Cum să pui bazele unui business

Publicat pe 28 Ianuarie 2021
Atunci când vine vorba despre dezvoltarea unei companii, cei mai mulți antreprenori sunt ghidați de entuziasmul prezentării noilor produse sau servicii încât, uită să se ocupe, așa cum trebuie, de fundația afacerii lor.

A pune bazele unui business presupune, între altele, respectarea tuturor prevederilor menționate în Legea contabilității, crearea unui cadru propice pentru companie, stabilirea unei strategii adecvate sau determinarea potențialului afacerii pe termen lung. Crearea temeliei pentru firma ta reprezintă o necesitate pentru supraviețuirea afacerii și bunăstarea economică. Află, mai departe, ce trebuie să ai în vedere astfel încât întreprinderea ta să devină una profitabilă.

Cercetează piața

Dacă îți dorești să dezvolți o afacere de succes trebuie să-ți îndrepți atenția către un domeniu aflat la mare căutare, printre potențialii clienți. În acest sens, unul dintre cele mai importante repere este modul în care poți aduce ceva nou pe piață. Mai exact, trebuie să cercetezi mediul în care urmează să activezi, să identifici nevoile oamenilor și principalii competitori, dar și posibilii investitori și resursele de care ai nevoie pentru a te diferenția de concurență. O analiză detaliată a pieței conduce la o clarificare a modului în care businessul tău trebuie să se poziționeze.

Pune la punct un plan de afaceri

În cazul în care ai deja o viziune despre cum vrei să arate afacerea ta, realizează un plan de afaceri, ca să poți construi o strategie de succes. Acesta este esențial pentru buna desfășurare a activității întrucât reprezintă o descriere a modului în care va evolua businessul tău, de la început și până la obținerea produsului final. Planul de afaceri trebuie să includă informații ce țin de natura companiei, industria sau domeniul în cadrul căreia va activa, obiective, competitori și public țintă, produse sau servicii ce vor fi dezvoltate și strategiile abordate pentru atingerea țintelor propuse. Cercetarea de piață va sta la baza planificării, deoarece, îți oferă date despre punctele tari sau slabe, oportunități disponibile ori riscuri. Totodată, planul de afaceri face referire și la operațiunile manageriale, bugetul companiei, investiții, prioritățile afacerii și modul în care va fi organizată activitatea pe zile, săptămâni sau luni. Planificarea se actualizează periodic, pentru a examina realizările sau eșecurile și a decide noi direcții și obiective de business.

Creează o echipă solidă

Fără îndoială, atragerea unor angajați dedicați și pricepuți, care să ajute la consolidarea afacerii, este imperios necesară pentru orice companie. Așadar, ține cont ca, în procesul de angajare, să examinezi personalitatea potențialilor salariați, cunoștințele acestora, să verifici experiența și educația lor dar și modul în care gândirea lor se potrivește culturii organizaționale a afacerii tale. Atragerea și păstrarea celor mai buni oameni este unul dintre lucrurile esențiale pe care trebuie să le faci pentru a pune bazele businessului tău. Odată ce dispui de personal de calitate, încearcă să formezi o comunitate care muncește cu pasiune și se implică în reușita afacerii, cu toate forțele.

Acordă atenție relației cu clienții

Nu este de ajuns să ai o echipă puternică, o strategie de lucru excelentă sau să cunoști foarte bine piața. Toate aceste aspecte trebuie să fie folosite în scopul creării unei relații deosebite cu clienții. Potrivit studiilor, cei mai mulți dintre consumatori renunță la produsele sau serviciile unei companii, dacă aceasta are un serviciu deficitar de relații cu clienții. Prin urmare, înființarea unui departament bine pus la punct pentru relațiile cu clienții ar trebui să reprezinte o prioritate dacă îți dorești să obții cele mai bune rezultate în afaceri. Până la urmă, performanța companiei tale se datorează clienților și modului în care reușești să satisfaci nevoile și așteptările acestora, nu-i așa?

Investește în marketing

Promovarea businessului este crucială pentru construirea unei reputații pe piață. De regulă, antreprenorii aflați la început de drum tind să aloce sume relativ mici pentru marketing. Acest lucru nu este întotdeauna greșit, însă, dacă nu informezi oamenii despre produsele sau serviciile tale, ca să le fie ușor să apeleze la compania ta când vor avea nevoie, nu vei reuși să-ți faci firma cunoscută. Investind în marketing pentru diferite canale de promovare, poți obține rezultatele dorite într-un timp relativ scurt.

Se spune că dezvoltarea unei afaceri se aseamănă cu un maraton deoarece lucrurile trebuie făcute pas cu pas, pentru atingerea reușitei. Cu siguranță, nu este deloc ușor să pui pe picioare o companie, dar, dacă stabilești un plan de afaceri detaliat, atragi profesioniști, oferi produse sau servicii de calitate și vii în sprijinul clienților, vei putea crea un business de succes, cu o bună reputație pe piață.

Domenii: Afaceri

Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!