Flori24.ro - O supriza la birou? Oricand binevenita

Publicat pe 22 Octombrie 2019
Daca am avea o masina a timpului, probabil ca am folosi-o ca sa ne intoarcem in parioada in care lucrurile erau mai simple, zilele mai senine si nivelul de stres mai scazut. In anul 2019 ne confruntam cu o schimbare radicala a stilului de viata, totul fiind pe repede-inainte, neavand timp sa ne mai ocupam de noi, de ceea ce ne face fericiti si linistiti. Se spune ca orice om ar trebui sa aiba un hobby, insa cand sa mai gasim timp si de acesta, in conditiile in care tot timpul suntem pe fuga si nu reusim sa realizam cele mai elementare activitati de recreere, ce facem?
In tara noastra, de departe cel mai agitat oras este Bucurestiul. Petreci ore in sir in trafic ca sa ajungi la locul de munca, petreci mai apoi opt sau chiar mai multe ore acolo, ca la intoarcere sa mai pierzi alte ore in trafic, incercand sa ajungi acasa. Pleci pe intuneric, te intorci tot pe intuneric, totul pentru un salariu care iti convine sau nu. Dar, hei, in lumea lui 2019 nimic nu vine gratis. Ajungi sa iti sacrifici relatiile de prietenie, de familie, ori chiar pe cele de dragoste, pentru ca timpul nu iti mai permite sa te ocupi si de acestea.

Solutia de impacare cu lumea ce ne inconjoara

        Exista, oare, solutii, pentru a impaca si locul de munca, insa si relatia? Iata ca anul curent nu este numai unul al stresului si al agitatiei, ci si unul al ideilor pentru a suplini ceea ce ne lipseste. Ai o relatie si ti-ai dori sa o pastrezi, desi timpul nu-ti permite sa fii nici prea atent si nici prea romantic? Poti apela la un serviciu de livrare flori Bucuresti. Pentru ca, asa cum am zis, in zilele noastre este destul de greu sa te duci personal si sa ii duci femeii iubite un buchet de flori la birou, ori sa gasesti o florarie deschisa la ora la care scapi tu de la locul tau de munca, exista solutii inventate de oameni intreprinzatori, pentru ca tu sa poti exista si emotional. Oricat de mare ar fi salariul pentru care ne sacrificam timpul si sentimentele, el nu va valora absolut nimic, daca nu avem cu cine sa ne impartim viata si experientele frumoase, daca nu avem cui sa ii povestim, la sfarsitul zilei, ce-am mai facut, cine ne-a suparat, cine ne-a facut sa ne bucuram si despre succesele noastre.

Din cand in cand sa ne amintim ca iubim

          Trimite-i un buchet de flori la locul de munca! Nu te sfii sa faci un gest normal, considerandu-l desuet. Romantismul este, a fost si va fi mereu la moda, oricat de mult ar incerca lumea actuala sa te schimbe si sa te reprogrameze intr-un robotel de rutina. Se spune ca toate faptele frumoase pe care le facem ni se intorc la un moment dat. Si ce poate fi mai frumos decat zambetul femeii pe care o iubim, atunci cand la birou primeste de la curierul responsabil cu livrare flori in Bucuresti, un frumos buchet de flori din partea ta, de care ai alaturat si un mesaj romantic. Un astfel de gest ar ajuta orice om sa inteleaga ca lipsa ta de timp nu este rezultatul unui act de rea-vointa din partea ta, ci ca pur si simplu nu ai de ales, iar uneori nu ai cum sa fii prezent 100% in viata ei.

Cum comanzi buchetul de flori dorit online?

        Daca tot am stabilit de ce e bine sa ii trimiti un buchet de flori la birou, haideti sa vedem si cum anume facem asta. Treaba asta nu e o operatie pe creier, ba din contra, totul este la un click distanta. Iti faci cont pe site-ul florariei online, alegi buchetul potrivit, in functie de preferintele iubitei tale, pe care, fie vorba intre noi, ar trebui sa le stii, alegi optiunea de livrare flori Bucuresti, completand adresa la care vrei ca florile tale sa fie trimise, platesti online serviciul ales, iar florile tale vor ajunge la destinatie cat ai zice „cel mai romantic baiat”.

Actiunea si reactiunea gestului

        O supriza la birou va fi mereu binevenita, pentru ca astfel ea va sti cat de mult o iubesti, insa se va putea si lauda la colegele ei de birou, starnindu-le invidia. Poate ca invidia nu este un sentiment sanatos, insa cateodata te poate face sa te simti bine in pielea ta. Iar tu iti doresti ca iubita ta sa se simta bine in pielea ei, nu-i asa?

      Gandeste-te cum ti-ar sari in brate de fericire seara, cand ai ajunge acasa obosit si poate complesit de ziua grea pe care ai avut-o. In cazul in care ai o iubita la fel de romantica, ai putea avea parte de o cina spectaculoasa, la lumanari, de o baie relaxanta cu spuma, de un masaj care sa te destinanda, si cate altele. Depinde de voi!


S.C. Athrium atelier de Creatie S.R.L

Florarie online din Bucuresti cu livrare flori in 2-3h. Trimite buchete de flori, aranjamente florale și cutii cu trandafiri oriunde în București sau Ilfov.

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!