Două dintre cele mai mari agenții de Digital Marketing - MoLoSo Agency și SEOCupcake își unesc forțele

Publicat pe 14 Iunie 2022
Două dintre cele mai mari agenții de marketing online din România au fuzionat. MoLoSo Agency și SEOCupcake sunt specializate în oferirea de servicii PPC și SEO, iar noua entitate formată de cele două companii se va numi Limitless Agency și va oferi servicii complete de promovare a afacerilor. Cele două companii țintesc la o cifră de afaceri comună de opt milioane euro în următorii trei ani.

„Ne cunoșteam din piață de foarte mult timp, iar în urma unor discuții am aflat că avem aceleași principii și valori. Am fost separați în piață, însă nu neapărat competitori, deoarece MoLoSo a început ca agenție de PPC, iar SEOCupcake ca agenție de SEO. Fiecare agenție a excelat în domeniul ei, iar creșterile au fost mari într-un timp scurt. MoLoSo a avut o abordare foarte tehnică, orientată spre automatizări și tehnologie AI în zona de PPC, iar SEOCupcake s-a concentrat mai mult pe zona de SEO, deci fuziunea a avut mult sens, pentru că cele două servicii se completează excelent. Noi venim cu procesele și cu automatizările la PPC, iar SEOCupcake a venit cu procesele bine definite la SEO, echipa de SEO și cea de Development", a declarat Daniel Slăvenie, CEO Limitless Agency.

Obiectivele fuziunii sunt de a consolida echipele de SEO și PPC ale celor două agenții de top și de a oferi clienților servicii integrate de marketing. Odată cu fuziunea au fost create departamentele de Data & Analytics și Marketing & Development, pentru a oferi clienților un plus de valoare adăugată.

Fondată în mai 2014 de către Cătălin Macovei și Daniel Slăvenie, ca agenție de PPC (Pay-Per-Click), MoLoSo Agency administrează bugete media de peste 40 milioane EUR doar în Google Ads (2021), pentru peste 500 de clienți. Investind foarte mult în tehnologie, agenția a creat și dezvoltat de la zero un soft unic la nivel global, dedicat automatizărilor de marketing în cadrul campaniilor Google Shopping. Acest tool folosește Machine Learning și se concentrează pe algoritmi software care învață din experiență care dintre produsele unui magazin online trebuie promovate în anumite perioade de timp.

Fondată în 2012, SEOCupcake este situată în Top 3 agenții de promovare SEO (Search Engine Optimization) din România, cu focus pe creșterea traficului și a brandului, administrând un portofoliu de peste 1.300 clienți în cei peste zece ani de activitate. Optimizare SEO, campanii PPC, web design și creație sunt serviciile oferite de SEOCupcake pentru o strategie digitală completă și o imagine impecabilă a brandurilor care li se adresează.

Cifra de afaceri cumulată în 2021 a celor două companii a fost de aproximativ 3.6 mil euro, cu un număr de peste 350 clienți activi și peste 90 angajați. Fiecare dintre cele două agenții a excelat în domeniul său, înregistrând creșteri mari într-un timp scurt.

  

Despre companie: MoLoSo Agency și SEOCupcake, două dintre cele mai mari agenții de marketing online din România, specializate în oferirea de servicii PPC și SEO, au fuzionat. Noua entitate se numește Limitless Agency și oferă servicii complete de promovare a afacerilor.

Domenii: Retail, Economie, IT

TUDOR COMMUNICATION

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!