Cum alegi bijuteriile potrivite pentru o ținută office?

Publicat pe 18 August 2022
Deși hainele contează cel mai mult într-o ținută office, nici purtarea bijuteriilor nu trebuie făcută la întâmplare. Alegerea accesoriilor pentru birou trebuie să pornească întâi de la dress code-ul companiei. Dacă lucrezi într-un mediu creativ, ai o libertate mai mare, în timp ce un dress code strict implică purtarea bijuteriilor clasice, de dimensiuni mai mici.

În orice mediu ai lucra, poți ține cont de câteva sfaturi general valabile în ceea ce privește bijuteriile. Iată care sunt modelele potrivite pentru o ținută office, ca să nu compromiți seriozitatea outfitului.

Bijuterii clasice

Nu știi ce să mai porți la birou în materie de bijuterii? Ca să fii sigură că nu dai greș, include în colecția de accesorii bijuteriile clasice, potrivite oricărui tip de mediu sau de job.

Atât pentru mediile de muncă formale, cât și pentru spațiile creative, pune accent pe bijuteriile potrivite pentru o ținută office. Ți se potrivesc bijuteriile simple din aur sau argint, de calitate, în modele simple. Lasă deoparte bijuteriile cu ornamente decorative și optează pentru cercei, brățări sau inele de dimensiune mică sau medie, recomandate pentru orice look.

Încearcă să te limitezi la maximum 3 bijuterii

La birou, ar fi bine să porți maximum 3 bijuterii, pentru o ținută de efect. Desigur, poți alege oricare trei piese îți dorești, fie că este vorba despre ceas, brățară, inel, broșă sau coliere cu pandantive Pandora.

O ținută de zi pentru birou nu trebuie accesorizată în exces, chiar dacă vrei să porți bijuteriile preferate. Menține un echilibru și nu amesteca metalele, pentru a crea o ținută armonioasă. De exemplu, dacă vrei să porți bijuterii din argint și aur alb, nu le combina cu modele din piele, plastic sau materiale textile.

Bijuteriile esențiale pentru orice ținută office sunt modelele clasice, precum brățările fine, colierele cu pandantiv, lănțișoarele subțiri sau inelele cu o singură piatră. Nu uita nici de cerceii mici, cu șurub.

Alege bijuterii de dimensiuni mici pentru un cod office strict

Lucrezi la o bancă sau la un birou de avocatură? Cel mai probabil, trebuie să adopți un cod vestimentar mai formal, compus din costume deux-pieces sau fuste și cămăși. În această situație, cele mai potrivite sunt bijuteriile fine, care nu ies prea mult în evidență.

Mizează pe cerceii simpli cu șurub și pe lănțișoarele subțiri. Poți să porți și inele sau brățări, dar la fel de simple, fără elemente decorative.

Optează pentru o singură bijuterie statement

Într-o ținută office, îți este permis să porți și podoabe statement. Regula de bază este să nu porți mai multe bijuterii mari în aceeași ținută. Vrei să alegi un colier statement? Restul bijuteriilor ar trebui să fie aproape insesizabil.

Îți plac brățările mari, de tip cătușă? Dacă da, poți să renunți la inele și la orice bijuterii care se poartă în zona gâtului sau a urechilor și să pui accent pe accesorizarea mâinilor.

Renunță la bijuteriile care fac mult zgomot

Atunci când lucrezi într-un mediu conservator sau când faci ai o profesie care necesită efort și mișcare, cel mai bine este să renunți la bijuteriile mari sau prea colorate. Mai mult, se recomandă și evitarea modelelor care fac zgomot atunci când te miști sau care atârnă inestetic.

La fel ca hainele, bijuteriile trebuie să-ți ofere confort. Este posibil ca brățările multiple sau cerceii lungi să te încurce dacă te afli într-o permanentă mișcare. Nu purta cercei mari dacă lucrezi în call center sau porți căști audio, fiindcă poți avea dureri sau senzație de disconfort la nivelul urechilor.

Tu ce bijuterii ai alege pentru o ținută office?

Domenii: Lifestyle

Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!