Fundația Alexandrion lansează oameni în carieră prin Gala Trofeelor Alexandrion. Cazul Arian Notrețu

Publicat pe 30 Iunie 2021
Fundaţia Alexandrion le aduce iubitorilor sportului povești motivaționale în exclusivitate cu personalităţi ale sportului românesc.

Cei mai buni sportivi urcă în fiecare an pe scena Trofeelor Alexandrion, cea mai importantă gală din România, care răsplăteşte campionii sportului şi se bucură de aplauzele şi recunoaşterea celor pe care ȋi reprezintă cu succes ȋn ȋntreaga lume. Ne îndreptăm acum, din nou, atenţia către cei care au primit distincțiile Fundației Alexandrion, care a adus împreună lumea performanţei sportive româneşti. Unul dintre sportivii care au fost lansați în cariera sportivă de către Fundația Alexandrion prin Gala Trofeelor Alexandrion este Arian Notrețu. Vă vom prezenta în continuare povestea acestui premiat al Galei Trofeelor Alexandrion care a devenit apoi și erou paralimpic al unei campanii născute din dorința de a-i determina pe oameni să facă mișcare.

Optimismul și zâmbetul irezistibil nu i-au dispărut lui Arian Notrețu nici după cea mai cumplită lovitură din viața lui, amputarea piciorului stâng datorată unui accident ghinionist și unor erori medicale.

„Nu m-am simţit niciodată ca şi cum nu aş avea două picioare, întotdeauna ştiu că există o soluţie la orice. Şi, dacă vrei, poţi. În viață nu există ‘nu vreau’ și ‘nu pot”, spune Arian.

Înotul a însemnat mai întâi terapie pentru Arian. Apoi a devenit totul. În 2017, când avea 12 ani, a participat la prima sa competiţie internaţională – Trofeul Ptolemaida de la Atena (Grecia) – unde a obţinut două medalii de aur şi două de argint.

Seria competiţiilor câştigate a continuat să curgă, iar Arian a cucerit ulterior 4 medalii de aur şi două de argint la Campionatul Mondial de Înot Paralimpic din Irlanda şi două medalii de argint la Campionatul European din Grecia, ambele din 2018. Iar recent, Arian a cucerit medaliile de aur, argint și bronz la World Para Swimming World Series Berlin, competiție care s-a desfășurat în perioada 17-20 iunie 2021, unde au participat 340 sportivi din 48 țări. Cu aceste rezultate, Arian dovedește încă o dată că este cel mai bun înotător la categoria junior Para Swimming România.

”Nu mă consider o persoană mai diferită față de ceilalți copii. De fapt, nici un sportiv paralimpic nu se consideră diferit față de ceilalți. Eu prefer să ne numim ‘mai puțin norocoși’ dintr-un anumit punct de vedere. Aceste probleme pe care le avem nu fac decât să ne ambiționeze să obținem rezultate cât mai bune”, spune Arian

Visul lui Arian este să ajungă să concureze la Jocurile Paralimpice de la Tokyo din 2021, participarea lui la această competiție urmând să fie hotărâtă în următoarele săptămâni.

Studiile arată că nivelul de sedentarism în România este foarte ridicat, doar 6% dintre români practică sport cu regularitate, iar 61% nu fac sport deloc. De fiecare dată, ne găsim scuze să nu facem sport, fie că nu ne place sau pretextăm că nu avem timp.

Arian Notrețu prin tot ce a făcut până acum a devenit și eroul paralimpic al unei campanii născute din dorința de a-i determina pe oameni să facă mișcare. Arian deja îi inspiră pe toți așa cum puțini ar putea să o facă. Voința lui duce limita imposibilului tot mai sus.


ASOCIATIA BUSINESS MEDIA CLUB

Asociatia Business Media Club  este conformă unui mediu în continuă schimbare, experimentat în a construi povesti frumoase și eficiente pentru consumatorii din ce în ce mai exigenți care vor...

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!