlanda și recunoscută pentru versatilitate) și Welsh, rasă din Țara Galilor, ideală pentru competițiile ecvestre, excelând în disciplinele de dresaj, obstacole și atelaje. Exemplarele mai mici sunt folosite în echitația pentru copii. 

Indrăgitele animale sunt considerațe, în general, inteligente și prietenoase și, deși, uneori sunt descriși ca fiind încăpățânați, poneii sunt ideali pentru copiii care învață să călărească. 

Cei mici pot călări în voie la cea de-a patra ediție Karpatia Pony Show, în perioada 1-5 iunie, pe Domeniul Cantacuzino de la Florești, unde se află o într-o amplă zonă de călărie pentru agrement dedicată lor. 

În România, mai multe vedete și-au dus copiii la echitație, mai întâi cu ponei. Printre acestea Oana Cuzino, Eli Roman sau Irina Mohora, cele din urmă chiar la Karpatia Pony Show.

La edițiile anterioare, Concursul pentru Ponei a adus laolaltă călăreţi  adulți, adolescenți și copii, ce au participat cu 30 de ponei de diferite dimensiuni, rase şi vârste la probele de dresaj, obstacole și atelaje. Reprezentanțîi raselor de ponei Connemara, Apaloosa, Welsh, Hafflingen, Brittish Spotted, Shetland, ponei olandez, cu  nume “exotice” (Puppy, Polbay de Liberty, Little Snow, Bolero, Frodo, Caliope, Dodo Busuioc, Anoushka van de Wanberg) au făcut deliciul publicului  în cele trei zile de concurs, la marea paradă a raselor de ponei, la concursul de împletit coame și cozi. 

Karpatia Pony Show revine în acest an într-un format extins și ofertant, pentru copiii de toate vârstele, dar și pentru adulți. Domeniul Cantacuzino din Florești va fi din nou gazda iubitorilor de natură și frumos, a pasionaților de cai și de activități interactive pentru toți membrii familiei. Cei care vor participă la eveniment vor avea ocazia să asiste la competiții ecvestre dinamice, jocuri și prezentări cu cai și ponei sau se vor putea bucura de numeroasele activităţi în aer liber. 

Karpatia Pony Show debutează cu o paradă a raselor de cai și ponei pentru familiarizarea publicului cu protagoniștii competițiilor și show-urilor, ce se vor derula în cele 4 zile de activități ecvestre. 

Concursul Internațional de Probă Completă 1* (CCI 1*), Concursul de obstacole, Concursul Național de Probă Completă, Working Equitation, spectaculoase provocări “tip derby” în premieră la Karpatia Pony Show, dar și probe în oglindă,  vor fi competițiile ce vor contura și întregi evenimentul. Programul competițional este completat de spectacole de acrobații călare (Jigit), show-uri ecvestre pline de adrenalină și demonstrații cu câini. 

Ultima zi a evenimentului, 5 iunie, va fi o zi a porților deschise pentru sărbătorirea mișcării. Doritorii de sport în aer liber vor avea posibilitatea de a participa la Velocrosul Castanilor.

Pentru mai multe detalii despre Karpatia Pony Show puteți accesa site-ul evenimentului: https://pony.karpatiahorse.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/karpatiapony

Instagram: https://www.instagram.com/karpatia.pony.show/ 

Pentru bilete accesează: https://pony.karpatiahorse.ro/bilete-karpatia-pony-show-2023/

Vezi Program eveniment: https://pony.karpatiahorse.ro/program/

Domenii: Lifestyle

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!