Comunicat privind lansarea proiectului - ACCES - ACtivarea Comunităților din mediul urban prin dezvoltarea Economiei Sociale

Publicat pe 30 Iulie 2024
ACQUISITION CAREER MANAGEMENT S.R.L., în calitate de Beneficiar, în parteneriat cu ASOCIAȚIA EUROPAS și Asociația AEDU, anunță lansarea proiectului „ACCES - ACtivarea Comunitatilor din mediul urban prin dezvoltarea Economiei Sociale”, ID MySMIS 309523.

Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea accesului la piața muncii și măsuri de activare pentru minim 135 de persoane care doresc să înființeze întreprinderi sociale în mediul urban: persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, tineri cu vârsta de peste 30 ani, șomeri, șomeri de lungă durată, persoane din grupuri dezavantajate pe piața muncii, persoane inactive, prin promovarea desfășurării de activități independente și a economiei sociale, respectiv înființarea a minim 21 de structuri sustenabile de economie socială în mediul urban din regiunile Nord-Vest, Nord-Est, Vest, Centru, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia și Sud-Est, pentru a asigura integrarea pe piața muncii a persoanelor din grupurile vulnerabile.

În urma implementării activităților prevăzute în cadrul proiectului se urmărește atingerea următoarelor rezultate:

- Minim 300 de persoane informate cu privire la activitățile derulate în cadrul proiectului, din care minim 30 vor fi femei;

- Minim 135 de persoane care doresc să înființeze întreprinderi sociale în mediul urban selectate în grupul țintă, din care minim 14 vor fi femei;

- Minim 135 de persoane participante la programe de formare pentru dezvoltarea capacității și abilităților în domenii relevante în vederea înființării întreprinderii sociale;

- 1 concurs de evaluare și selecție a planurilor de afaceri și minim 21 de planuri de afaceri aprobate pentru a fi finanțate;

- Minim 21 de antreprenori beneficiari ai serviciilor personalizate de consiliere în domeniul antreprenoriatului social/antreprenoriatului,

- Minim 21 de întreprinderi înființate, care dobândesc atestate de întreprindere socială și sunt funcționale în mediul urban din regiunile Nord-Vest, Nord-Est, Vest, Centru, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia si Sud-Est;

- Minim 136 de locuri de muncă nou create în mediul urban pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, tineri cu vârsta de peste 30 ani, șomeri, șomeri de lungă durată, persoane din grupuri dezavantajate pe piața muncii, persoane inactive din regiunile menționate.

Locurile de muncă vor fi menținute încă minim 13 luni de la finalizarea intervenției.

Durata de implementare a proiectului este de 30 de luni, cu începere din data de 1 august 2024 și finalizare la data de 31 ianuarie 2027.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 14.889.489,05 lei, 12.589.668,92 reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE+, 2.221.706,28 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național și 78.113.87 lei reprezintă valoarea cofinanțării eligibile a beneficiarului.

Pentru orice alte informații cu privire la activitățile desfășurate în cadrul proiectului, ne puteți contacta la următoarele date de contact:

Acquisition Career Management: [email protected]

ASOCIAȚIA EUROPAS: [email protected]

Asociația AEDU: [email protected]


Asociatia Ascend

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către [email protected]. Mulțumim!