HubDesign – locul în care petrecerea ta de Crăciun va fi una specială!

Publicat pe 7 Decembrie 2018
Petrecerile corporate de Crăciun sunt unele dintre cele mai așteptate evenimente ale anului. Tocmai pentru că acesta este un bun prilej de socializare, destindere, dar și de consolidare a relațiilor profesionale, trebuie ca totul să fie bine pus la punct iar petrecerea să fie una de succes. De altfel, atunci când organizezi orice tip de eveniment, îți dorești ca totul să fie impecabil: de la locația unde se va desfășura, până la toate detaliile tehnice, catering, program sau invitați.

Știm cât de epuizant poate fi uneori să organizezi un eveniment de la A la Z, tocmai de aceea HubDesign vine în întâmpinarea ta cu o alternativă care să îți ușureze această muncă.

Spre deosebire de alte locații, HubDesign se poate ocupa de petrecerea ta de Crăciun în mod integral. Astfel, pe lângă spațiul propriu zis decorat special pentru sărbătorile de Crăciun, pot fi asigurate și alte servicii, precum cele de catering, sau entertainment).  

Datorită consolidării relațiilor cu numeroși furnizori și colaboratori, HubDesign poate îndeplini orice cerință pe care o ai, de la decoruri speciale până la băutură fină, preparate culinare deosebite sau acustică perfectă. HubDesign este spațiul unde evenimentul tău va fi, cu siguranță, unul caracterizat de rafinament, eleganță și bun gust. Invitații vor fi fermecați atât de atmosferă, cât și de minunatele colecții de design.  

Companiile care expun in HubDesign sunt: Canapelini, CeramicheRefin,

Daikin, Diqis, Euphoria Kitchen Studio, Exotique, Ferroluce, Franke, Gandia Blasco, Grohe, Innermost, Inside Home, Kuma Romania, Liebherr, Light Solutions, Mark Oliver, MOOR, MyHouse-TheArtof Living, Pinum, Quadra, Tambour, Titan Mar, Tubes, Zoiss Home Design.

Linkuri utile

Facebook: https://www.facebook.com/hubdesign.ro/?ref=bookmarks

YouTube: https://www.youtube.com/channel/UC8Mv5P2GzFAFZDPvj16DrGw

Instagram: https://www.instagram.com/hubdesignromania/

Web: http://www.hubdesign.ro/

***

Despre HubDesign

În inima Bucureștiului, în zona Unirii, poți vedea de la distanță o clădire uimitoare, modernă, cu un design aparte, la parterul căreia a luat ființă HubDesign, cea mai bună alternativă pentru a descoperi design-ul interior. Pasiunea și dragostea pentru design au dus la crearea unui spațiu aparte, cu un concept complet diferit, care să ofere o experiență unică celor ce îi pășesc pragul. Un loc de întâlnire și explorare, unde designerii, arhitecții și consumatorii finali pot găsi produsul sau serviciul de design dorit și unde se pot organiza cele mai frumoase evenimente.

CONTACT: Meridian PR, rodica.velican@meridianpr.ro +40 722 423 223


Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!