Depozitarul Central a fost autorizat pentru emiterea şi administrarea codurilor LEI

Publicat pe 19 Decembrie 2018
Depozitarul Central a fost autorizat de către Global Legal Entity Identifier Foundation (GLEIF) ca Unitate de Operare Locală (Local Operating Unit – LOU) pentru emiterea şi administrarea codurilor LEI. Depozitarul Central devine astfel singura instituţie din România autorizată să emită coduri LEI pentru entităţile legale din România.

“Autorizarea Depozitarului Central ca Unitate de Operare Locală pentru emiterea şi administrarea codurilor LEI este un alt pas pe care instituţia îl parcurge în demersul declarat şi susţinut de a oferi clienţilor săi servicii actuale, competitive şi la standarde înalte. Această certificare a necesitat dezvoltarea unei platforme online pentru acordarea, menţinerea şi reînnoirea codurilor LEI, aplicaţie a cărei utilitate va fi resimţită de toţi cei implicaţi în tranzacţii financiare. Mulţumim echipei GLEIF pentru susţinerea acordată pe parcursul perioadei de acreditare.

Într-o piaţă dinamică, în permanentă redefinire şi dezvoltare, Depozitarul Central rămâne instituţia solidă şi echilibrată, pe care se pot baza toţi partenerii săi.” a declarat Silvia Buicănescu, Director General al Depozitarului Central.

Stephan Wolf, CEO GLEIF, a declarat: “Acreditarea este procesul prin care GLEIF evaluează nivelul de pregătire al organizaţiei care va opera în cadrul Sistemului Global LEI, atât ca emitent de coduri LEI, cât şi ca entitate care gestionează datele de referinţa asociate LEI. GLEIF aşteaptă cu interes colaborarea cu Depozitarul Central, în noul său rol de emitent acreditat de coduri LEI.”

Serviciile directe de emitere şi/sau menţinere anuală a codurilor LEI sunt oferite de către Depozitarul Central prin intermediul aplicatiei “LEIonline” (www.depozitarulcentral.ro sau https://lei.roclear.ro) tuturor entităţilor din România, inclusiv în situaţia în care acestea au obţinut anterior codul LEI de la o altă Unitate de Operare Locală.

Codurile LEI sunt utilizate pentru identificarea entităţilor implicate în tranzacţii realizate în pieţele financiare: firme de investiţii, instituţii de credit, investitori având personalitate juridică, emitenţi ai instrumentelor financiare şi ai activelor suport ale produselor derivate, contrapărţi financiare şi nefinanciare, deţinători şi operatori ai locurilor de tranzacţionare etc.

Sursa foto: Shutterstock

Domenii: Finante-banci

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!