COLORĂM ROMÂNIA ÎN ROZ - #INCEPECUAITAI

Publicat pe 1 Noiembrie 2018
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC), cu susținerea Roche Romania, lansează la sfarșitul lunii octombrie – luna dedicată acțiunilor de creștere a nivelului de informare cu privire la cancerul la sân – campania COLORĂM ROMÂNIA ÎN ROZ #incepecuaitai.

Aceasta este prima campanie desfășurată exclusiv în online – pe Facebook și Instagram – ce își propune să ofere șansa cât mai multor femei de peste 35 de ani să își facă un control mamar, iar celor ce le sunt aproape, posibilitatea de a-și manifesta grija și dragostea față de ele, printr-o programare la medic.  

Concret, campania COLORĂM ROMÂNIA ÎN ROZ - #incepecuaitai – are drept obiectiv realizarea a cel puțin 1000 de programări pentru un control al sânilor, la nivel național.

“E prima dată când facem o campanie exclusiv online. Știm că femeile care sunt cele mai expuse acestei afecțiuni – cele peste 35 de ani – sunt în marea lor majoritate femei active, care își găsesc deseori scuze pentru a nu merge la control.

Pentru că întotdeauna vom avea mai multă grijă de cei apropiați decât de noi, ne-am gândit să le oferim șansa celor care le sunt apropiați să le poată ajuta și să le facă programări la un control senologic. Iată de ce hashtagul campaniei este #incepecuaitai.

Sperăm să aducem liniștea în cel puțin 1000 de familii, pentru că e deja un fapt cunoscut că, dacă este descoperit din timp, cancerul de sân poate fi tratat cu succes.” – Cezar Irimia, Președinte FABC

Cei care doresc să ajute femeile din viața lor și să le facă o programare la un control mamar pot intra pe pagina de eveniment a campaniei – facebook.com/ Coloram-Romania-in-roz, pentru a completa un formular. Ulterior, toate formalitățile legate de programare vor fi preluate de echipa de campanie. Data și ora consultului vor fi confirmate printr-un e-mail. Investigațiile medicale oferite în cadrul acestei campanii sunt gratuite.

Participanții la campanie sunt de asemenea invitați să dea share pe paginile lor de Facebook și Instagram, pentru ca exemplul lor să fie urmat de cât mai mulți.

Cu fiecare programare, un pin roz va apărea pe harta României. Cu cât mai multe programări, cu atât mai multe pinuri. Și astfel, împreună, #COLORAMROMANIAINROZ 

Campania are loc în perioada 31 octombrie – 17 decembrie, iar clinici importante din centrele universitare s-au alăturat deja campaniei, susținând acest efort.

Cancerul de sân ucide în fiecare an peste 3,400 de românce, în timp ce în fiecare an sunt depistate peste 9,600 de cazuri noi . Dintre acestea, peste 50% sunt depistate în stadii avansate . Cancerul de sân este însă o boală care poate fi tratată dacă este descoperită din timp. Acesta este motivul pentru care toți medicii recomandă femeilor să își facă lunar o autopalpare a sânilor și, o dată pe an, să meargă la control de specialitate.

***

Info suplimentare campanie:

Nelie Pop – 0720.013.960/ nelie.pop@drcomm.ro

Cezar Irimia – Presedinte FABC – abc_romania@yahoo.com

_________________________________________________________________________________

Mai multe despre cancerul la sân:

fabc.ro// invingemcancerul.ro

Domenii: Lifestyle

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!