Cum te ferești de piese auto contrafăcute când comanzi online

Publicat pe 25 Iunie 2021
Piața pieselor auto poate conține multe falsuri, care sunt destul de greu de recunoscut, mai ales de către cineva care nu este specialist în domeniu. Din păcate, deși piesele fake pot arăta la fel ca originalele, calitatea este diferită, în sens negativ. Chiar dacă în cel mai fericit caz, este vorba doar de pierderea unei sume de bani, de fapt consecințele pot fi dezastruoase, până la pierderi de vieți omenești.

Dacă vrei să te asiguri că toate piesele auto pe care le cumperi sunt originale, respectă întotdeauna următoarele recomandări.

1.Cel mai sigur mod de a te asigura că îți vor fi livrate doar piese originale, este să lucrezi doar cu firme de încredere.

2.Verifică recenziile online lăsate de alți clienți, pentru a vedea dacă magazinul respectiv este apreciat. O afacere onestă și cu reputație, va utiliza întotdeauna doar piese originale, punând mereu pe primul loc interesul clientului.

3.Nu căuta cele mai ieftine produse. Fă o mică cercetare pentru a afla care sunt prețurile practicate pe piață. Poți alege un preț mai mic, dar care să fie cât de cât în aceeași plajă de prețuri. Dacă găsești produse cu valoare suspect de mică, ia în considerare posibilitatea ca acestea să fie contrafăcute. Verifică întotdeauna site-ul pe care te afli și află cine vinde piesele, respectiv cine răspunde pentru ele.

4.Verifică etichetele de proveniență. Pentru a lupta împotriva pieselor contrafacute, a fost implementat un sistem prin care toate piesele originale au un cod de bare unic. Împreună cu holograme și alte marcaje, toate piesele auto pot fi verificate.

5.Piesele contrafăcute nu sunt identice cu cele originale. Falsificatorii se concentrează pe piesele cele mai frecvent înlocuibile ale unei mașini, cum ar fi plăcuțele de frână, filtrele de ulei sau bujiile.

6.Verifică certificatul de autenticitate. Acest autocolant poate fi găsit pe piesă sau pe pachet. Fiecare piesă originală are un cod de securitate unic și o etichetă de identificare. Dacă certificatul este eliberat de vânzător și nu de producător, nu are nicio valoare. Certificatul trebuie să fie în original, în niciun caz nu accepta copii.

7.Calitatea lasă de dorit. De obicei, piesele contrafăcute sunt realizate pe grabă și nu este nimeni atent la detalii. Caută zone care ar trebui să fie simetrice dar nu sunt și verifică finisajele.

8.Verifică la producător. Oricând ai dubii referitor la o piesă auto, sună producătorul. Departamentul de asistență pentru clienți te poate ajuta verificând codul sau oferind informații despre cum poți verifica autenticitatea piesei.

9.Lucrează doar cu aceleași magazine online. Probabil știi care sunt cele mai populare magazine online în care poți avea încredere. Dacă ai cumpărat deja de câteva ori de la ei și ai fost mulțumit, nu există niciun motiv să cauți în altă parte. De exemplu, dacă știi că ai achiziționat de aici jante logan originale, cel mai bine este ca și pe viitor să alegi același furnizor pentru toate piesele auto de care ai nevoie. Acest mic detaliu te va scăpa de tot stresul de nu cădea în capcanele pieței negre a pieselor auto contrafăcute.

Din păcate, piața pieselor auto contrafăcute se dezvoltă datorită ignoranței cumpărătorilor. Lipsa de informare nu mai este o scuză în ziua de azi când online-ul este atât de accesibil cu o mulțime de informații. Să te lași păcălit de niște vânzători lipsiți de etică, nu este doar neplăcut, este și foarte periculos. De exemplu, statisticile spun că în țări precum Arabia Saudită, jumătate din toate accidentele rutiere care duc la decese au fost cauzate de utilizarea pieselor contrafăcute. Pe lângă defectele mecanice clasice, există riscul unei tehnologii defectuoase a senzorilor și IT.

Domenii: Auto

Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!