Hedepy primește o investiție de 1,2 milioane EUR și se extinde în alte trei țări, inclusiv Ucraina

Publicat pe 13 Mai 2022
București, 9 mai 2022 - Platforma de terapie online Hedepy a atras în luna aprilie o investiție de 1,2 milioane EUR cu care își va extinde serviciile în Grecia, Ungaria și Ucraina și-și va eficientiza și dezvolta tehnologia din spatele platformei. La runda de investiții inițiale au participat atât investitori existenți, cât și parteneri noi, inclusiv Purple Ventures, Nation 1 și RSJ. Valoarea companiei a urcat vertiginos la 10 milioane EUR.

O șesime din populația României a fost afectată în 2020 de probleme ce țin de sănătatea emoțională, dar mai mult de jumătate din ei nu au căutat ajutor de specialitate. Hedepy.ro își propune să schimbe acest lucru: „Lucrăm în mod constant pentru a extinde beneficiile terapiei online, pentru a o face mai accesibilă unui număr mai mare de persoane. Ajutorul ar trebui să ajungă la cei ce au nevoie cât mai repede posibil, în confortul propriei case, în mod ideal, în câteva minute. Datorită recentei investiții, putem face un pas mai aproape de viziunea noastră. Suntem foarte recunoscători că investitorii sprijină din ce în ce mai mult proiectele semnificative care nu doar creează valoare financiară, ci au și un impact social", spune Roman Zámečník, Chief Marketing Officer Hedepy.

Platforma Hedepy a devenit rapid lider de piață în Republica Cehă, Slovacia și România, unde deține peste 40% din piață, fiind actualmente prezentă și în Italia, Polonia, Grecia, Ungaria și Ucraina. În cadrul rundei actuale de investiții, valoarea sa a depășit 10 milioane EUR. În prezent, platforma înregistrează o creștere de 30% de la o lună la alta, iar numărul de sesiuni a crescut de la 700 la peste 3.000 pe lună în ultimul an. În viitorul apropiat, Hedepy va oferi deja ajutor psihologic în 8 țări europene, datorită celor 250 de terapeuți afiliați și a unei echipe administrative de 25 de persoane.   

Planul inițial era de a extinde serviciul în Grecia și Ungaria, dar având în vedere evenimentele actuale din Ucraina, fondatorii au decis să ajute și acolo. „În Ucraina, creăm și o fundație prin care vom strânge ajutoare pentru cei care nu își permit ședințe cu un terapeut. În timp, vom extinde acest ajutor nu doar celor afectați de război, ci celor care au nevoie în toate țările în care ne desfășurăm activitatea", explică Lukáš Krčil, CEO al Hedepy.   

„Am decis să sprijinim Hedepy în expansiunea sa deoarece înțelegem importanța majoră a terapiei online și a îngrijirii sănătății psihice. Acestea schimbă lumea în bine. Ne potrivim perfect cu echipa fondatoare și avem mare încredere în capacitatea lor de a face din Hedepy un jucător european puternic", spune Jan Stanek, partener fondator la Purple Ventures.   

La selectarea fondurilor de capital de risc, partenerii Hedepy s-au ghidat în principal după faptul că ei și investitorii aveau o perspectivă similară. „În același timp, am încercat să combinăm fondurile care au o experiență dovedită în rundele de investiții de serie A cu cele care au investit deja în acest segment în Occident și care, astfel, ne pot oferi un feedback relevant", conchide Lukáš Krčil. 

Domenii: Afaceri, IT, Investitii

Indie Crew S.R.L.

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!