Companii și tehnologii în slujba oamenilor

Publicat pe 18 Octombrie 2018
Asseco South Eastern Europe (Asseco SEE) a participat în calitate de speaker la sesiunile conferinței Dezbatere Smart City Alba Iulia din 8-9 octombrie 2018, alături de partenerul său tradițional Microsoft România. În cadrul evenimentului, reprezentanții primăriilor, ai companiilor care oferă servicii către administrația publică și comunitate, ai mediului universitar și presă au fost prezenți pentru a vedea rezultatele implementării unor astfel de soluții. De menționat este faptul că Alba Iulia a fost primul oraș din România unde în urmă cu doi ani a fost inițiat un program ambițios de dezvoltare inteligentă și au fost testate până în prezent peste 100 de soluții ale companiilor private.

Companiile prezente au demonstrat cum astfel de proiecte, dezvoltate pe bază de protocoale de colaborare public-private pot conduce la integrarea lanțurilor valorice din diverse sectoare de activitate la nivel local și regional şi pot adapta cerințele și nevoile comunităților urbane, dar și cerințele actului administrativ.

Integratorul de solutii IT Asseco SEE a fost prezent cu solutia Smart City Management Platform. Denumită ‘Metropolis’, soluţia este o platformă care vine în sprijinul eficienţei spaţiului urban şi al managementului serviciilor orăşeneşti. Practic, platforma asigură achiziţia, integrarea, analiza şi vizualizarea datelor legate de furnizarea oricăror servicii urbane în perimetrul urban prin folosirea tehnologiilor IoT, GIS şi Big Data, tehnologii necesare pentru diseminarea datelor în siguranţă şi în mod responsabil către cetăţenii şi operatorii economici.

Ne propunem o investiție în timp al cărei obiectiv singular și foarte clar este acela de a salva câte 125 de ore pe an, din viața fiecărui locuitor, prin implementarea soluției Metropolis by Asseco”, a declarat un repezentant al companiei Asseco SEE.

Pentru arhitecţii oraşelor inteligente, platforma înseamnă câteva beneficii certe. Astfel, ea contribuie la optimizarea costurilor de management urban, ca rezultat al automatizării activităţilor şi a cooperării mai facile cu alte zone de activitate orăşenească. Funcţionalitatea platformei permite execuţia de servicii orăşeneşti cheie. În plus, soluţia este extrem de fiabilă şi asigură securitatea datelor. Nu în ultimul rând, platforma este disponibilă în trei modele de vânzare: colocare la client, în cloud şi modelul hibrid, astfel încât clientul să poată alege modelul care îi convine cel mai mult.

Microsoft România, companie ce a reușit implementarea unor soluții smart pentru educație în Alba Iulia, a demonstrat la Dezbaterea Smart City cum a venit în ajutorul elevilor și al profesorilor.

Microsoft România investește masiv în educație în acest an, atât în pregătirea profesorilor, cât și a elevilor, un exemplu relevant fiind programul Minecraft pentru Educație, prin intermediul căruia susține inițiativa Ministerului Educației Naționale de a introduce programarea într-un stadiu timpuriu al ciclului educațional”, a declarat Marilena Ionaşcu, Director Educație Microsoft România.

Despre Asseco SEE

Grupul Asseco SEE este una din cele mai mari companii de IT din zona de producție și implementare de soluții software proprii și servicii în regiunea Europei de Sud-Est (Serbia, Croaţia, România, Macedonia, Muntenegru, Slovenia, Bulgaria, Republica Moldova, Kosovo, Albania, Bosnia-Herțegovina) și Turcia. În România, Asseco SEE este una dintre cele mai mari companii integratoare și furnizoare de sisteme, soluții și servicii IT din țară și dezvoltatoare de aplicații software dedicate domeniului bancar. Compania oferă soluții ICT pentru diferiți piloni din industrie, inclusiv sectorul financiar, sectorul de plăți, administrație publică și telecomunicații. Din octombrie 2009, acțiunile Asseco South Eastern Europe (WSE: ASEECOSEE, ASE) sunt tranzacționate la Bursa de Valori din Varșovia. Grupul Asseco SEE are peste 1500 de angajați în 13 țări. Cele mai multe dintre cele 15 cele mai mari bănci din Europa sunt deja clienți ai Asseco SEE. https://asseco.com/see   

Domenii: IT

SC INTELIPR SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →