Cum alegi restaurantul potrivit pentru o cină de afaceri?

Publicat pe 25 Noiembrie 2020
De multe ori, succesul unei întâlniri de business constă în micile detalii care îl pot impresiona pe client. Iar în cazul unei cine de afaceri, alegerea restaurantului potrivit este cu siguranță unul dintre cele importante detalii. Așa că îți venim în ajutor cu câteva sfaturi ca să alegi un restaurant adecvat pentru o cină de afaceri.

Ține cont de preferințele clientului

Dacă lansezi invitația la o cină de afaceri, înseamnă că tu va trebui să te ocupi de toate aspectele, inclusiv de alegerea restaurantului. Însă, înainte de a rezerva o masă la un local, încearcă să obții câteva informații despre preferințele clientului. Astfel, îl vei putea surprinde plăcut, iar cina de afaceri va avea rezultate satisfăcătoare.

În cazul unui client nou, poți apela la cineva din interiorul companiei sale pentru a obține informații, iar dacă este vorba de un partener, poate aveți prieteni comuni, cărora le poți cere sfatul. De asemenea, poți căuta informații și pe rețelele de socializare, unde oamenii postează adesea fotografii din restaurantele pe care le frecventează. Astfel îți poți face o idee cu privire la restaurantele pe care invitatul tău le preferă.

Unde ar trebui să fie poziționat restaurantul

Dacă locuiești într-un oraș aglomerat, ar fi indicat să optezi pentru un restaurant aflat în zona în care se află biroul invitatului. Astfel, acesta va putea ajunge rapid la cina de afaceri, fără să există vreun inconvenient legat de distanță sau trafic. Iar dacă invitatul este venit din afara localității, poți rezerva o masă la un restaurant din apropierea hotelului unde acesta este cazat. Cu siguranță invitatul va aprecia acest lucru, mai ales în situațiile în care nu cunoaște foarte bine orașul.

Alege un restaurant familiar

Pentru o cină de afaceri, ar fi indicat să eviți restaurantele pe care nu le cunoști. Încearcă să alegi un loc în care ai mai fost, și unde știi deja că produsele, servirea și atmosfera ți-au fost pe plac. Este important să te informezi din mai multe surse referitor la locația aleasă, iar uneori îți pot fi de folos chiar și site-urile cu recenzii pentru restaurante de top.

Atunci când cunoști restaurantul, poți face recomandări privind băuturile sau preparatele din meniu, iar astfel îl vei impresiona pe partenerul tău de afaceri.

Asigură-te că restaurantul are locuri de parcare

Uneori, găsirea unui loc de parcare poate dura minute bune și, cu siguranță, nu îți dorești să întârzii la o cină de afaceri. Așa că ar fi indicat să te interesezi dinainte dacă restaurantul pe care l-ai ales are locuri de parcare disponibile la ora la care va avea loc cina de afaceri pe care ai organizat-o.

Ce ar trebui să includă meniul

Dacă nu cunoști preferințele culinare ale invitatului, ar fi recomandat să alegi un restaurant cu un meniu variat – românesc sau internațional.

Evită restaurantele cu specific, deoarece există riscul ca invitatul tău să nu agreeze respectivul tip de mâncare. În plus, în restaurantele cu meniu restrâns riști ca interlocutorul tău să nu găsească nimic în meniu care să corespundă preferințelor sale.

Atmosfera restaurantului

Pentru o cină de afaceri nu este necesar să alegi cel mai scump restaurant din oraș. De multe ori, o invitație într-un local de acest tip ar putea fi interpretată ca fiind o demonstrație de putere, iar anumitor clienți nu le place acest lucru. Așa că pentru o întâlnire de afaceri reușită, ar fi indicat să eviți locurile aglomerate, zgomotoase sau restaurantele în care alte elemente i-ar putea distrage atenția invitatului. De asemenea, este important ca prin alegerea ta să dai dovadă de bun gust și rafinament.

Încearcă să alegi un restaurant care să nu aibă mesele foarte apropiate, pentru că nu ar fi indicat ca celelalte persoane din local să audă planurile tale de afaceri. De asemenea, îți recomandăm să rezervi o masă care să fie în afara zonelor de trafic, cum ar fi drumul către ieșire sau bucătărie. Optează pentru o masă poziționată într-o zonă mai retrasă, ca să te bucuri de puțină intimitate.

Așadar, aceștia sunt pașii de care trebuie să ții cont atunci când alegi un restaurant pentru o cină de afaceri. După ce ai decis localul, nu uita să faci și o rezervare, pentru a te asigura că masa pe care ți-o dorești nu este ocupată, atunci când vei ajunge la restaurant alături de invitatul tău.

Domenii: Lifestyle

Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!