Florărie online București cu livrare în 2 ore

Publicat pe 2 Noiembrie 2020
Pentru nunta mea, ca într-o poveste hazlie, deși atunci a fost enervantă, dureroasă și m-a făcut să plâng îndelung, am comandat trei buchete din locuri diferite. Pe primele nu le-am putut folosi, căci florile și-au pierdut prospețimea ori arătau foarte diferit comparativ cu pozele de pe site-uri.

În sfârșit, găsind Florăria de vis, florarie online Bucuresti, am făcut o ultimă încercare și am sperat din adâncul inimii să fie așa cum trebuie. Eram nervoasă, stresată, nu știam cum se vor termina toate. Cei de la Florăria de vis au transportul gratuit pentru București, vin negreșit în ziua stabilită, dar, cel mai important, pe lângă prețurile accesibile, comparativ cu alte florării, buchetul de bujori a fost splendid.

Florărie online

Mi-au plăcut bujorii dintotdeauna. Nu cred că există flori mai frumoase decât bujorii. Când eram mică și mergeam în vizită la bunica, o vecină de-ale ei, o fostă doamnă care lucrase în cultură, fiind înconjurată mereu de frumos, avea aleea străjuită de bujori. Îmi plăcea mereu să o vizitez și să ating bujorii, să-i miros, să-i privesc. Ea semăna cu bujorii. Aceeași fragilitate, aceeași frumusețe, același parfum, impregnat în piele, venind din inima ei maiestuoasă. Aleea aceea, doldora de bujori, a rămas pentru totdeauna visul copilăriei mele. Mi-o amintesc și azi. Aleea, bujorii și doamna aceea atât de elegantă, de stilată, în rochia ei neagră, cu bijuteriile mari, privind cu atâta răbdare și gingășie pe oricine o vizita.

Tot ce știu astăzi despre eleganță și frumusețe, îmi amintesc de atunci, din copilărie. Doamna Elisabeta, așa o chema, rupea un bujor îmbobocit și mi-l așeza după ureche, apoi îmi săruta fruntea, spunându-mi să cresc mare. Când am crescut și ea nu a mai putut sta pe Pământ, mi-au rămas bujorii. Poate pentru că am cunoscut-o atunci când eram copil, a rămas în inima mea ca fiind imaginea a tot ceea ce era frumos, trainic și duios pe lume. Nu știu nici astăzi cum putea avea grijă de toate acele flori, deși era atât de bătrână și slăbită. Îmi amintesc că noaptea, sub lumina lunii, aleea părea vrăjită. Te așteptai oricând ca dintr-un dovleac să se ivească o caleașcă, ca din razele lunii să se înalțe un palat.

Parfumul era năucitor. Ai fi vrut să dormi pe pământ lângă ei, să te prefaci la rândul tău în floare. Albul și rozul lor, din ce în ce mai închis, când se deschideau, mă făceau să-mi imaginez, mai ales că eram fetiță, palate cu regi și regine, înalte, de cleștar, în care se revărsa o lumină blândă. În inima mea s-a statornicit chiar de atunci… bujorul ca imagine a iubirii și dăruirii.

Flori la domiciliu

Am ținut atât de mult să am bujori la nuntă și primele două încercări fuseseră un eșec. Bujorii erau fie pleoștiți, fie se deschideau prea mult, fiind potriviți să stea într-o vază, nu în mâinile mele. Poate pentru că nu erau florile proaspete, primele mele buchete de mireasă arătau obosite. Florăria de vis a fost o salvare pentru mine. Nu știu ce m-aș fi făcut fără acest ajutor. Mă durea că nu pot avea bujori și nici nu voiam să aud de un buchet de flori artificiale, oricât de iscusit ar fi fost făcute. Bujorii erau o punte cu propria-mi copilărie, un legământ cu bărbatul pe care îl iubeam, un fel atât de candid de a îmbrăca sărbătoarea nunții în splendoarea florilor.

Poate că altor oameni li se poate părea exagerată dorința de a avea neapărat doar anumite flori în ziua nunții. Pentru o mireasă însă, acest lucru are un înțeles aparte, căci florile sunt strâns legate de frumusețe, de bucurie, de împlinire. Tot ce poartă o mireasă trebuie să amintească de fericire și desăvârșire; pentru inima unei femei nunta este cel mai înalt eveniment pe care îl va trăi vreodată. Este momentul unic, tainic, nepieritor al vieții. Este promisiunea iubirii și a fericirii, iar pentru mine, din toate florile, bujorii reprezentau cel mai bun mijloc de a sărbători.

Florăria de vis își respectă promisiunile și trimite către clienți flori excelente, lucru care în ochii mei îi individualizează și diferențiază. Profesionalismul de care dau dovadă și eficiența cu care florile ajung sunt două atuuri care îi transformă în prieteni de nădejde când ai nevoie de cea mai bună florie online din București! Eu voi apela la Florăria de vis ori de câte ori mi se va face dor de flori!

Domenii: Afaceri

Wisevision SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!