Cum să organizezi o competiție sportivă de alergare

Publicat pe 27 Martie 2020
În ultimii ani a crescut considerabil numărul alegătorilor pe care îi întâlnim zilnic prin parcuri și pe bulevarde, indiferent de vreme și de momentul zilei. Oamenii au devenit conștienți de necesitatea și de beneficiile mișcării, în condițiile în care activitățile zilnice sunt tot mai sedentare, iar alergarea este cea mai la îndemână formă de mișcare.

O motivație în plus pentru cei care s-au apucat de acest sport o constituie și competițiile de alergare, care au ajuns să adune la start sute sau chiar mii de participanți. Astfel, existând interes sporit, a crescut și numărul crosurilor și maratoanelor, organizate atât pe asfalt, cât și pe trasee montane sau pe nisip, la malul mării.

S-ar putea spune că organizarea unui astfel de concurs este un lucru simplu, din moment ce avem atâtea competiții în toată țară și în orice perioadă din an, însă lucrurile stau cu totul altfel în realitate. Dacă intenționezi și tu să intri în rândul organizatorilor de evenimente de acest gen, iată ce ar trebui să știi înainte de a-ți pune ideile în aplicare!

 

Decide-te ce fel de cursă vrei să organizezi

Alergarea se poate desfășura sub mai multe forme, iar din această cauză și concursurile de profil sunt foarte variate. Astfel, putem vorbi de concursuri de alergare urbană, care se desfășoară pe trasee ce includ bulevarde și parcuri din oraș, curse de șosea - care se desfășoară de obicei pe distanțe mai lungi, curse pe pista de atletism, dar și concursuri care se desfășoară pe trasee prin pădure ori pe trasee montane.

Evenimentele de amploare includ mai multe curse, pe distanțe diferite, de la trasee de 1-5 kilometri, continuând cu cele de 10 kilometri, semimaratoanele, de 21 de kilometri, maratoanele – 42 de kilometri și chiar ultramaratoane, care pot ajunge la distanțe de depășesc și 100 de kilometri. Evident că astfel de concursuri presupun și costuri mai mari, iar fără o bună sponsorizare sunt aproape imposibil de organizat pe cont propriu.

 

Încurajează participanții să se înscrie din timp

În primul rând, organizarea unei astfel de competiții presupune o serie de costuri, iar dacă nu ai un sponsor puternic și nu dispui de o sursă solidă de finanțare, trebuie să faci rost de bani.

Taxele de participare plătite de concurenți te pot ajuta să faci primele cheltuieli, însă pentru asta trebuie să deschizi înscrierile cât mai din timp, cu multe luni înainte de data la care ai fixat concursul. Participanții trebuie să fie motivați să se înscrie încă de pe-atunci, pentru că astfel vei avea o bază financiară cu care să poți face primele investiții. Pentru a-i motiva, fixează o taxă mai mică pentru primii participanți înscriși sau pentru cei care se înscriu până la o anumită dată, urmând ca aceasta să crească pe măsură ce se apropie data evenimentului.

 

Punctele de alimentare și hidratare

Participanții la un astfel de eveniment vor avea întotdeauna pretenția ca organizatorul să le asigure în zona de start/finish și pe traseu astfel de puncte, unde să aibă la dispoziție cel puțin apă la discreție și câteva fructe.

Cu cât oferta la punctele de alimentare și hidratare este mai variată și mai bogată, cu atât mai apreciat va fi efortul depus de organizator, așa că este bine să te concentrezi în mod special și asupra acestui aspect.

 

Stabilirea și marcarea traseului

Este o altă sarcină extrem de importantă, care devine mai dificilă pe măsură ce distanța aleasă pentru cursă este mai mare. Dacă alegi să organizezi concursul într-un parc sau într-o altă zonă bine delimitată, în care participanții să alerge una sau mai multe ture, lucrurile vor fi mai simple, însă alergătorii de anduranță nu vor aprecia în mod deosebit un astfel de traseu.

Orice variantă ai alege trebuie să te asiguri că traseul nu pune în pericol siguranța alergătorilor, că are lungimea aferentă cursei și că este bine marcat.

 

Festivitatea de premiere

Pentru acest moment trebuie să ai pregătite premiile acordate câștigătorilor, respectiv trofeele personalizate pentru echipe dar și medaliile de finisher, pentru fiecare participant care trece linia de sosire.

Acestea se execută la comandă, iar pentru a evita situații neplăcute, este indicat să plasezi comenzile cât mai din timp, de preferat imediat după încheierea perioadei de înscriere, când vei știi exact câți participanți se vor alinia la start.

 

Îți recomandăm să începi cu o cursă de mai mică amploare, pe un traseu mai scurt, ușor de marcat și de monitorizat și cu un număr mai mic de participanți. În acest mod, vei putea ține mai ușor situația sub control și vei învăța „din mers”,câștigând experiență pentru competițiile pe care le mai ai în plan.

Domenii: Investitii

Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!